Păcatele împotriva persoanei Duhului Sfânt (Matei 12.31-32; Marcu 3.29; Evrei 10.29; 1 Ioan 5.16-17)

Păcatele împotriva persoanei Duhului Sfânt (Matei 12.31-32; Marcu 3.29; Evrei 10.29; 1 Ioan 5.16-17) *

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

În 1 Ioan 5.16-17, citim astfel: “Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat, care nu duce la moarte”.

Domnul Isus Hristos ne învaţă astfel: “… orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.31-32); “Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii, li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” (Marcu 3.28-29).

În Evrei 10.28-29, scrie: “Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”.

Din versetele citate mai sus, rezultă că există o anumită categorie de păcate care nu vor fi iertate niciodată. În această categorie specială de păcate, intră orice fel de ofensă care ar putea fi adusă de către un om, persoanei Duhului Sfânt. Astfel, dacă un om a comis unul dintre păcatele de neiertat, care constau în: batjocorirea (Evrei 10.29), hulirea (Matei 12.31), sau vorbirea împotriva (Matei 12.32) persoanei Duhului Sfânt, respectivul om este iremediabil pierdut. De asemenea, Sfânta Scriptură ne învaţă că, nici nu mai trebuie să ne irosim timpul degeaba, făcând rugăciuni de mijlocire pentru un astfel de om, întrucât acestea nu mai au nici un efect (1 Ioan 5.16-17).

Să vedem cum trebuie să acţionăm, pentru a preveni comiterea păcatelor din categoria celor de neiertat, ale căror efecte acţionează veşnic (Marcu 3.29).

Domnul Isus Hristos a rostit cuvintele aflate în Matei 12.31-32, atunci când fariseii, care erau adepţii unei secte evreieşti, L-au acuzat că scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor, în timp ce El scotea dracii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu (Matei 12.24-28). Având în vedere contextul în care a spus Domnul Isus Hristos aceste cuvinte (Marcu 3.22-30), trebuie să avem mare grijă, pentru a evita să atribuim vreo lucrare făcută de către Duhul Sfânt, altcuiva. Dacă am risca să atribuim o lucrare făcută de către Duhul Sfânt, unui altfel de duh, am putea aduce astfel Duhului Sfânt, acel fel de ofensă care a fost menţionată de către Domnul Isus Hristos în Matei 12.31-32, şi am putea intra astfel sub incidenţa unui păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă.

Trebuie să ne aşteptăm ca diavolul, care este maestru în amăgiri şi şiretlicuri (Gen. 3.1; 2 Cor. 11.3), precum şi în întreprinderea oricăror acţiuni înşelătoare (Apoc. 12.9; 20.3,8), care au drept scop distrugerea definitivă a omului, să acţioneze într-un asemenea mod, încât să-i determine pe oameni să comită păcate din categoria celor de neiertat. Diavolul se străduieşte ca să-i atace în acest fel, chiar şi pe slujitorii lui Dumnezeu, precum şi pe aceia care au pornit pe calea mântuirii (Matei 24.24; Luca 16.22-23; 22.31; 1 Petru 5.8).

Pentru a nu comite un păcat aflat în categoria de păcate de neiertat, trebuie procedat astfel: atunci când avem de-a face cu o lucrare efectuată în Numele lui Dumnezeu, adică o lucrare care în mod normal ar trebui să fie făcută prin Duhul Sfânt, dar nu ştim cu mare siguranţă ce fel de duh a lucrat în acel moment prin omul care a făcut-o (Matei 16.23; Luca 9.55; F. A. 16.16-19), trebuie să ne abţinem de la a face orice fel de apreciere asupra naturii lucrării respective. Excepţiile de la această regulă se pot produce în acele situaţii speciale, când, unor creştini care au darul deosebirii duhurilor (1 Cor. 12.10), Dumnezeu le descoperă ce duh a lucrat printr-un om într-o anumită împrejurare (F. A. 16.16-18). Chiar în aceste cazuri, este bine ca să ne încredem în descoperirile respective, doar dacă acestea sunt confirmate şi prin alte persoane mature în credinţă (1 Cor. 14.29; 1 Tes. 5.20-22; 1 Ioan 4.1).

Având în vedere cele de mai sus, putem afirma că păcatele pot fi grupate în două categorii.

În prima categorie pot fi incluse toate acele păcate care pot aduce în orice fel, vreo ofensă împotriva persoanei Duhului Sfânt. Exemple de astfel de păcate sunt: fie vorbiri în chip uşuratic, fie exprimări neelogioase sau împotrivitoare, fie proferări de injurii, batjocuri şi hule, adresate direct persoanei Duhului Sfânt. Aşa cum ne învață Domnul Isus Hristos, aceste păcate sunt de neiertat.

În a doua categorie pot fi grupate toate păcatele care sunt diferite de cele din prima categorie, în sensul că nu se referă în nici un fel la persoana Duhului Sfânt. Aceste păcate sunt oarecum echivalente, întrucât ele au în comun faptul că toate se pot ierta.

Întrucât Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă ale oamenilor (Luca 23.34; F. A. 3.17; 17.30; 1 Tim. 1.13), toate păcatele din categoria a doua, care sunt făcute înainte ca un om să decidă să devină născut din Dumnezeu, sunt iertate printr-o pocăinţă reală şi prin credinţa sinceră că jertfa Domnului Isus Hristos a anulat efectul dezastruos al acestor păcate (1 Petru 2.24).

Dacă un om afirmă că s-a pocăit, că a devenit născut din nou şi creştin, şi totuşi încă mai păcătuieşte cu voia, atunci situaţia sa este complet diferită (Evrei 6.4-8; 10.26-29; 2 Petru 2.20-22) de a celor care trăiesc în necunoaşterea adevărurilor biblice fundamentale despre mântuire.

* Textul de mai sus, provine din cartea "MÂNTUIREA", scrisă de către MIHAIL DIMITRIU, scriitor (poet și prozator) creștin