Ploaia binecuvântată

Undeva în România...

În acea zonă nu se știa de mântuire prin jertfa Domnului Isus, era necesar să se faca o evanghelizare; după mai multe luni de vestire a Evangheliei de la om la om, nu se întrezărise nici o sperantă. Misionarul care venise acolo sa-L vestească pe Domnul Isus era dezamagit; spune el: dacă nici acum nu voi putea să fac ceva, voi pleca de aici.

La Casa de cultură din oraș s-a găsit disponibilitate la director, care în tinereţe făcuse facultatea în oraşul Timişoara și avea colegi pocăiţi, cum spunea el, și a fost cu ei la biserică. El a oferit sala și sonorizarea, totul era pregatit. Între timp s-au pus afișe prin oraş, oamenii au fost anuntați și verbal să vina la Casa de cultură să asculte Evanghelia, era prima manifestare de acest gen în oraş.

A venit ziua întâlnirii, misionarul era în post și rugăciune. Spusese Domnului că dacă nici acum, după luni de încercare, nu se va întoarce nimeni la mântuire, va pleca din oraş. Luni de muncă, de alergare, de epuizare; oamenii nu primeau Cuvântul, puteai să discuți cu ei orice, aveau disponibilitate, dar când canalizai discuția spre suflet, mântuire, legătură personală cu Dumnezeu, te lăsau vorbind și plecau.

Ce să mai fac? spunea misionarul, doar să mă rog. Avea un loc special de rugăciune, undeva în afara oraşului, unde Îi spunea Domnului dorința, de multe ori descurajarea, neputința. Doamne, m-ai chemat să vin aici și acum nu pot să fac nimic... aşa a spus Domnului înainte de a merge la evanghelizare.

A venit cu câteva ore înainte, să pună toate la punct, avea aduse pliante, Biblii, pe care le cărase cu mâinile din diferite locuri; dorea aşa de mult ca oamenii să-L găsească pe Mântuitorul Isus. A venit timpul, de la staţia de amplificare, cu un difuzor pus în balconul Casei de Cultură, le vorbea oamenilor că sunt invitați în sală. Este un program gratis, că vor primi un cadou și câte alte îndemnuri dar... nimeni nu intra în sala Casei de cultură. Pe platoul din fața Casei de Cultură erau peste 300 de oameni, dar nimeni nu intra înăuntru.

Ce să fac? a spus misionarul, degeaba am pregătit sala, nu vin, am să mă duc la ei afară.

Şi a plecat, luând Biblia. S-a dus în mijlocul lor și a început să vestească pe Domnul Isus. S-a făcut liniște. În timp ce se predica Cuvântul, a venit la el un preot care a început sa-l înjure, l-a prins de cămaşă, să-l tragă afară din mulţime, atunci a început învălmăşeala. Unii spuneau: afară cu el. Altii: lasă-l să vorbească.

Dar... în acele momente, spunea misionarul, nu știu cum, nu era semn de ploaie, dar nişte nori negrii s-au apropiat de acel loc unde erau mulți arbori înalți, și deodată norii aceia au căzut peste acel loc, în câteva secunde apa a fost de 20 cm. Oamenii au fugit toţi din acel loc, rămânând numai ei, misionarul și preotul care trăgea de el şi-l înjura. Când a văzut ca nu mai era nimeni, l-a mai înjurat o data și a plecat.

Misionarul, văzând că totul s-a sfârşit aşa, s-a dus să mai ia ce avea în Casa de cultură, cu gând să plece de acolo. Când a urcat scările și a ajuns în sală, a rămas uimit, deoarece sala era plină de omeni, toate locurile, peste 300, erau ocupate. Oamenii aceia s-au ascuns de ploaie în localul Casei de cultură.

Misionarul, plângând și mulțumind lui Dumnezeu pentru minunea Lui, s-a dus în faţă şi a început să predice pe Isus.

Nu ştiu ce am predicat, spunea misionarul, schița mea nu avea nici o valoare, dar am văzut foarte mulți oameni plângând, sorbeau cuvintele, vedeam că de fapt cuvintele veneau toate, parcă era ceva învățat, mi-am dat seama că Duhul Sfînt este la lucru. Oamenii erau atinși de puterea Duhului.

Şi când a făcut misionarul chemarea, peste 60 de persoane, plângând, au venit în față, au dorit să înceapă o nouă viață cu Isus.

Este mare puterea Domnului, El poruncește și se face, minunile Lui însoțesc mărturia Cuvântului Său. Asa a început lucrarea Domnului în acel oraş. Pentru slava Domnului, Acela ce poate face tot ce vrea, ale Lui sunt toate, spre gloria Sa arătăm aceasta minune a Domnului.