text Eseuri crestine

Rugăciunea este soluţia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elisabeth Mittelstadt

Un misionar lucra ca medic într-un spital din Africa. Din când în când era nevoit să treacă prin jungă cu bicicleta, ca să aducă provizii din oraşul din apropiere. Călătoria dura două zile, aşa că omul trebuia să se oprească noaptea, ca să se odihnească. De câteva ori călătoria se termină fără incidente neplăcute. Într-o zi, sosi la destinaţie şi văzu doi bărbaţi bătându-se. Unul dintre ei era grav rănit, aşa că îi drese rănile, după care îşi văzu de drum.

Când se întoarse în oraş, după câteva săptămâni, fu abordat de bărbatul pe care îl tratase mai înainte.

- Ştiu că ai la tine bani şi medicamente, îi zise acesta. Eu şi prietenii mei te-am urmărit prin junglă în seara aceea în care m-ai ajutat, ştiind că vei poposi peste noapte. Am aşteptat să adormi  şi am plănuit să te omorâm şi să-ţi luăm medicamentele şi banii. Când ne-am apropiat de tine, am observat că erai înconjurat de 26 de gardieni înarmaţi. Noi eram numai 6 şi am ştiut că nu ne putem apropia de tine, aşa că ne-am văzut de drum.

Auzind acestea, misionarul râse şi îi zise omului:

- E imposibil. Vă asigur că eram singur-singurel!

Tânărul îl contrazise:

- Nu, domnule. Nu sunt singurul care i-a văzut pe paznici. Şi prietenii mei i-au văzut şi i-am numărat împreună. Ne-am speriat de moarte. Din cauza gardienilor acelora te-am lăsat în pace.

După câteva luni, misionarul se afla într-o biserică din Michigan. Ţinu un discurs în care relată experienţele trăite în Africa. Unul dintre ascultători se aruncă la picioarele lui, întrerupându-l, şi rosti câteva cuvinte care îi lăsară mască pe toţi cei prezenţi.

- Am fost alături de tine, cu sufletul, zise omul. Misionarul rămase perplex. Omul continuă:

În noaptea aceea, pe când tu te aflai în Africa, aici era dimineaţă. M-am oprit la biserică să iau câte ceva, pentru că urma să mergem la o biserică din alt oraş. În timp ce îmi aşezam bagajele în portbagaj, am simţit că Dumnezeu îmi cere să mă rog pentru tine. Pornirea aceea a fost aşa de puternică, încât i-am rugat şi pe cei din biserică să se roage pentru tine.

Omul se întoarse şi zise:

- Cei ce au respectat voinţa Domnului în dimineaţa aceea sunt rugaţi să se ridice în picioare.

Unul câte unul oamenii se ridicară... erau 26...

Cele mai recente resurse scrise - Misiune

Despre Asociația Misiunea Bucovina
Asociația Misiunea Bucovina este o organizație creștină non-profit din România care desfășoară activități sociale, umanitare și educaționale, având ca scop sprijinirea copiilor și familiilor aflate în... Citeste mai mult >>
Închiși dar salvați în Hristos
In data de, 04.04. 2026, la Penitenciarul de bărbați de maximă siguranță, a fost o luptă, dar acea luptă a adus o biruință uriașă, căci am avut 7 persoane care au făcut un lanț de rugăciune pe tot par... Citeste mai mult >>
Momentul în care nu mai poți întoarce privirea - Misiunea Bucovina
Totul a pornit dintr-o întrebare simplă, dar apăsătoare: ce faci când vezi suferința și nu mai poți merge mai departe ca și cum n-ai fi văzut-o? Pentru mine, răspunsul a fost acțiunea. Nu perfectă. Nu... Citeste mai mult >>
Faptele vorbesc mai tare - Misiunea Bucovina
Asociația Misiunea Bucovina este genul de lucrare care nu pornește de la vorbe mari, ci de la nevoi reale, văzute cu ochii și simțite cu inima. Din ce am construit împreună în discuțiile noastre, se v... Citeste mai mult >>
De ce ne lipseste puterea Duhului Sfint desi am fost botezati cu Duhul Sfint
De ce ne lipseste puterea Duhului Sfint chiar daca am fost botezati cu El 1. Trebuie sa o cerem permanent. 2. Trebuie sa ne lasam calauziti de Duhul Sfint permanent. 3. Trebuie sa-L iubim si ascultam.... Citeste mai mult >>
Învierea lui Lazăr
În Betsaida era un oarecare numit Lazăr în satul Mariei și al Martei care era bolnav. Acesta era fratele Mariei care i-a șters picioarele Domnului cu părul ei cu mir. Surorile au trimis la Isus să-i s... Citeste mai mult >>
Omul cu mâna uscată.
În altă zi de Sabat Isus intrând în sinagogă învățând pe norod, era un om cu mâna uscată printre ei. Cărturarii și fariseii dinou Îl pândea să vadă dacă face minuni în ziua Sabatului să poată să-l inv... Citeste mai mult >>
Slăbănogului de 38 de ani.
Într-o zi în Ierusalim era un praznic al iudeilor unde Isus era lângă o scăldătoare Betsaida care avea cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați care așteptau mișc... Citeste mai mult >>
Pe urmele Bisericii primare
Primii creștini aveau pentru văduvele bătrâne o rânduială anume în sânul comunității. CONSTITUȚIA APOSTOLICĂ specifică faptul că diaconițele vor fi alese dintre văduve și ordinate prin punerea mâinil... Citeste mai mult >>
Multiplicarea -3-
MAREA ÎNSĂRCINARE Marea Însărcinare pe care a dat-o Isus Bisericii Sale se poate rezuma în porunca: - FACEȚI UCENICI DIN TOATE NEAMURILE -Matei 28.19. Cuvântul indică aici că ucenicii urmau să plece... Citeste mai mult >>