Intoarcere mea la Domnul

L-am cunoscut pe Domnul la inceptul anului 2009, la varsta de 27 de ani.

Trecusem printr-o serie de relatii esuate, relatii e mult spus, cu toate acestea una contase suficient cat sa se transforme intr-o amintire deosebit de dureroasa.

Cu acest bagaj emotional, am intrat intr-o alta relatie cu un baiat deosebit, care traia gresit, dar care la un moment dat mi-a spus ca isi doreste sa devina credincios si sa aiba alaturi o sotie credincioasa. In paranteza fie spus, desi proveneam dintr-o familie ortodoxa"nepracticanta", stiam ca nu ma pot considera credincioasa, nu faceam diferenta intre credinta si religie, credinta nu ma preocupa deloc iar religia mi se parea ca nu facea decat sa separe oamenii. 

Asadar, dintr-o data intrevedeam o noua dezamagire, urma o noua despartire si de aceasta data nu imi gaseam resurse sa merg mai departe. 

Piedica credintei era ultima la care ma asteptam! Nu mai intalnisem pe nimeni care sa-si puna astfel de probleme.

Domnul a gasit cu cale sa puna si mai mare presiune asupra mea. Prietenul meu imi cerea sa-i povestesc totul despre relatiile mele anterioare. Pentru ca adevarul nu putea fi spus, am mintit. Si din acel moment am inteles ca nu pot avea pretentia de a ma casatori si a incepe o viata impreuna cu cineva care nu stia adevarul despre mine, care nu stia cine eram si de ce eram in stare.

In mod misterios pentru cineva care nu-si pusese problema credintei, stiam ca daca exista un Dumnezeu, imi doresc binecuvantarea Lui la nunta.

Astfel am ajuns intr-o stare de spirit identica cu cea descrisa in Psalmul 32:3,4

Ii multumesc Domnului ca am ajuns si mai departe, la versetul 5.

Am marturisit tot ce aveam pe suflet prietenului meu ( am avut parte si de sfatul unei prietene baptiste care m-a incurajat sa spun adevarul si care mi-a explicat despre jertfa Domnului Isus pt mine personal), am desartat un sac care parea fara fund, nu am pastrat nimic pentru mine.

Reactia a fost pe masura celei asteptate de mine. Prietenul meu nu putea merge mai departe cu tot ce stia, iar eu aveam nevoie de un sprijin sa nu ma prabusesc. Pentru prima data in viata, am ales sa incerc cu Dumnezeu . In trecut incercasem remediile " populare",  cuiul care scoate alt cui, prietenii, distractia. Nimic nu imi vindecase sufletul.

Am inceput sa ma rog, am inceput sa citesc Biblia. Simteam insa ca nu pot veni inaintea lui Dumnezeu si nu pot avea nici o pretentie, de ce m-ar fi ajutat?

Cultura mea biblica era extrem de redusa la momentul respectiv. Vazusem filmul "Isus din Nazaret" al lui Zeffirelli, desenele animate Cartea Cartilor cand eram mica, si stiam versetul " Eu sunt Calea, Adevarul si Viata". Dumnezeu si-a inceput lucrarea in mine pornind de la foarte putin.

Am continuat sa citesc Biblia, am devorat texte din Noul si Vechiul Testament, mintea mea era torturata de o sumedenie de intrebari care puneau la indoiala orice despre Dumnezeu dar incet, incet, cu ajutorul Duhului Sfant dupa cum am inteles mai tarziu, am gasit raspuns la fiecare intrebare, Domnul a spulberat fiecare dintre indoielile mele. Nu a fost usor. Uitandu-ma inapoi, imi dau seama ca s-a dat un razboi pentru mintea mea. Domnul a luptat cu diavolul iar campul de batalie am fost eu.

Oricui citeste acum, vreau sa-i spun ca este adevarat ca cine cauta gaseste. Iar cautarea tot de la Domnul vine. Orice lucru bun de la El vine. Domnul este nerabdator sa convinga pe oricine nu-si astupa ochii si urechile, pe oricine vrea sa fie convins.

Scepticilor ca mine le spun ca Dumnezeul Bibliei exista cu adevarat iar credinta nu este o autosugestie de tipul gandirii pozitive care atrage favorurile universului, practica in tendinte acum. Credinta este obiectiva, vine de la un Dumnezeu obiectiv si conduce la un Dumnezeu obiectiv.

In cazul meu, intoarcerea la Domnul a fost vijelioasa, ca o tornada iscata din senin si care a actionat in interiorul meu. In exterior am avut grija sa se vada cat mai putin pentru ca la momentul respectiv nici eu nu intelegeam foarte bine ce se intampla.

Apoi am inceput sa merg si la o biserica baptista, am primit botezul si am devenit membra a acelei biserici.

Desigur va intrebati care a fost finalul povestii de iubire. Domnul ne-a vindecat sufletele, ne-a ajutat sa ne iertam unul pe celalalt, a restaurat increderea, ne-a adus de mana in biserica si a binecuvantat casatoria noastra cu un bebelus minunat.

Domnul sa fie laudat pentru ca nu este nimeni altul demn de lauda!

Observatii proprii:

1. "Credinta" e un cuvant care poate suna abstract. Mai pe inteles, credinta=incredere. Daca iti dai intalnire cu cineva la gura de metrou de la TNB, te prezinti la intalnire pt. ca te bazezi pe cuvantul prietenului si ai incredere/credinta in el. Daca nu ai avea incredere/credinta in el, ai ramane acasa in loc sa bati drumul pana la TNB.

In plan spiritual este vorba despre a avea incredere in Dumnezeu in baza promisiunilor Sale exprimate in Cuvantul Sau (Biblia). Cine mai demn de incredere daca nu Dumnezeu!

2. Tinerelor credincioase: fiti constiente de rolul vostru viitor de sotii si mame. Incercati sa va pregatiti dinainte, cititi carti, ascultati predici pe aceste subiecte. Cu siguranta va veti dori cel putin 2 copii. Construiti-va un viitor profesional pt ca apoi sa puteti sa va dedicati un timp cresterii copiilor si apoi sa aveti un loc de munca la care sa va intoarceti. E nevoie de panificare si organizare, nu lasati lucrurile la voia intamplarii pt. ca Dumnezeul nostru este un Dumnezeu deosebit de organizat si eficient.