Germanicus, aruncat înaintea fiarelor la Smirna pentru mărturia lui Isus Hristos, în anul 170 d.Hr.

În Cronica lui P. J. Twisck se găsește următoarea relatare pentru anul 170 d. Hr. :

„Germanicus, împreună cu alți prieteni dragi ai lui Dumnezeu, a trebuit să sufere persecuții și torturi grele pentru numele lui Hristos, iar în cele din urmă a fost aruncat în fața fiarelor sălbatice și astfel și‑a sfârșit viața de bunăvoie.”

(Cartea a 2‑a, van den undergang, p. 46, col. 1, după Eusebiu, cartea a 4‑a.)

În ceea ce privește cauza convertirii, suferinței și morții sale, alți autori scriu astfel:

„Când spectatorii — pe când creștinii erau uciși în mod jalnic — au văzut cu ochii lor că trupurile martirilor lui Hristos, prin multe biciuiri și lovituri, erau sfâșiate și rupte până la cele mai adânci vine și tendoane, astfel încât se puteau vedea mișcându‑se măruntaiele și cele mai ascunse părți ale trupului; și când au văzut că torționarii presărau pe pământ cioburi de oale, scoici și chiar țepușe, peste care îi rostogoleau, îi târau și îi apăsau pe creștinii chinuiți, cu trupurile lor goale; și că, în cele din urmă, când aceștia, din pricina torturilor îndurate, abia mai puteau trăi sau respira, erau aruncați înaintea fiarelor sălbatice ca să fie devorați de ele — atunci, spun autorii, spectatorii acelor grozăvii s‑au minunat și chiar s‑au îngrozit, văzând pe de o parte cruzimea cu care erau tratați acești oameni, iar pe de altă parte răbdarea cu care creștinii suferinzi îndurau chinurile.”

„Între aceștia se afla și Germanicus, care, întărit prin harul lui Dumnezeu, a biruit atât de puternic slăbiciunea firească și înnăscută a minții — care se teme atât de mult de moartea trupească — încât, datorită statorniciei sale deosebite, putea fi socotit pe bună dreptate unul dintre cei mai aleși martiri. Căci atunci când dregătorul a încercat să‑l convingă și să‑l determine prin vorbe blânde să cruțe floarea tinereții sale și să aibă milă de el însuși, el a disprețuit sfatul și, de dragul Domnului Isus Hristos, nu a socotit viața lui tânără ca fiind prețioasă.”

„După aceea, scriitorii vechi povestesc cum fiarele sălbatice au fost lăsate slobode asupra lui și cât de mult a dorit el însuși să fie devorat de ele, pentru a fi eliberat din acest trup al păcatului și al morții; astfel încât atât iudeii, cât și păgânii care stăteau de față au fost extrem de uimiți de statornicia lui. Astfel, acest evlavios martor al Fiului lui Dumnezeu a părăsit viața aceasta cu o inimă neclintită și s‑a unit cu Hristos, Mirele său de sânge și Mântuitorul său.”

Referințe

Comparați Abr. Mell. , Cartea I a Istoriei, fol. 39, col. 1–2, cu Joh. Gysius, Hist. , fol. 16, col. 4 și fol. 17, col. 1, din Eusebiu, cartea a 4‑a.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Pentru a accesa mai multe resurse din Oglinda Martirilor și resurse gratuite dedicate unei ucenicii autentice în Hristos, pentru a ne asemăna cu El, vizitează https://anabaptisti.ro sau https://cuvantcurat.ro.