Diavolul pusese în inima lui Iuda gândul

În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul,

fiul lui Simon, gândul să-L vândă.

Diavolul lucrează cu vicleşug mai întâi prin inimă apoi prin minte.

Mai întâi îl face pe om să se lase târât spre poftele inimii. Şi când inima i-a ajuns plină de lucrurile spurcate, după aceea şi mintea o urmează, ajutând inimii să-şi spurce viaţa şi mai mult (Marcu 7,21-23).
Cele mai rele şi mai blestemate gânduri, diavolul nu le pune în mintea omului, ci în inima lui.
Că dacă le-ar pune în minte, omul oricât ar fi de rău şi oricât ar fi mintea lui de întunecată, totuşi, gândind la ele, tot s-ar îngrozi. Fiindcă n-ar putea să nu vadă şi urmarea lor.
Dar dacă le pune în inimă, inima nu gândeşte niciodată la urmări.

Inima este gata să sară şi să împlinească îndată orice pornire ce vine din ea.

Căci inima n-are ochi.
Dar mintea are.
Şi când din prisosul unei inimi spurcate vorbeşte gura, sau scrie condeiul, sau lucrează celelalte mădulare (Matei 15,11-20), atunci limba omului ajunge o lume de nelegiuiri, căci mânată de o minte blestemată, limba întinează totul. Şi aprinde roata vieţii cu focul gheenei (Iacov 3,6).

O, cât de mult ar trebui ca să fie omul atent asupra inimii lui, fiindcă atât Cuvântul Domnului, cât şi toate experienţele triste cu inima noastră, ne înştiinţează asupra marilor primejdii care ne pot veni din partea ei.

Căci Satana totdeauna atacă mântuirea omului mai întâi prin partea inimii.
Fiindcă prin partea aceasta, omul este totdeauna cel mai slab. Şi aci cedează cel mai uşor.
Când săgeata aprinsă a unei priviri ispititoare este îndreptată direct spre inimă,
când pofta vreunui păcat atrăgător este aşezată chiar în faţa inimii,
când flacăra unei fapte de ruşine este aruncată peste zid, înăuntrul inimii,
- atunci inima îndată ia foc! ... ca o pădure uscată.
Şi cine mai poate salva apoi, ceva din ea, - când flăcările se întind şi cuprind aşa de grabnic şi de deznădăjduit totul, nimicind fără cruţare orice comoară curată şi orice rod bun din ea!

O, frate şi sora mea! N-am îndeajuns tărie în cuvânt ca să pot spune cum aş vrea şi cum avem nevoie noi toţi să ştim, cât de treze trebuie să vegheze mintea şi duhul nostru, asupra inimii noastre totdeauna,

nu numai atunci când gândurile negre vin cu grămada înăuntrul nostru,
dar şi atunci când vine mai ales unul puternic.
Căci pe când din cele ce vin cu grămada, pot să rămână doar ca să se aşeze pe inima noastră, sau pot să zboare toate, să nu rămână nici unul, -
- acela unul singur, care vine, se aşează întotdeauna pe inima noastră şi apoi pătrunde în ea.

Desigur nu poţi opri ciorile să nu zboare peste casa ta, dar le poţi opri să nu-şi facă cuib acolo pe casă, sau în ea. Nu ciorile care zboară sunt primejdioase, ci acelea care se opresc şi fac cuib.

Nici gândurile rele nu le poţi opri să nu-ţi vină, dar le poţi alunga, ca să nu-şi facă loc în inima ta. Nu gândurile care vin şi trec sunt primejdioase ci gândurile care se opresc şi pătrund în inimă.
De aceea ochii minţii noastre să fie totdeauna treji, pentru a nu da voie acelui gând care se opreşte pe inima noastră.

O, când un gând se repede ca un lup să-ţi muşte inima, sau ca un uliu se roteşte pe deasupra ei, căutând să găsească un loc să se aşeze în ea - luptă frate, luptă soră, cu toată puterea ta şi-l alungă de la tine. Luptă cu rugăciune, luptă cu post, luptă cu lacrimi şi jertfă.

Căci de multe ori, după cinci minute, va fi prea târziu.
Odată ce săgeata arzătoare ţi-a străpuns scutul inimii, şi a început să ardă înăuntrul ei, numai Bunul Dumnezeu ştie, cum se va stinge şi ce prăpăd poate să facă în inima ta.
Şi apoi prin ea, în atâtea alte inimi!

O Doamne Dumnezeule, Făcătorul inimii omeneşti, ai milă de noi de toţi.

Numai Tu ştii Doamne cât de slabă este inima noastră, pentru că Tu ai făcut-o să fie aşa, spre a putea pătrunde cu uşurinţă în ea dragostea de Tine şi de semenii noştri. Bunătatea, mila şi credincioşia.
Dar Tu ştii şi cât de viclean este vrăjmaşul inimii noastre ca să ne pătrundă înăuntru şi să ne piardă cu otrava şi cu focul păcatului său.

De aceea Te rugăm Doamne, pune Tu ca o strajă puternică inimii noastre totdeauna, o minte sănătoasă şi trează, care să nu lase niciodată să pătrundă înăuntrul inimii noastre, un gând pe care diavolul ar vrea să-l pună în ea. Ca să nu ne ducă apoi la fapte ucigaşe şi vinovate de un păcat veşnic. Aşa cum l-a dus pe Iuda a cărui minte n-a vegheat.

Ascultă-ne Doamne rugăciunea şi nu ne lăsa.
Amin.

+

Trebuie nespus de tare ce e bine să iubim

ca s-avem de-ajuns putere, de ce-i rău să ne ferim.