Ce semeni... aceea seceri!

Nunta a luat sfârșit. A fost frumoasă. Femeile șopteau că așa o pereche de potrivită n-au mai văzut. Părinții lui Andrei, deși necredincioși, s-au comportat admirabil la nunta fiului lor. Se vedea că le lipsește mediul în care erau obișnuiți. La masă însă au acceptat dorința fiului lor și nu au cumpărat băuturi. Aleasa fiului lor le era pe plac.

Fericiții miri, stând în camera unde aveau să locuiască, povesteau despre evenimentele importante din acea zi, de fapt, dacă ascultai cu atenție, cea care povestea era Paula, Andrei doar încuviința spusele ei. Se vedea că era cu gândul în cu totul altă parte. În mintea lui se frământa și nu știa ce să facă; să-i spună chiar azi, sau să lase pe a doua zi? Îi cam lipsea curajul și în același timp, se temea să lase pe altă dată. Era nerăbdător să dovedească tuturor, părinților, rudelor și mai ales foștilor prieteni cât de isteț a putut fi. Era nerăbdător să răscumpere timpul cât s-a abținut de la chefuri și petreceri. Dorea să guste un pahar, să fumeze o țigară și să bată cu pumnul în masă. Cu siguranță, soția lui, fiind pocăită, trebuia să le accepte pe toate în tăcere. Ezită, o vreme, și în cele din urmă se hotărî, își luă inima în dinți și spuse:

— Paula, am să-ți spun ceva!

— Spune, dragul meu!

— Știi... mă gândesc să-ți spun în seara asta, decât mai târziu. Eu, nu m-am pocăit din convingere, ci doar pentru ca să găsesc o fată cinstită cu care să mă căsătoresc. Și am găsit. Pentru mine, capitolul „pocăință”, s-a încheiat. De astăzi înainte, nu mă vor mai vedea pe acolo. Și pentru că de acum înainte ești soția mea, nici tu nu vei mai merge pe acolo.

A fost greu să spună, dar a spus-o. Se întoarse spre ea, așteptându-i reacția.

Se aștepta la orice, numai la ceea ce se vedea pe fața ei, nu se aștepta. Privea spre el tăcută, iar în ochii ei citeai resemnare.

— Ei, nu spui nimic?

Răspunsul veni într-un târziu:

— Eu... tot pentru asta m-am pocăit!

A fost ca bubuitul unui tunet, chiar dacă vocea ei abia se auzise. Lui Andrei nu-i venea să creadă. Mintea îi lucra cu repeziciune: „Înseamnă că ea a jucat teatru. Deci, nici ea nu s-a pocăit din convingere. Teatru e și toată viața ei, deci și felul ei deosebit de a fi. Ei, Andrei, cu ce te-ai ales din toate astea?”

Fără să-i spună nimic, s-a așezat pe pat și gândea: „Oare cum a fost posibil un astfel de lucru, doar mai erau și alte fete pocăite cu adevărat? De ce am fost atras chiar de asta?”

Deodată, mintea i s-a luminat: „Ah, Dumnezeu! El a făcut asta! Deci totuși există Dumnezeu?” Parcă-i venea greu să creadă, dar altă alternativă nu vedea. A încercat să păcălească o fată, dar nu a putut să-L păcălească pe Dumnezeu. I-a venit în minte un verset pe care l-a auzit la adunare: „Nu vă înșelați singuri! Ce seamănă omul, aceea va secera.” A secerat ce-a semănat.

Curând însă concluziona: „Dar de ce să mă pierd așa? Asta e. M-am păcălit singur! Dar am ieșit eu și din mai grele. Îi scot eu din cap gărgăunii, toți câți îi are, cu tot cu puișori... ”

— Auzi, și ce ai de gând?

Scuturându-se ca de frig, Paula se trezi din lunga ei visare, îi aruncă niște priviri în flăcări și-i răspunse pe un ton pe care Andrei nu i-l cunoscuse niciodată:

— Văd cum te porți. Ce, crezi că am să-ți rabd toate mendrele? La urma urmei există și tribunal!

Și a început „viața” (chinul) în doi!