"Hristos, ţinta inimii noastre"

Categorie:  Personaje biblice
 

Am căutat, în cele trei capitole precedente, să expunem marile adevăruri de temelie în legătură cu lucrarea lui Hristos pentru noi – lucrarea Sa în trecut şi lucrarea Sa în prezent – ispăşirea şi mijlocirea Sa. Vom căuta acum, cu ajutorul preţios al Duhului Sfânt, să prezentăm cititorului ceva din ce ne învaţă Scriptura cu privire la cea de-a două latură a subiectului nostru, şi anume,  Hristos, ţinta inimii noastre.

Este un lucru cu adevărat minunat să poţi să spui „Am găsit o ţintă care îmi bucură pe deplin inima – L-am găsit pe Hristos”. Aceasta este ceea ce ne ridică cu adevărat deasupra lumii. Ne oferă o independenţă totală faţă de resursele la care ar recurge întotdeauna o inima neconvertita. Ne dă odihnă deplină. Oferă o linişte şi un calm duhului nostru ce lumea nu poate pricepe. Bietul om din lume poate crede că viaţa adevăratului creştin este una foarte letargică, monotonă – cu adevărat o afacere proastă. Se poate minuna cum un asemenea om poate îndura să trăiască fără ceea ce el numeşte amuzament, recreere şi plăcere; fără teatre, baluri şi petreceri, concerte, jocuri de noroc, biliard, vânătoare sau curse, fără cluburi, discoteci sau altele asemenea lor.          

A-l lipsi pe omul neconvertit de asemenea lucruri aproape ca l-ar duce la disperare sau nebunie; dar creştinul nu doreşte asemenea lucruri. Ar fi nişte lucruri plictisitoare pentru el. Vorbim, bineînţeles, despre adevăratul creştin, nu despre cel ce este creştin doar cu numele, ci în realitate. Vai! Mulţi afirmă că sunt creştini şi fac mare caz din asta şi, cu toate acestea, sunt găsiţi amestecându-se în zadarnicele şi uşuraticele preocupări ale oamenilor acestei lumi. Pot fi văzuţi la Masa Domnului Duminica şi la teatru şi concerte Lunea; îi poţi găsi luând parte la diferite lucrări creştine Duminica iar în cursul săptămânii îi vedem în cluburi, stadioane sau alte locuri ale nebuniei şi deşertăciunii.          

Este foarte evident că asemenea persoane nu cunosc nimic din ce înseamnă Hristos ca ţintă a inimii. Într-adevăr, este foarte discutabil cum cineva cu o singură scânteie de viaţă divină în suflet să poată găsi plăcere în preocupările mizerabile ale unei lumi fără Dumnezeu. Creştinul adevărat şi sincer se depărtează de asemenea lucruri – se depărtează instinctiv. Iar aceasta nu doar din cauza răului şi păcatului din ele – deşi bineînţeles că el le consideră rele şi păcătoase – ci pentru că a găsit ceva infinit mai superior, ceva ce satisface deplin toate dorinţele naturii celei noi. Ne putem imagina un înger din cer care să se simtă bine la bal, teatru sau pe un stadion? Acest gând este de-a dreptul ridicol. Toate aceste locuri sunt total străine pentru o fiinţă cerească.          

Şi ce este creştinul? Este un om ceresc! Este părtaş naturii divine. Este mort faţă de lume – faţă de păcat – şi viu pentru Dumnezeu. Nu are nici măcar o singură legătură cu lumea; el aparţine cerului. El nu mai aparţine lumii mai mult decât Hristos, Domnul său. Poate Hristos lua parte la amuzamentele, petrecerile şi nebuniile acestei lumi? Aceasta ar fi blasfemie! Atunci, cum este cu creştinul? Trebuie el să fie găsit acolo unde Domnul său nu ar putea fi găsit? Poate el lua parte cu consecvenţă la lucrurile despre care ştie în inima lui că sunt împotriva lui Hristos? Poate el merge în locuri şi împrejurări în care trebuie să admită că Domnul şi Mântuitorul său nu poate lua parte? Poate el merge şi avea legătură cu o lume ce Îl urăşte pe Acela Căruia Îi datoreaza totul?          

Se poate ca unora dintre cititorii noştri să li se pară ca exageram, că ne situăm pe un teren prea înalt. Dar am vrea să întrebam, pe ce teren să ne situăm? Bineînţeles pe cel creştin, dacă suntem creştini. Atunci, dacă ne situăm pe terenul creştin, cum putem cunoaşte cum este el cu adevărat? Bineînţeles, din Noul Testament. Şi ce ne învaţă acesta? Permite vreo justificare pentru creştin ca el să se amestece, în orice fel şi chip, în distracţiile şi preocupările deşarte a acestei lumi rele? Să luăm seama la greutatea cuvintelor binecuvântatului Domn din Ioan 17 : „Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume” (Ioan 17:14-18 ). Este posibil să concepem o măsura mai fidelă a identităţii decât cea care ne este pusă înainte în aceste cuvinte? De două ori, în acest scurt pasaj, Domnul nostru declară că nu suntem din lume, aşa cum El nu este din lume. Ce are a face binecuvântatul nostru Domn cu lumea? Nimic. Lumea L-a respins total şi L-a alungat. L-a pironit pe o cruce ruşinoasă, între doi tâlhari. Lumea se află în prezent la fel de deplin sub acuzaţia tuturor acestor fapte, ca şi cum răstignirea ar fi avut loc ieri, în mijlocul civilizaţiei şi cu consimţământul tuturor. Nu există nici măcar o singură legătură morală între Hristos şi lume. Da, lumea este pătată cu uciderea Sa, şi va trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu pentru ea.          

Cât de solemn este aceasta! Cât de important de luat în seamă pentru creştini. Trecem printr-o lume ce L-a răstignit pe Domnul şi Învăţătorul nostru iar El declară că noi nu suntem din ea, cum EL nu este din ea. Lucrul acesta merge până acolo că, dacă avem părtăşie cu lumea, suntem trădători faţă de Hristos. Ce ar trebui să gândim despre o soţie care stă, râde şi glumeşte cu un grup de oameni care i-a omorât soţul? Şi totuşi exact aşa fac creştinii când se amestecă cu această lume rea şi se fac parte integrantă din ea.          

Se va spune probabil: „Ce ar trebui să facem? Să plecăm din lume?” Nicidecum. Domnul nostru spune în mod expres: „Nu Te rog să-I iei din lume ci să-I păzeşti de cel rău.” În ea, dar nu din ea, este adevăratul principiu al creştinului. Ca să folosim o comparaţie, creştinul este în lume ca un scafandru în apă. El este în mijlocul unui element care ar putea să-l distrugă dacă el nu s-ar proteja de efectele lui şi dacă nu ar fi sprijinit în permanenţă printr-o comunicare neîntreruptă cu ce este deasupra. Şi ce trebuie să facă creştinul în lume? Care este misiunea lui? Aceasta este: „Cum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume”.  Şi din nou, în Ioan 20:21 , „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”.

Astfel este misiunea creştinului. El nu trebuie să se închidă între pereţii unei mănăstiri. Creştinismul nu constă în apartenenţa la un ordin de călugări sau de maici. Nimic de felul acesta. Suntem chemaţi să ne mişcăm în sus şi în jos prin diferitele situaţii ale vieţii, şi să acţionăm în sferele noastre de activitate stabilit în mod divin, spre gloria lui Dumnezeu. Problema nu este ce facem ci cum facem. Totul depinde de scopul care ne conduce inima. Dacă Hristos este ţinta inimii noastre, care ne conduce şi ne captivează, totul va fi bine. Dacă El nu este ţinta – nimic nu este bine! Două persoane pot sta la aceeaşi masă ca să mănânce, una mănâncă pentru a-şi satisface apetitul, cealaltă pentru a-L slăvi pe Dumnezeu – mănâncă pentru a-şi menţine trupul în buna funcţionare ca şi vas al lui Dumnezeu, templu al Duhului Sfânt, instrumentul lui Dumnezeu în lucrare. Aşa stau lucrurile în toate privinţele.

Este privilegiul nostru să-L punem pe Hristos întotdeauna înaintea noastră. El este modelul nostru. Cum a fost El trimis în lume, aşa suntem şi noi. Ce a venit El să faca? Să-L slăvească pe Dumnezeu. Cum a trăit El? Prin Tatăl, „După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu trăiesc datorită Tatălui, tot aşa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el datorită Mie” (Ioan 6:57 ).          

Aceasta face ca totul să fie atât de simplu. Hristos este standardul şi piatra de temelie pentru orice lucru. Nu mai este doar o chestiune de bine sau rău conform regulilor omeneşti, ci este pur şi simplu o chestiune de a deosebi ce este vrednic de Hristos. Ar face El asta? Ar merge El aici sau acolo?  „Pentru că la aceasta aţi fost chemaţi; pentru că şi Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcaţi pe urmele Lui” şi, în mod sigur, nu ar trebui să mergem acolo unde nu găsim urmele paşilor Lui! Dacă umblăm încoace şi încolo să ne facem plăcerea noastră, nu călcăm pe urmele Lui şi nu ne putem aştepta să ne bucurăm de prezenţa Sa binecuvântată.          

Cititor creştin, aici este adevăratul secret al întregii chestiuni. Marea întrebare este doar aceasta: este Hristos singura mea ţintă? Pentru ce trăiesc? Pot eu să spun : „şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”? Nimic mai puţin decât aceasta nu este vrednic pentru un creştin. Este un lucru sărăcăcios şi mizerabil să fi mulţumit că eşti mântuit şi apoi să mergi înainte cu lumea şi să trăieşti pentru plăcerile şi interesele tale – să primeşti mântuirea ca rod al trudei şi al dragostei lui Hristos, şi apoi să trăieşti la distanţă de El. Ce ar trebui noi să gândim despre un copil căruia nu i-a păsat decât de lucrurile bune pe care i le-a oferit tatăl său, dar nu a căutat niciodată compania tatălui său, ci a preferat-o pe cea a străinilor? Ar trebui cu siguranţă să-l dispreţuim, dar cu cât mai mult este de dispreţuit creştinul care datorează prezentul dar şi veşnicia sa lucrării lui Hristos şi care totuşi se mulţumeşte să trăiască la o distanţă rece de binecuvântata Lui Persoană, nepăsându-i de înaintarea cauzei Sale – promovarea gloriei Sale!

sursa: https://comori.org/