text Invataturi biblice

"Cum poți deveni Cuvântul vieții pe două picioare"

01 mai 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Isus a vorbit cuvinte ale vieții care puteau să-i salveze pe oameni. Autoritatea Lui venea din împlinirea Cuvântului. Și noi putem primi aceeași autoritate.

7 minute · Aksel J. Smith

Cum poți deveni Cuvântul vieții pe două picioare

 

„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată – deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” 1 Ioan 1:1-3.

Apostolii au vorbit despre Cuvântul vieții pentru că ei l-au văzut și experimentat personal pe Isus. Numele Lui este Cuvântul lui Dumnezeu și fiecare care este urmașul Lui ar trebui să poată fi chemat la fel. Toți cei care ne întâlnesc ar trebui să vadă Cuvântul vieții în noi.

Putere de la Duhul Sfânt

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1.

Din cauza păcatului, oamenii erau în întuneric, despărțiți de Cuvânt, care este slava vieții în sine. Dar Isus a coborât pentru a ne da slava Cuvântului nouă. El era ca Dumnezeu, dar deșin cedase această slavă când a venit pe pământ (Filipeni 2:5-7), el a fost uns cu Duhul Sfânt încă de la naștere. Acest lucru înseamnă că El putea auzi vocea lui Dumnezeu și putea împlini voia Lui încă de când era tânăr. Cuvântul și voia lui Dumnezeu au primit picioare pe care putea merge, în mijlocul acestei lumi rea și întunecate.

Ucenicii au fost unși cu Duhul Sfânt în ziua de Rusalii. Atunci au primit ei puterea să facă voia lui Dumnezeu, exacct cum a fost și Isus. Citim despre acel timp că Cuvântul lui Dumnezeu se împrăștia și numărul ucenicilor s-a înmulțit tare în Ierusalim. (Fapte 6-7). Cuvântul lui Dumnezeu a primit multe trupuri, și multe picioare pe care să poată merge.

Cuvântul vieții: Împlinirea Cuvântului

Toată plinătatea lui Dumnezeu a venit să locuiască în Isus pentru că El primea Cuvântul de la Tatăl și-l împlinea„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:14. Nu este nicio slavă în afara Cuvântului. Noi suntem transformați din slavă în slavă, în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu care devine trup în noi.

Cuvântul nu este departe și nici prea sus ca să fie prea greu de găsit. „Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.” Deuteronom 30:14. Dacă un singur Cuvânt al lui Dumnezeu a devenit viață în noi, am primit o putere și slavă nezguduită care locuiește în noi, și suntem mult mai bogați decât dacă am fi posedat cel mai prețios diamant din lume.

Totuși, niciun singur Cuvânt al lui Dumnezeu nu poate locui în noi fără să primească cea mai puternică opoziție din partea firii și cetei lui Satan. Dar noi putem decide rezultatul acestor lupte dacă ne rugăm să primim gândul care era în Isus, și să fim păziți în el, ca să putem spune mereu cum a spus și El: „Facă-se voia Ta, nu voia Mea!”

Mulți oameni nu fac progres mai mare decât să poată vorbi depsre Cuvântul lui Dumnezeu și acest Cuvânt nu este descoperit în viața zilnică. Fiecare dintre aceste cuvinte trebuiesc vorbite în Duhul Sfânt, în credință și într-o încredințare totală; trebuie primit prin credință, în Duhul Sfânt, exact cum este – viu și puternic- ca el să poată da naștere la viață în noi. Când Cuvântul lui Dumnezeu a devenit viață în noi, nu mai suntem practicanți fără viață a unei religii. Nu, ci va fi foarte evident că suntem vii.

„În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt …” 1 Tesaloniceni 1:5-6.

„De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” 1 Tesaloniceni 2:13.

Dacă primim Cuvântul lui Dumnezeu ca un cuvânt al unui om, puterea lui nu își va face efectul în noi. Este foarte rar ca cineva să primească Cuvântul lui Dumnezeu așa cum este el, în adevăr, de aceea Pavel era excesiv de recunoscător pentru tesaloniceni încât îi mulțumea mereu lui Dumnezeu pentru ei.

Părtășie în Cuvântul vieții

Isus a spus: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei.” Ioan 8:31. Apostolii aveau părtășie cu Tatăl și Fiul Lui – Isus Hristos, și proclamau Cuvântul vieții ca mai mulți oameni să vină și să aibă părtășie cu ei. (1 Ioan 1:1-3). Exact cum este părtășie desăvârșită între toate Cuvintele lui Dumnezeu, este părtășie desăvârșită între cei în care Cuvântul a devenit trup. Noi suntem chemați la nimic mai puțin decât la această părtășie înălțată, curată și binecuvântată în lumină. Rezultatul este o frățietate între mai mulți oameni, între care nici împărăția morților nu poate pune o așchie.

Mulți oameni îți trăiesc viețile ca proteste vii împotriva Cuvântului lui Dumnezeu deși Îl laudă pe Dumnezeu cu buzele lor. Ei sunt nerăbdători, amari și nerecunoscători. Chiar dacă postim și ne rugăm la infinit ca să fim binecuvântați, nu va reuși pentru noi în afara legii Duhului Vieții. (Romani 8:1-2). Aici găsim noi viață, putere și bucurie.

Facă Dumnezeu ca Cuvântul lui Dumnezeu să devină viață în noi și astfel slava Domnului să radieze de la noi, iar odihna, pacea și bucuria să primească putere să meargă în aceste timpuri agitate și grele. Răbdarea, umilința, dragostea și bunătatea să fie încarnate pe toate căile noastre, da, să fie o armată de „Cuvinte ale lui Dumnezeu” care au părtășie sinceră unul cu altul, cu Tatăl și cu Fiul. Ioan scrie: „Vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină.” 1 Ioan 1:4.

Acest articol a fost tradus din norvegiană și este o variantă editată a articolului care a apărut prima dată sub titlul: „Cuvântul vieții” în revista periodică a BCC, Skjulte Skatter (Comori Ascunse) în iunie 1950.
© Copyright Stiftelsen Skjulte Skatters Forlag

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise