Jurnalul unui calator (6)

Fragmente

Uneori trecea pe acolo un batran tare simpatic, mergea la o gradina. Unde lucra pentru cineva. Cand ma gasea la poarta santierului unde eram de paza se oprea si incepea discutia: ,,Ai un bun loc de munca ce-ti pasa, pentruce nu-ti aduci o umbrela mare pentru a te proteja de soare aici la poarta. Cerei voie sefului tau, trebuie sa te lase. Eu lucrez din greu la gradina, si trebuie sa mai am grija si de cele 10 vaci, ale acestui om pentru care lucrez, uneori ma mai ocup si cu vanzari in bazar ce sa-i faci trebuie sa ne castigam existenta.” Vorbea mult, repede, si cu voiosie. Era plin de viata, de bucuria de a trai, a se misca, nici cei 68 de ani ai sai nu-i putusera seca dinamismul. Parca si acum cand scriu despre el il vad. Scund de statura corpolent, cu parul saten,  ochii verzi, fata brazdata de urmele luptei cu viata. Se numea Pedro era  spaniol, din tot ce-mi povestea fusese mereu un nonconformist din punct de vedere social, moral. Avea inca un simt al dreptatii imprimat in fiinta lui.

Avusese numeroase conflicte cu sefii de munca pe unde trecuse si apoi impotriva sistemului politic social in cadrul caruia traise. Chiar daca se supunea, o facea insa spunandu-si in stanga si in dreapta punctul sau de vedere. Avea o mustata groasa, asa cum era moda odata pe vremurile cand el traise din plin ca un barbat tanar. Mereu luptand, vociferand, ma cerceta cu ochii sa-i verzi, patrunzatori spunandu-mi: ,,Tu faci parte dintre oamenii de treaba.” Am incercat sa-l pun putin in incurcatura spunandu-i: ,,De unde stii asta e posibil sa te inseli.” ,,Nu ma insel, eu cunosc oamenii intotdeuna stiu sa-i deosebesc.” Apoi continua expunandu-si filozofia sa de viata, modul cum a fost nedreptatit de-a lungul vietii sale de anumiti sefi de firme.

Interesant atunci cand am adus vorba de Dumnezeu, ceva sa petrecut in fiinta lui si expresia fetei, usor de tot i sa schimbat a devenit respectos cu elementul sacru. Insa nu dorea niciodata sa discutam mai mult nicio tema  biblica. Evita tot timpul acest lucru, discutam orice insa sacrul nu era ca si cum mi-ar fi spus  fara cuvinte: ,,Am vazut atatea in viata mea, mi-am format o opinie personala despre sacru aceasta frumoasa dimensiune a vietii, insa tu un tanar  nu stiu  eu cat de mult intelegi  lucrurile astea.” Mi-a ramas o  amintire placuta despre acest batran, ce inca mai lupta cu valurile navalnice ale vietii. Mi-a facut mereu placere sa conversez cu oameni din diferite tari si culturi pe teme diferite: despre politica, economie, arta, religie etc. Iar aici in Spania am avut din plin aceasta posibilitate.

Ma imprietenisem in aceea perioada cu un muncitor din Brazilia pe nume Carlos insa noi paznicii ii ziceam Papa, pentruca asa ne striga el ori de cateori pleca sa manance si lasa sculele sale de lucru la poarta in ghereta noastra. Daca vreodata am putut sa vad o imagine a unui om degenerat moral mai vie ca a acestui om e greu de precizat, insa in ochii lui vedeam o prabusire, o prapastie teribila in care cazuse. Bineinteles ca ajunsesem la aceasta concluzie dupa discutii cu el, in timp ce l-am analizat, in functie de ce  mi-au spus alti muncitori ce lucrau cu el si ii cunosteau viata sa particulara. Sarmanul era prins intre droguri, alcool si frecventarea cluburilor pentru a cauta prostituate. Oare ce poate fi mai rau, pentru un om? Muncea pentru aceste vicii, interesanta reactia lui atunci cand am incercat sa-i spun ca are nevoie de ajutor. Parafrazes cuvintele lui: ,,Nu, eu nu am nevoie sa fiu salvat.”

Nu puteam discuta aceasta tema cu el. Sau poate am gresit ca nu am insistat mai mult. Insa Papa de constitutie robusta muncea la montarea si demontarea unor schele prin santier. Cu fata sa inca brazdata  de o expresie umana, binevoitoare, uneori se apropia atat de omeneste de mine si discutam. Atunci simteam o parte din el inca atat de plina de bunatate si de sentimente calde, umane, insa  tot timpul simteam, vedeam in acei ochi verzi suferinzi partea intunecata a fiintei lui, placerea pentru acele vicii. Oare cum pot fi ajutati astfel de oameni? De cate ori il vedeam un sentiment amestecat cu umor si suferinta, mi se nastea in suflet. Avea o parte a fiintei lui ce inveselea atmosfera din jurul sau, o buna dizpozitie grozava. Insa avea si momente cand aparea la lucru trist, posomorat, insa in tot ce facea, fie in rau sau in bine, avea ceva comic in fiinta lui, putina bufonerie as zice, insa era un om cu demnitate. Papa… il strigam noi ca sa ne mai inveselim. Stia sa ne raspunda cu o gluma apoi isi continua drumul prin obra la lucrul sau. Nu-mi vorbea niciodata despre sotia sa, fetita sa auzisem ca era divortat iar familia lui era in Brazilia din spusele muncitorilor care lucrau cu el am aflat ca  sa imbatat sa certat cu seful si a fost dat afara. Apoi nu l-am mai vazut si nici nu am mai aflat ceva despre el, poate ca sa intors in Brazilia, posibil insa ma gandesc  ce minunat ar fi fost daca ar fi cautatat ajutor la Hristos ar fi  putut sa se lase de vicii si ar fi avut parte de un nou inceput. Dar cine stie poate ca pana la urma si-a schimbat drumul in viata.

Imi dau seama ca din afara este usor sa-i  spui unui om din aceasta categorie ce trebuie sa faca pentru a fi eliberat de viciul cel sugruma insa, a fi in pielea lui este diferit. Indienii din America de nord aveau o vorba nu te grabi sa judeci un om daca nu ai umblat cu mocasinii lui. Cine poate cantari durerea, lupta, agonia, placerea, repulsia, dorinta dupa inalt si sublim ce se zbate in interiorul unui om ce se lupta, iar uneori cade dupa un timp de biruinta asupra viciului. Cum se poate obtine triumful si reabilitarea persoanei respective in astfel de situatii? Oare cati barbati si femei se zbat in situatii asemanatoare agonizand si cautand sa-si aseze picioarele pe o stanca solida de unde sa nu mai fie invinsi de placerea de o clipa a pacatului? Daca am pune intr-o balanta pe de o parte aceasta placere iar in  cealalta consecintele ce vor venii in urma viciului ce imagine am avea in minte, poate ca ne vom speria. Cred ca cel mai dificil este atunci cand privim viciul ca pe un comportament normal. In opinia mea Evanghelia poate salva din astfel de situatii, insa nu elimina lupta dureroasa uneori agonizanta dar in schimb, este singura cale spre restaurarea fiintei umane. De asemenea nu  exclude cautarea unui specialist in domeniu. Cele doua remedii trebuie,  sa mearga mana in mana. Realitatea este ca toti oamenii ce se lupta cu vreun obicei daunator au in fata doua posibilitati caderea in abismul viciului sau triumful.