"Relaţiile din cer"

Categorie: Imparatia lui Dumnezeu

Întrebare:

Ne vom recunoaşte în cer, inclusiv în raport cu relaţiile pe care le găsim aici jos pe pământ, unii cu ceilalţi? De exemplu, copiii îşi vor recunoaşte părinţii? Va avea un soţ o bucurie deosebită să-şi vadă soţia?

Răspuns:

Se pun regulat acest gen de întrebări şi efectiv ele nu sunt fără importanţă. Reflectând la aceasta, este adevărat că trebuie să ne ferim de speculaţii, pentru ca forţa imafinaţiei noastre să nu ne facă să mergem dincolo de ce „este scris”. Sfânta Scriptură nu ne spune într-adevăr decât foarte puţine lucruri despre viaţa în cer, dar aceasta ajunge pentru a lămuri acest subiect. Două probleme principale sunt cuprinse în întrebarea pusă. Una se referă la identitatea indivizilor (a fi identic, absenţa confuziei în recunoaştere), cealaltă se referă la relaţiile specifice ale persoanelor.

Faptul că în cer se vede în continuare identitatea persoanelor, reiese dintr-o serie de pasaje. Să luăm pur şi simplu exemplul lui Avraam. Acelaşi Avraam care umbla altădată în ţara Canaanului înaintea feţei lui Dumnezeu, va fi într-o zi în „cetatea care are temelii, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10 ). Este aceeaşi persoană, deşi condiţiile de viaţă şi manifestările de viaţă vor fi atât de diferite în Împărăţia cerească sau în starea eternă; pentru că Dumnezeu a zis: „Iată, Eu fac toate noi” (Apocalipsa 21:5 ).

În ce priveşte relaţiile pământeşti, avem privilegiul de a afla răspunsul direct din gura Domnului Însuşi: ele nu vor mai exista în cer. Saducheii veniseră odată la El; ei pretindeau că nu era nici înviere, nici îngeri, nici duh (Fapte 23:8 ). Cu scopul de a-L pune pe Domnul în încurcătură în privinţa învierii, I-au prezentat un caz de şcoală construit de ei: o femeie pe pământ avusese succesiv nu mai puţin de şapte soţi, şi întrebau pe ascuns care dintre ei o va avea ca soţie în înviere. El le-a răspuns prin aceste cuvinte dezarmante: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită, dar cei socotiţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre morţi nici nu se însoară, nici nu se mărită; pentru că ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii, şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20:34-36 ). Prin aceste cuvinte, El arată clar că relaţiile precum căsătoria, care sunt date pe pământ, nu vor mai fi în cer. Fiii învierii vor fi ca îngerii; vor fi ca ei, nemuritori şi asexuaţi.

Dar în acelaşi timp Domnul arată că identitatea credincioşilor rămâne neschimbată dacă trec prin moarte fără a fi pentru aceasta deja înviaţi. Deşi trupul lor se odihneşte în pământ şi numai sufletul lor este în cer, în paradis, persoanele ca atare rămân totuşi aceleaşi. De aceea Moise Îl poate numi pe Domnul „Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov” (Luca 20:37 ). El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii, pentru că pentru El toţi trăiesc – cu aceleaşi nume şi aceleaşi personalităţi care îi disting pe pământ.

Omul bogat în locuinţa morţilor de asemenea a recunoscut la fel de bine pe „părintele Avraam” ca şi pe Lazăr în sânul lui (Luca 16:23 ). Nu îl văzuse niciodată pe Avraam, şi totuşi l-a recunoscut. Vedem acelaşi lucru pe muntele transfigurării: Moise şi Ilie au apărut în persoană, fără a ne putea înşela asupra acestui lucru, cu Domnul în glorie, şi ucenicii i-au recunoscut (Luca 9:30-33 ). Erau aceleaşi persoane, şi purtau aceleaşi nume ca în timpul când trăiau pe pământ. În sfârşit, Mântuitorul, în clipa morţii, îi spune tâlharului devenit credincios: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis” (Luca 23:43 ). Promisiunea s-a împlinit în aceeaşi zi, fără măcar ca trupurile să aibă parte de aceasta.

Toate aceste exemple privesc starea intermediară înainte de înviere. Ori reiese clar din 1. Corinteni 15:35-44 că identitatea persoanei va fi percepută perfect când, la înviere, vom primi un trup glorios, un „trup spiritual”. Ştiind aceasta cu certitudine, apostolul Pavel se putea bucura pentru că în va revedea într-o zi în glorie pe credincioşii din Tesalonic, aduşi la credinţă prin intermediul slujbei sale, ca fiind bucuria sa şi cununa cu care se glorifica (1. Tesaloniceni 2:19-20 ).

Este adevărat că relaţiile pământeşti nu joacă nici un rol în glorie, pur şi simplu pentru că nu mai există. Dar ce am trăit pe pământ cu Hristos în aceste relaţii, subzistă. Soţul îşi va revedea soţia în cer, şi soţia îşi va revedea soţul. Dar nu vor mai fi într-o relaţie de soţ şi soţie unul faţă de celălalt. Totuşi ce vor fi trăit împreună în Hristos va rămâne etern – pentru că tot ce vine de la Dumnezeu are o existenţă eternă. Este un gând care umple de bucurie. Domnul Isus Însuşi, fiind acum în glorie, nu a uitat experienţele Lui pământeşti de altădată. Mai mult, ele constituie temelia slujbei Lui de Mare Preot faţă de noi astăzi (Evrei 2:18 ; 4:15 ).

Cu toate aceste consideraţii, nu vrem să uităm că Domnul Isus în glorie va fi obiectul care va fixa toată atenţia noastră şi care va ataşa de El toate afecţiunile noastre. El este singurul demn de a fi pentru eternitate punctul central al inimilor noastre. Şi tot ce ne înconjoară şi contextul nu fac în cele din urmă decât să îndrepte către El.

sursa: https://comori.org/