Fără vină, dar nu fără păcat

Harul nu face oamenii infailibili. Păcatul ne-a perverit într-atât puterile morale și spirituale încât, în această viață, nu vom fi niciodată liberi de neputințele naturii umane. Oricare ar fi experiența noastră în harul lu Dumnezeu, pasibilitatea de a greși se va ține strâns de noi până când acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire. Neputințele își au locul lor în trupul nostru, fiind agravate de deficiențe intelectuale. Ele sunt revărsarea alcătuirii noastre morale imperfecte - cicatricele păcatului care rămân după ce rana s-a vindecat. Variola se poate vindeca, dar își lasă semnele. Un mădular tăiat se poate vindeca, dar cicatricea rămâne pentru totdeauna. Ulciorul naturii noastre umane, care s-a spart când Adam a căzut, poate fi adunat din nou, dar nu va mai avea niciodată adevărata formă pe care a avut-o înainte de a se fi spart. Pentru a și-o recăpăta, trebuie înmânat Olarului pentru a fi transformat în pulbere și reconstruit în întregime. Apoi, după ce moartea ne va fi adus în țărână și după ce Olarul Divin ne va fi re-făcut - trup și suflet - ne vom înfățișa FĂRĂ PRIHANĂ și plini de bucurie înaintea slavei Sale, dar până la venirea Domnului nostru Isus Hristos, tot ceea ce putem nădăjdui este SĂ FIM PĂSTRAȚI FĂRĂ VINĂ.

Înainte de căderea sa, Adam a fost ÎNTREG în alcătuirea sa mentală, în întronarea simțului moral și în armonia și echilibrul tuturor aptitudinilor sale. Putea gândi corect și judeca întotdeauna corect și de aceea, s-a adaptat legii ascultării desăvârșite. El putea fi fără păcat, și deoarece putea, i s-a cerut să fie astfel. Dar prin lipsa de cunoaștere, prin memoria proastă, printr-o judecată supusă greșelii, încetineala înțelegerii și o mulțime de astfel de deficiențe, suntem pasibili să greșim la fel de natural cum respirăm, și fiecare greșeală este o încălcare a legii desăvârșite care nu permite nici o deviere de la dreptatea ei perfectă. Deoarece este imposibil ca noi să ținem vechea lege adamică - legea neprihănirii sau legea paradisiacă, așa cum este numită - a cărei fiecare greșeală și neputință este o încălcare, suntem aduși sub o altă lege - legea celui de-al doilea Adam, Domnul din ceruri. Această lege este adaptată prin îndurarea la capacitatea noastră morală și intelectuală diminuată, împiedicată și paralizată de păcatul original și efectiv. DRAGOSTEA ESTE ÎMPLINIREA LEGII. Împliniți Legea lui Hristos, legea desăvârșită care este legea slobozeniei. Singura desăvârșire posibilă pe pământ este desăvârșirea în dragoste, în motivație, în intenție. Slujba noastră de dragoste desăvârșită poate avea lipsuri și stricăciuni, dar acum Domnul nostru nu se uită atât de mult la ceea ce facem, ci la ceea ce am intenționat să facem. Dată fiind o inimă curată și credincioasă, El nu caută atât de mult realizări pline de succes, cât motive și intenții bune. Dacă dorința de a păcătui este păcat, atunci putem spune și că scopul sau dorința de a-I face plăcere lui Dumnezeu este primită chiar și atunci când facem o boacănă sau o greșeală. Gândiți-vă la o fată oarbă care așează șnururi pe o foaie de hârtie; vrea să-i scrie o scrisoare tatălui ei. Cu ajutorul șnururilor, simte linia pentru a merge cât mai drept posibil. Când tatăl primește acea scrisoare, oare este supărat că ici și colo este sluțită de câte o pată sau un rând strâmb? Bineînțeles că nu! El prețuiește scrisul nedesăvârșit și deteriorat al copilului său orb mai mult decât cel mai important anunț oficial al acelei săptămâni. O ține printre comorile sale. În ochii lui, desăvârșirea ei nu constă în frumusețea literelor bine conturate sau în curățenia foii, ci în frumusețea dragostei care a făcut tot ce a putut mai bine pentru a-și dezvălui inima în ciuda orbirii.

Spunem din nou? DUMNEZEU SE UITĂ MAI PUȚIN LA REZULTATE DECÂT LA INTENȚII. Dragostea desăvârșită nu înseamnă întotdeauna o realizare cu succes, înseamnă un scop nevinovat, o țintă sinceră în tot ceea ce facem pentru a-L încânta pe Dumnezeu. Poate copilul tău face o boacănă și are nevoie d eo lecție, dar pentru tot ce a făcut, câștigă un pupic precum copilul care a pus cizmele mamei în cuptor pentru a se încălzi ca atunci când va ieși afară, să se simtă bine. Cizmele au fost complet distruse, dar cum ar fi putut mama să-și învinovățească băiețelul ale cărui intenții erau bune? Așa cântărește Dumnezeu acțiunile noastre. Lumea condamnă deseori poporul Lui când El nu-i condamnă. Cei din jurul nostru se uită la înfățișarea exterioară, Dumnezeu Se uită la inimă. Ei văd CEEA CE FACEM, El vede DE CE FACEM.

Ce mare îndurare că El nu ne-a poruncit să umblăm înaintea lumii și să fim desăvârșiți!

UMBLĂ ÎNAINTEA MEA - este porunca, și toți cei care Îl iubesc cu o inimă curată și cunosc astfel ADEVĂRUL ÎN ADÂNCUL INIMII LOR - sunt primiți înaintea Lui ca și cum ar împlini Legea.