text Marturii crestine

Momente în care Dumnezeu mi-a testat inima

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex (Londra)

Peste noapte am devenit un mic patron. Am luat o lucrare de câteva mii de lire sterline și aveam nevoie de câțiva muncitori cu experiență. Au venit să lucreze câțiva frați de-ai mei în Domnul, spre mirarea mea, ei erau meseriași mai buni decât mine. Au lucrat cu tragere de inimă, iar eu chiar mă miram cum de am devenit patron.

Unul dintre ei a muncit o perioadă mai îndelungată. Era plătit la zi și avea familie, pe când eu eram singur. Tocmai acest lucru îmi apăsa inima. Mă frământa un gând care nu-mi dădea pace: el avea nevoie mai mare de bani decât mine, și totuși eu, ca patron, câștigam mai mult de pe urma muncii lui.

Într-o zi a lucrat neobișnuit de mult. În ziua aceea, datorită muncii lui, am câștigat multe sute de lire.

În mine s-a dat o luptă. Mă întrebam: să-i spun să muncească mai încet? Să-l opresc, ca să nu se epuizeze? Sau să tac și să profit de el? Nu știu nici astăzi de ce a muncit atât de mult. Poate că a vrut să-mi pună la încercare inima. Poate Dumnezeu îmi testa caracterul.

Cu trecerea anilor, Dumnezeu l-a binecuvântat din belșug, atât spiritual, cât și material. Privind înapoi, înțeleg că Dumnezeu vede inima fiecăruia și răsplătește ceea ce este făcut cu o inimă curată.

La acea lucrare a venit un tânăr care nu-L cunoștea pe Dumnezeu. L-am pus să sape fundația unei extensii la casă, care era destul de adâncă, 1,80 m. Acest tânăr era foarte zdrobit, atât sufletește, cât și fizic, și nu prea avea forță. Un alt muncitor a început să strige la el, fără aprobarea mea, dar eu în inima mea m-am bucurat.

Domnului nu i-a plăcut această atitudine, și mi-a vorbit atunci:

„Ți-am dat atâția oameni pe mână, tu ce faci? Du-te, ia-i harletul din mâna lui, coboară în șanț și sapă în locul lui. De azi înainte, să-l tratezi cu multă milă; într-o zi ai fost în situația lui, ai uitat?”

Acel tânăr a rămas foarte surprins când i-am luat hârlețul din mână și, de mai multe ori, m-a rugat insistent să-l las pe el să continue să sape.

Doresc să mai amintesc o întâmplare frumoasă.

Un frate român a fost numit șef de șantier undeva în Africa, unde se construia un centru misionar. La acel șantier a mers un localnic să caute de muncă, care avea probleme cu alcoolul. Acel frate l-a angajat așa cum era.

După o perioadă, acel localnic s-a întors la Dumnezeu și a depus o mărturie. A fost plin de recunoștință față de șeful de șantier, care l-a angajat și a pus preț pe el, deși nu putea munci inițial.

În timp ce vizionam această mărturie, un frate mult iubit de Domnul privea la ecranul calculatorului, avea ochii în lacrimi și plângea, pentru că într-o zi Dumnezeu a lucrat în viața lui într-un mod asemănător.

Acest frate a venit din România, când nu-L cunoștea pe Dumnezeu, nefiind obișnuit cu materialele și cu stilul de muncă local, i-a fost greu să se acomodeze.

Eu mi-am pierdut răbdarea cu el, iar frustrarea mea era mare, mai ales că de câteva ori mi-a arătat greșelile pe care le-am făcut. Pierderea lui in inima mea era hotărâtă voiam să-l dau afară de la muncă. Am așteptat timpul potrivit să-i spun, dar, spre surprinderea mea, Domnul mi-a vorbit, ca să am răbdare cu el, pentru că el depindea în totalitate de mine și se ruga în inima lui ca eu să am răbdare.

După un timp, el s-a întors la Dumnezeu și mi-a recunoscut că s-a rugat în inima lui ca eu să am răbdare cu el.

Acum, la încheiere, dragii mei frați, atât patroni, cât și simpli muncitori, plecați-vă capetele, doresc să intru într-o rugăciune pentru dumneavoastră:

Tată, Tată din ceruri,

Tu care ai ochii ca para focului, Tu care ne privești din înăltimi, Tu care judeci gândurile inimilor, de multe ori ne-am legat inima de pământ, i-am apăsat pe frați, Doamne, de multe ori i-am invidiat pe patronii noștri, Doamne, pentru lucruri trecătoare, care toate aici vor rămâne când de pe pământ vom trece.

Da, Doamne, ne-ai conștientizat că am greșit de multe ori, având asemenea atitudini față de frații noștri. Te rugăm frumos să ne ierți, vrem să fim mai atenți. Mulțumim frumos că ne asculți și inima de gheață ne-o topești, ca să nu mai fim așa lumești…

AMIN

28.04. 2019 Londra

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Origen: torturat dar nu executat (254)
În relatarea noastră despre botez în secolul al treilea, cu referire specială la anul 231, am vorbit despre concepțiile lui Origen și am arătat că el ne-a lăsat învățături foarte excelente și folosito... Citeste mai mult >>
Din cartea sentințelor penale a Amsterdamului: condamnarea și arderea de viu a lui Quirinus Pieters din Groningen (1545)
Când constrângerea conștiinței și a credinței nu a încetat, ci a crescut și a izbucnit din ce în ce mai mult prin adepții papismului împotriva creștinilor evlavioși, care, potrivit poruncii lui Hristo... Citeste mai mult >>
O negociere cu Dumnezeu
O negociere cu Dumnezeu În anul 2001 eram în portul orașului Funchal, pe insula Madeira din Oceanul Atlantic, împreună cu Daniel. La un moment dat s-a apropiat de noi Iosif, un tânăr din Timișoara.... Citeste mai mult >>
"Nu simt nicio durere, căci harul lui Hristos rămâne în mine": Maximus din Efes, lapidat după refuzul de a jertfi Dianei (255)
Se afirmă că la scurt timp după moartea lui Pionius și a martirilor precedenți, a suferit un anumit creștin evlavios, numit Maximus, cetățean al Efesului; cu privire la care, noi, pentru a prezenta ch... Citeste mai mult >>
O lecție despre caracter
Am fost chemat să repar un tavan în casa unui om de peste 90 de ani. Din prima clipă m-a impresionat. Avea o privire blândă, un zâmbet cald și o pace greu de descris în cuvinte. Era unul dintre acei... Citeste mai mult >>
Viena: trei credincioși închiși, doi eliberați, unul executat în Dunăre (1546–1550)
Michael Matschilder, Elizabeth, soția sa, și Hans Gurtzham, închiși la Viena în 1546 A. D. timp de trei ani, ulterior eliberați în urma unei conflagrații, ultimul din ei fiind iarăși prins și apoi îne... Citeste mai mult >>
Dar ceilalți pasageri?
Dar ceilalți pasageri? După ce m-am întors la Dumnezeu, am călătorit din nou cu avionul. În timpul zborului am observat ceva ce nu mai trăisem înainte. Aveam pace în inimă. Dacă avionul s-ar fi prăb... Citeste mai mult >>
Pionius din Smirna: episcop martir, bătut în cuie pe lemn și ars de viu (254)
În acest timp se face mențiune despre un anumit creștin evlavios, numit Pionius, un om foarte cunoscut datorită virtuții sale remarcabile, care a stat întotdeauna fără teamă în fața judecătorilor și,... Citeste mai mult >>
Cine este vinovatul?
Cine este vinovatul? Fixam o placă de rigips pe tavan împreună cu un tânăr. Dar placa nu se așeza deloc la locul ei. O întorceam, o răsuceam, o loveam degeaba, placa era taiată greșit. Am început să-... Citeste mai mult >>
Hans Blietel: trădat pentru bani și ars de viu pentru Evanghelie la Ried, Bavaria (1545)
In acest an, de asemenea, fratele Hans Blietel, care fusese trimis de biserică, a fost prins la Ried, în Bavaria, pentru că cei din Ried oferiseră o sumă de bani celui care îl va prinde. Astfel, a exi... Citeste mai mult >>