Supravegherea -2-

LECȚIA DESPRE RĂBDARE

Una dintre cele mai pătrunzătoare lecții date ucenicilor a fost cea privitoare la atitudinea pe care trebuiau să o aibă față de cei care nu făceau parte din grupul apostolic.

Se pare că, în timpul călătoriilor făcute, au dat peste niște oameni care scoteau draci în Numele lui Isus și, pentru că nu făceau parte din denominația lor, ucenicii i-au mustrat cu asprime (Marcu 9.38, Luca 9.49). Fără îndoială, ucenicii credeau că au făcut ce era bine dar când I-au relatat Învățătorului, El S-a simțit obligat să le țină un discurs mai lung despre pericolul descurajării oricărei lucrări sincere făcută în Numele Lui: Marcu 9.39-59, Matei 18.6-14

Nu-i opriți - le-a zis Isus, fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi (Luca 9.50)

Apoi, aplicând acest principiu în general la toți oamenii nevinovați, mai ales la copii, a mai adăugat:

Dar dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare (Marcu 9.42), CĂCI nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din acești micuți (Matei 18.14).

Într-o altă călătorie, în timp ce se aflau într-o misiune în Samaria, ucenicii au întâlnit împotrivire. Reacționând impulsiv, ei au vrut să cheme foc din cer pentru a-i distruge pe cei ce li se împotriviseră (Luca 9.51-51) dar Isus, care se afla prin preajma lor:

S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți, căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. (Luca 9.55,56). Și apoi, arătându-le cum ar putea rezolva acest tip de situații, au plecat în alt sat.

PREZENTAREA PRINCIPIULUI

Se pot da multe exemple ale felului în care Isus verifica acțiunile și reacțiile ucenicilor Săi în fața diferitelor situații dificile. Era mereu cu ei, acordându-le atenția crescândă, pe măsură ce misiunea Sa pe pământ se apropia de sfârșit. Nu-i lăsa să bată pasul pe loc nici în succese, nici în eșecuri.

Indiferent ce ar fi făcut, întotdeauna mai erau multe altele de făcut și de învățat. Se bucura de succesele lor, dar, întrucât scopul Său era mântuirea lumii întregi, le supraveghea toate eforturile.

(Este semnificativ că El a continuat să-i învețe că Duhul Sfânt va supraveghea în continuare lucrarea lor după ce El nu va mai fi în trup alături de ei. Slujitorul lui Dumnezeu nu este lipsit niciodată de supraveghere personală).

Avem aici cel mai bun model de pregătire la locul de muncă. ISUS obișnuia să-Și lase ucenicii singuri, pentru a se confrunta cu diferite situații și pentru a face observații proprii, iar apoi acestea erau folosite ca punct de plecare al unei lecții de ucenicie. Faptul că au încercat să facă lucrarea, chiar dacă ar fi putut eșua, i-a făcut să fie mai conștienți de lipsurile lor și mai dispuși să primească îndreptările Învățătorului.

Mai mult însă, confruntându-se cu anumite aspecte concrete ale vieții, Isus a avut posibilitatea să se adreseze unor nevoi specifice, exprimându-Și învățătura în termenii concreți ai experienței practice.

Cunoștințele sunt mai mult apreciate după ce ai prilejul să aplici ce ai învățat.

Ceea ce a fost important în această muncă de supraveghere, a fost faptul că Isus i-a ajutat pe ucenici să-și urmeze drumul spre ținta ce le-o fixase. N-a așteptat din partea lor mai mult decât ar fi putut face, dar AȘTEPTA ca ei să își dea toate silințele și să facă din ce în ce mai mult prin creșterea în har și cunoaștere.

Planul Său de predare, prin exemplul personal, aplicații și verficare constantă, era menit să-i facă să dea tot ce aveau mai bun.