Jurnalul unui calator (4)

Era o zi insorita de primavara. Eram cu Nicolae in parcul Turia ce strabate tot orasul  Valencia. Un parc plin de verdeata, de miscare, batrini, adulti, tineri, copii toti parca evadesera din oras in aceasta minunata oaza de verdeata naturala, incintatoare. Ceva linistitor imi strecura in suflet parcul invesmintat de verdeata si copaci scaldati in razele de soare. Imi simteam inima cuprinsa de odihna, eliberata de stres. Iesirea in elementul natural imi invada sufletul cu ceva minunat, imbucurator, un sentiment greu de definit. Imi dadeam seama ca exista atit de multa artificialitate in viata de  oras, devii constient doar cind iesi in natura. Nicolae este  unul dintre oamenii cu care m-am  imprietenit in Spania, un barbat de statura mijlocie, cu ochii albastrii ce transmit un mesaj de cinste, iar in acelasi timp un amestec de optimism si umor. Un om voinic,  plin  de energie avea un obicei ca dupa ce te saluta sa te bata cu putere pe spate, si sa rada zgomotos, vorbea mult, mereu gata in a intreprinde ceva ca sa scoata bani. Este unul din romanii despre care unii spanioli dupa ce lucrau un timp cu el spuneau ca si-au schimbat parerea despre romani si ca Nicolae este un om de treaba.

Istoria vietii lui mia povestito chiar el cu atita patos. ,,Am avut sectie de croitorie in Romania, au fost ani buni in care s-a cistigat bine aveam doua masini, casa, dar dupa revolutie cind totul a cazut am mai rezistat cit sa putut  apoi am emigrat in Spania. Am fost pe linga Toledo in comunitatea Madrid,  lucrand in constructii ca zidar, apoi in agricultura, inchiriasem acolo o casa mare, am ajutat atitea oameni nou sositi din Romania cu chiria, cu locul de munca. Pe unii sa-si faca acte mi-a placut sa ajut oamenii, a fost bine dintr-un anumit punct de vedere dar am stat o perioada destul de lunga fara sotia mea a fost greu din punctul acesta de vedere. Lucram pe atunci pe un santier in constructii, venea pe acolo o femeie romanca ce indirect mi-a transmis ca nu conteaza daca am sotie in Romania pot fi cu ea aici iar in tara cu sotia mea. Raspunsul meu a fost  nu  pentru ca nu sint de acord cu infidelitatea in casatorie.  Dupa citiva ani de lucru acolo  am venit in Valencia lucrind  la Corona Control in constructii, din cauza excesului de munca am facut hernie discala. Imi face o deosebita placere sa muncesc sa dau totul in munca mai ales cind stiu ca ies bani. In acesti ultimi ani in Spania am lucrat ca vihilante  cite sase nopti pe saptamina. M-am umilit enorm aici in Spania, m-au exploatat la maxim cu orele de munca, cu banii platindu-ma asa cum ei considerau. Dar ca sa fiu si realist a fost si bine se lua 1200 de euros. Dar acum in somaj numai sint locuri de munca iar aceasta criza a fost programata de marii magnati ai lumii cu cine stie ce scopuri meschine. Citeam  intr-o carte ca setea de putere si prestigiu  a unor politicieni si oameni de afaceri din zilele noastre impletite cu lacomie a adus criza financiara. In final micii exploatatori ca si marii magnati ai lumii au aceeasi inima de a acapara tot mai mult strivind si exploatind vieti omenesti. Diferenta este ca unii o fac intr-o sfera de influenta mai mare iar altii mai mica. Dar acum trebuie sa plec inapoi in Romania sa m-a apuc de agricultura, pentruca aici in Spania nu prea mai avem ce sa facem, nu mai sint locuri de munca, criza a distrus totul. Spania incepe sa fie o tara a lipsei si somajului. Iar eu am in Romania un apartament, un microbuz,  terenuri cumparate, sotia si copii dupa ce au locuit un timp cu mine aici acum ma asteapta in Romania.”

De obicei dialogam impreuna ore in sir pierzand din vedere timpul, locul nostru preferat de intilnire fiind parcul Turia. Este unul din oamenii de la care am invatat lucruri minunate, si mai ales cum sa treci prin greutatile vietii cu un optimism realist. Avea mare dreptate in ceea ce spunea criza ne-a afectat pe cei mai multi. Am vazut cazuri disperate, familii cu copii in care cei doi parinti nu lucrau de doi ani de zile supravietuind doar cu somajul. Visele atitor straini de aici din Spania  peste noapte s-au vazut spulberate, naruite. Atiti oameni s-au vazut prabusiti in dimensiunea materiala a vietii, altii au reusit sa mai supravietuiasca cu greu mentinindu-si un loc de munca. Unii au emigrat mai departe in Anglia, Norvegia, Suedia, Germania etc.

 Un alt prieten imi marturisea: ,,Acest gind al emigrarii mai departe s-a cuibarit si in inima mea, cred ca este ceva in sufletul celui ce emigreaza ce te impinge  spre a nu te opri. Te gindesti chiar daca aici in Spania lucrurile nu au iesit asa cum sperai ba din contra ai ajuns dezamagit amar, daca se iveste posibilitatea unui nou inceput intr-o alta tara, oare de ce nu as faceo, decit s-a ma intorc in Romania fara prea multi  bani mai bine sa m-a avint mai departe. Ce ma deranjaza este faptul ca unii dintre cei ce au reusit sa-si mai mentina un loc de munca  in vremuri atit de grele te privesc cu mindrie personala, si chiar daca nu iti spun le citesti pe fata satisfactia iar unul chiar mia spus: ,,Am un servici, o casa asta pentru ca sint binecuvintat.” Altii afirma sintem mai capabili ne descurcam, ne merge mintea pentru noi e la fel ne descurcam insa cei drept sint cazuri izolate cu astfel de mentalitati. Am intilnit si oameni care  abia se mai tin la suprafata sa nu fie inghititi de valurile crizei economice insa ei trimbiteaza cu voce tare ca le merge atit de bine. Cind in realitate saracii se zbat sa supravietuiasca. Odata stateam de vorba cu un om care imi spunea de marile binecuvintari din viata lui: o casa, o masina, un loc de munca foarte bine platit in vremuri de criza. Am observat ca in general intentia unor astfel de oameni este sa te faca sa te simti mic de tot un pitic nerealizat material pe linga un gigant din punct de vedere material. Unii disfruta pur si simplu vazind ca te-au pus in incurcatura. Am avut  imprudenta sa-i spun acestui om ce-mi insiruia binecuvintarile sale : ,,Dar daca aceste binecuvintari v-au fost date ca un stimul in mod providential sa va intoarceti pe calea binelui de pe drumurile rautatii?” Sa oprit ii stricasem dispozitia, a ramas pe ginduri, nu i-a convenit, dintr-o data cu niste cuvinte el uriasul s-a prabusit in fata unui pitic. Insa dincolo de toate aceste cazuri izolate am intilnit oameni care dau dovada de o adevarata empatie cu cei in necazuri.”

In timpuri de criza este greu de gasit de lucru insa nu imposibil, dincolo de orice circumstanta impovaratoare strabate speranta depinde cum privim si interpretam situatia. Nu trebuie sa uitam ca totul se poate schimba, lucrurile pot fi si altfel, orice suferinta are un final nu este nimic la nesfarsit pe acest pamint. Este intr-adevar dureros cind o situatie neplacuta se prelungeste mai mult timp, parca ai vrea sa-ti ei zborul spre o stare de mai bine. Si ce bucurie este in inima omului cind dupa o astfel de perioada vine izbavirea. Cum mai vibreaza intreaga fiinta a celui in cauza, si ce cuvinte de lauda si multumiri inalta el spre ceruri.