O RAZĂ DE SPERANȚĂ

Pe străzile însorite ale unui oraș din nordul României, mergeau Ovidiu și Ioan pentru a face o vizită unei familii. Era în luna Mai. Totul era frumos în jurul lor, primăvara venise cu putere, își desfășura toată splendoarea ei, de la copacii înfloriți, florile specifice primăverii, iarba de un verde viu, și cerul albastru senin. Primăvara schimbase totul, și umplea întreaga natură cu farmecul ei, păsărelele cântau neasemuit de frumos. După ce merseră un timp în tăcere Ioan spuse:„Familia la care doresc ca astăzi să facem o vizită, este o familie cu probleme, ei se numesc Relu și Ana. Relu are ca și mine în jur de cinzeci de ani, lucrează la un magazin alimentar, cred că este un fel de administrator acolo, câștigă destul de bine după cum am înțeles eu. Ana este foarte bolnavă abia se mai ridică din pat, nu știu exact ce boală are dar cred că este ceva grav. Problema acestei familii este că Relu are o amantă și cu ea își cheltuie banii, mai mult de atât duce și unele lucruri din casă la acea femeie. Ana a aflat, au avut certuri mari, cred că nici acum nu sunt într-o relație bună. Au mari probleme, și Ana suferă foarte mult datorită acestor certuri.”

„Trist, foarte trist,” spuse Ovidiu ce era un tânăr de douăzeci și opt de ani. Merseră un timp în tăcere. Ovidiu admira toată frumusețea primăverii ce îl înconjura, pentrucă cartierul pe care îl străbăteau era alcătuit din case ce aveau grădini și pomi, așa că toată renașterea naturii la viață se putea admira din plin. Nu putea înțelege Ovidiu privind acel tablou plin de frumusețe naturală, cum de oamenii mai puteau să-și facă rău unii altora, cum de nu puteau înțelege măreția și bunătatea Creatorului lor prin intermediul naturii.

După un timp cei doi ajunseră în fața unei case spațioase, învelită cu tablă, bine îngrijită, cu un gard de fier. Ioan ca unul ce dădea impresia că mai fusese pe acolo deschise poarta și pășiră pe aleea betonată spre ușa acelei case. După ce Ioan sună la sonerie, ușa se deschise și în prag apăru Relu, un bărbat cu chelie și cu o privire foarte iscoditoare, de asemenea fața lui avea imprimată pe ea ceva viclean, dădea impresia unui om ce ascunde multe lucruri. După ce se salutară Relu, îi introdu-se pe cei doi în camera unde era Ana. Ea stătea rezemată de speteaza patului și privea prin geamul mare, afară. Acea cameră, deși era spațioasă, dădea de la început impresia celui ce intra acolo că se afla în camera unui bolnav, de la medicamentele aflate pe masă și întreaga înfățișare a Anei ce avea burta umflată și picioarele de asemenea umflate, fața ei era marcată adânc de desnădejde și suferință. Cândva fusese o femeie energică, robustă, plină de viață trăind cu bucurie însă, acum boala o răpuse necruțător. De asemenea sufletul îi era profund mâhnit, la orizontul vieții ei nu mai vedea decât dezastrul iminent, se bucură totuși de venirea celor doi oaspeți.

Discută puțin cu Ioan pe care îl cunoștea de mulți ani, apoi Ovidiu intră puțin în vorbă cu ea, după care el își exprimă dorința de ai citi ceva ce ar putea să o ajute, el scoase dintr-o geantă o Biblie, o deschise cu un aer foarte solemn și citi:„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentruca să fim ajutați la vreme de nevoie. (Evrei 4; 14-16)

Ovidiu citi frumos cu o voce sonoră, bărbătească ce avea în ea ceva cald, uman. Ana fu pătrunsă de mesajul profund al acelor cuvinte. După ce termină de citit Ovidiu spuse:„Ce minunat este că avem în ceruri un Mare Preot ce a trăit pe acest pământ, unde a luptat pentru adevăr cu armele luminii, a suferit, a fost ispitit și atacat de Satana însă El a ieșit biruitor. Vestea bună a acestui pasaj biblic este că ne putem apropia prin intermediul rugăciunii de tronul harului Său minunat, și El ne poate ajuta la vreme de nevoie. Cert este că deși nu întotdeauna Iisus va rezolva problemele noastre așa cum noi le dorim, pacea Sa, mângâierea Sa, se vor pogorâ în inimile noastre trudite de greul acestei lumi și împovărate de durere. Deci să reținem că undeva în universul vast, în sanctuar slujind pentru noi, avem un Mare Preot ce ne poare ajuta la vreme de nevoie uneori cu vindecare fizică, însă întotdeauna vindecându-ne spiritual, dacă bineînțeles și noi dorim acest lucru.”

Ovidiu ceru permisiunea să înalțe o rugăciune, Ana fu de acord, după ce el se rugă ea spuse:„Am văzut astăzi preotul că a venit la vecini, și doream foarte mult să vină și la mine cineva care să se roage pentru mine și să-mi citească ceva din Sfintele Scripturi, și uite că Dumnezeu mi-a îndeplinit dorința și ați venit voi doi la mine.” După care Relu spuse:„Eu cum să vă spun am respect pentru lucrurile sfinte, însă în ultimul timp am avut niște probleme în familie și a intervenit preotul, dar eu nu am fost de acord să mă mărturisesc lui, adică de ce trebuie să-i spun eu lui toate păcatele mele. De ce să nu-i mărturisesc lui Iisus direct păcatele mele, după cum a citit băiatul?” De fapt Relu, urmărea prin aparenta lui sinceritate să se dezvinovățească de comportamentul lui nedemn față de Ana. Relu respinsese ajutorul pe care un preot dorise să îl ofere familie sale, și acum punea totul pe seama faptului că descoperise un adevăr biblic atât de înalt, și de aceea el nu mai putea accepta ajutorul acelui preot.

Ovidiu îi spuse:„Este bine ceea ce spuneți dumneavoastră, însă să nu uitați că cine dorește să-l urmeze pe Marele Preot din ceruri, trebuie să se ghideze în viață după standartele Sale atât de frumos revelate pe paginile Sfintelor Scripturi, nu putem face tot ceea ce ne place rănindu-i pe cei din jurul nostru, și apoi să declarăm că îl urmăm pe Iisus.” Relu se fâstăcii, ba i se păru că acel tânăr îi citește în suflet, îl cuprinse neputința pentru că se simțea demascat. Mai discutară puțin apoi Ovidiu și Ioan plecară. Ana îi salută la despărțire mulțumindu-le pentru vizita lor. Relu plecă să îi petreacă pe cei doi, apoi își căută ceva treabă prin curte. Fața Anei după ce Ovidiu citise acel pasaj biblic ușor, ușor, suferise o schimbare și anume o rază de speranță pătrunsese în sufletul ei, și ea începuse să reflecte pe fața ei acea ușurare, acea bucurie, pe care o primise din acel pasaj biblic. Datorită faptului că aflase că are în ceruri un Mare Preot milos, ce are timp să se aplece spre ea, pentru ai alina suferințele sufletești. În viața ei de suferință pătrunsese o rază de speranță și ea se simțea mai bine, acel sentiment creștin pe care îl trăia era minunat.

Soarele strălucea mai departe frumos pe cerul de primăvară, pomii înfloriți și atâtea flori frumoase își răspândeau mireasma lor, păsărelele îi încântau pe cei ce își luau timp să le asculte cu atâtea triluri minunate. Natura întreagă cu o deosebită elocvență dădea tuturor o puternică mărturie despre existența unui Creator plin de iubire.