text Familia crestina

“Dragul meu licean…”

Categorie: Familia crestina

 

O scrisoare de la o mamă pentru copilul ei adolescent, în prima zi de școală.

5 minute · Amberly Williams

“Dragul meu licean…”

 

A sosit momentul… un nou an școlar începe, iar tu, din nou, ieși pe ușă cu cărțile în mână!

Noul an de școală este ca un caiet nou nouț, ca cel pe care-l ai în ghiozdan; cu ce-l vei umple în lunile care vor urma? La sfârșitul anului, paginile vor fi pline și te vei putea uita în urmă și vei citi despre toate lucrurile cărora le-ai acordat timpul, gândurile și efortul tău. Ce șansă ai tu acum de a scrie un „bestseller,” o carte care te va întări pe tine și pe toți cei care o citesc!

De-a lungul anului vei da de siutații care necesită alegeri. Se vor întâmpla lucruri neașteptate; ceilalți vor spune lucruri pe care sperai să nu le spună. Poate te regăsești în situații în care ești atras de lucruri despre care știi că nu duc într-o direcție bună. Poate realizezi că ești influențat de grupul de colegi, sau poate trebuie să umpli timpul tău liber. Te vei găsi mereu în situația de a face alegeri. Știi prea bine că nu poți controla ce se întâmplă în jurul tău, dar poți controla cum reacționezi și poți decide ce să faci și cui să acorzi timpul și gândurile tale. Asta face ca fiecare zi să fie plină de nădejde, căci fiecare pagină din caiet poate fi umplută cu o poveste bună.

Îmi vine în minte ce spune Isus: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” Ioan 17:15. Isus Se roagă pentru tine și este posibil ca tu să treci prin tot anul școlar fiind păzit de rău!

Acest verset mă face să mă gândesc la o poveste pe care am auzit-o, despre un țăran care deținea o fermă de găini. Într-o zi a găsit un ou de vultur într-o pădure apropiată și l-a adus acasă. A pus oul de vultur sub una dintre cloștile sale, care clocea și alte ouă. În timp, toate ouăle au eclozat și micile păsări au plecat în curte să caute mâncare. Cu trecerea săptămânilor, toți puii mâncau împreună, se jucau împreună și creșteau împreună. În fiecare zi ei megeau și căutau mâncare în țărână – semințe, râme și tot ce puteau găsi. Puii de găină nu se uitau niciodată în sus, ci erau concentrați la pământ, la ce era jos, în fața ochilor lor. Tânărul vultur se uita și el pe pământ după hrană, dar, odată cu trecerea timpului a observat că era ceva diferit la el. Deseori se uita doar în sus, uimit de cum alte păsări zburau în bolta cerului, iar asta a creat o dorință aprinsă în interiorul lui. Într-o bună zi, și el va zbura! A trecut timpul și a crescut mare, iar gândurile lui tot mai mult se duceau spre acel spațiu deschis de deasupra lui și cu greu mai observa celelalte găini care aveau ciocul îngropat în praf. Apoi a venit acea zi. A văzut un grup de păsări sălbatice zburând chiar deasupra lui și nu a mai suportat. Și-a întins aripile și și-a luat zborul spre cer, fără să mai arunce vreo privire înapoi. Și dus a fost, fericit în infinitul văzduhului. Era liber!

Peste tot, în jurul tău la școală, sunt tineri care sunt preocupați de lucrurile pământești, temporare. Îți vor veni în minte multe întrebări: Cum mă potrivesc cu ei? Cu ce ar trebui să mă îmbrac? Ce ar trebui să spun? Ce se gândesc despre mine? Cum îi pot impresiona? Concentrarea lor este pe pământ, la lucrurile care nu durează o veșnicie. „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Coloseni 3:2.

Gândește-te că tu poți fi ca un vultur care își fixeazăă privirea pe lucruri mult mai mărețe. Tu aparții cerului! Gândește-te la asta când mergi pe holurile liceului, că tu porți un secret mare, o comoară valoroasă în inima ta – o nădejde pentru lucruri mult mai bune decât ce poate oferi această lume! Poate mai sunt și alți „vulturi” în școala ta; fii curajos și mărturisește-ți nădejdea și fii un exemplu pentru unul care susține adevărul și binele.

De aceea, drag elev, vreau să te încurajez să te gândești la asta în fiecare dimineață când mergi cu autobuzul la școală: „Ce voi scrie azi pe pagina caietului meu?” Vei putea să te uiți înapoi la ziua ta fără regrete? Viața ia întorsături și viraje interesante; unele sunt plăcute, altele îți pot cauza frică și disperare, dar poți fi confortat de faptul că însuși Isus se roagă pentru tine și aceasta este dovadă vie că este posibil ca tu să iei alegerile corecte – cele care conduc la viață veșnică. Foarte repede, anul de școală va fi gata și încă un capitol din caietul tău se va încheia. Fă-l să fie unul bun!

Din inimă,
Mama

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Familia crestina

Tatăl educă. Walter Gschwind
Categorie: Familia crestina Aria„Cel a cărui vânturătoare este în mâna Sa Îşi va curăţa în întregime aria“ (Luca 3:17 ).*Astăzi suntem în timpul „ariei“; încă nu suntem în timpul „grânarului“, în... Citeste mai mult >>
Despre responsabilitățile părinților creștini. Paul Fuzier
Categorie: Familia crestina Tristeţea unei tinereţi care treceEste dureros să vezi, în atâtea locuri, tineretul creştin îndepărtându-se de adunările de părtăşie şi căutând în lume bucurii şi sati... Citeste mai mult >>
Viaţa familială creştină. Max Billeter
Categorie: Familia crestina Cuvântul lui Dumnezeu conţine o mulţime de indicaţii pentru o viaţă familială binecuvântată. Cuvântul nu ne dă numai învăţătură teoretică, ci ne prezintă o multitudine... Citeste mai mult >>
Viaţa de căsnicie creştină. Max Billeter
Categorie: Familia crestina  Viaţa de căsnicie creştină este o temă importantă pentru oricine este căsătorit. Dumnezeu ne-a făcut cunoscut limpede în Cuvântul Său gândurile Sale despre o căs... Citeste mai mult >>
Încurajare pentru părinți F. B. Hole
Categorie: Familia crestina (Extras din „Adevărul Scripturii”, vol. 18, 1926, pag. 180)Nu e uşor să fii părinte în niciun caz. Este un lucru chiar mai serios şi mai plin de responsabilitate să fi... Citeste mai mult >>
"Jugul nepotrivit. În căsătorie" C. H. Mackintosh
Categorie: Familia crestina  Să privim deci în primul rând la jugul în căsătorie. Oare cine ar putea descrie durerea mentală, mizeria morală şi consecinţele devastatoare, atât pentru viaţă c... Citeste mai mult >>
"Tu și casa ta" C. H. Mackintosh
Categorie: Familia crestina Două case au un loc de mare însemnătate în paginile inspirate: Casa lui Dumnezeu şi casa slujitorului lui Dumnezeu. Dumnezeu dă o mare însemnătate Casei Sale şi cu dre... Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea faţă de copii" C. H. Mackintosh
Categorie: Familia crestina Toţi părinţii credincioşi au dreptul de a se încrede în Dumnezeu în privinţa copiilor lor, dar au şi responsabilitatea de a-i creşte pentru Dumnezeu.Ar fi culmea prost... Citeste mai mult >>
"Zaharia şi Elisabeta"
Categorie: Familia crestina  (Luca 1:5-25, 39-45, 57-80 )Din  primele relatări despre Zaharia şi Elisabeta din Luca 1:5 şi următoarele versete putem trage concluzia că ei se potriveau u... Citeste mai mult >>
"Viaţa familială creştină"
Categorie: Familia crestina Cuvântul lui Dumnezeu conţine o mulţime de indicaţii pentru o viaţă familială binecuvântată. Cuvântul nu ne dă numai învăţătură teoretică, ci ne prezintă o multitudine... Citeste mai mult >>