text Invataturi biblice

"Sunt citate apocrifele în Noul Testament?"

04 mai 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Întrebare:

Mulţi consideră că apocrifele nu fac parte din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu se găsesc, în Noul Testament, citări extrase din apocrife?

Răspuns:

Nu! Nicio singură dată Domnul Isus, nici vreun scriitor al vreuneia dintre cărţile Noului Testament nu a spus: „... căci este scris...” urmat de o citare a apocrifelor. Nu găsim nicăieri în Noul Testament, ca un gând sau un eveniment să fie sprijinit sau bazat pe un cuvânt din cărţile apocrife.
 

Printre numeroasele pretinse aluzii, unde nu găsim altminteri de cele mai multe ori, decât unul sau două cuvinte care se potrivesc, editorii Noului Testament grec de care dispun, ediţia Nestle - Aland N26, nu dau decât trei pasaje ca fiind „citări” din apocrife; este vorba de Matei 9:36 , Marcu 10:19 şi 1. Timotei 2:19 . Şi mai mult, nu este vorba acolo de citări directe, ci numai de aluzii, şi încă de aluzii la pasaje din Vechiul Testamant. Că secole mai târziu, scriitorii apocrifelor s-au folosit de expresii sau de întorsături de limbă asemănătoare (pentru că nu este vorba de nimic mai mult), de exemplu,cu cele ale scriitorului Pentateuhului, Moise, este uşor de înţeles, pentru că erau ei înşişi evrei şi erau familiari cu Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament.
 

Voi arăta mai precis ce vreau să spun printr-un exemplu care este valabil şi pentru celelalte cazuri. În Matei 9:36 partea frazei „ca nişte oi fără păstor” poate fi înţeles ca o aluzie la Numeri 27:17 şi 2. Cronici 18:16 . Chiar dacă autorul cărţii apocrife a Iuditei foloseşte aceeaşi întorsătură de limbaj în capitolul 11:19, nu se poate concluziona din aceasta, chiar cu cea mai mare bunăvoinţă, că Matei citează din cartea Iudita. Este exact la fel pentru celelalte două pasaje: există de fiecare dată o bază în textul Vechiului Testament. Atribuirea vreunei autorităţi apocrifelor în aceste circumstanţe, este absolut lipsită de orice fundament.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Experiența creștină"
Categorie:  Cartile Bibliei  Epistola către Filipeni reprezintă epistola experienţei creştine, deoarece acolo este prezentată, într-un mod foarte mişcător, experienţa unui credincios ca...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Filipeni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   IntroducereFilipeni, epistola experienţei creştine normaleÎn Epistola către Filipeni găsim experienţa creştină preze...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Filipeni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   Studiul diferitelor epistole arată că fiecare dintre acestea a fost scrisă cu un scop special, astfel că Dumnezeu...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Toată armura lui Dumnezeu"
Categorie:  Cartile Bibliei  Epistola către Efeseni are un caracter particular. Ea priveşte omul nu ca având o viaţă de păcat, pe care trebuie în principiu s-o ţină în moarte şi căreia...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scara binecuvântărilor după Efeseni 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Ceea ce ne este împărtăşit în Efeseni 1 referitor la binecuvântările spirituale ale copiilor lui Dumnezeu este ordonat de Duhul Sfânt într-o ordine divină....
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Note asupra Epistolei către Efeseni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   IntroducereCum Se descoperă Dumnezeu în Cuvântul SăuTrebuie să fie evident, chiar pentru un cititor cât se poate d...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Efeseni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   IntroducereCă Dumnezeu S-a descoperit în har unei lumi păcătoase este o mare favoare şi totuşi El a făcut mai mul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Efeseni"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1J. N. Darby   Orizontul bogat şi binecuvântat al Epistolei către EfeseniEpistola către Efeseni ne oferă cea mai largă prezentare a...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Efeseni. Armura lui Dumnezeu pentru lupta credinţei"
Categorie:  Cartile Bibliei  Caracterul luptei în epistola către EfeseniE. A. Bremicker   Bine aţi venit la luptă!Viaţa creştinului nu este întotdeauna o cale pe „culmi î...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Roada Duhului"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Dar roada Duhului este: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“ (Galateni 5:22-23 ). În Ga...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise