Scăparea din iarnă -1-

Scăparea din iarnă

Helene, spuse Franz într-o zi, cred că ar fi mai bine dacă ai lua copiii și te-ai întoarce în Frankfurt, iar eu o să mai rămân un timp pe aici ca să ajut la strânsul fânului.

-Nu mă încântă ideea călătoriei, spuse ea, dar probabil că așa e mai bine.

Pentru ultima oară își făcu din nou bagajele și încărcară bicicleta și căruciorul de copii. Și din nou porniră să parcurgă cei 64 km pe jos -încă nu începuseră să circule multe trenuri- dar ajunseră și acasă. Frankfurt fusese devastat, dar pentru ei situația părea mai optimistă decât oricând altcândva până acum. a

-Aduceți păturile de la subsol, copii, spuse Helen.

-Ura! Gata cu raidurile aeriene, gata cu bombardamentele! spuse Kurt.

-Gata cu adăposturile aniaeriene, bolborosi Gerd, scuturânsdu-se ca de un coțmar, gândindu-se la acle nopți în care se sculau în grabă și mergeau să se adăpostească.

Franz veni două săptămâni mai târziu. Aduse cu el ulei, unt, cartofi și pâine, alimente pe care i le dăduseră fermierii, recunoscători.

Ziua următoare, Franz merse din nou la biroul Conferinței. Aici află că editura germană adventistă din Hamburg fusese distrusă și întreaga activitate era blocată. Conferința îl angajă imediat pe Franz ca pastor în mai multe biserici din împrejurimile Frankfurt-ului pentru că la ora aceea nimeni nu știa care dintre credincioși supraviețuiseră și care nu. Și nici un alt pastor nu se mai întorsese de pe front...

Folosind bicicleta pe care soldatul american Jimmy reușise să o recupereze pentru Helen în Eschenrod, Franz parcurgea distanța de 120 km să viziteze toate bisericile din district. Deseori rămânea peste noapte la una dintre comunități iar alteori, era plecat de acasă mai multe zile uneori, chiar o săptămână.

Niciuna din familiile la care mergea în vizită nu fusese scutită de distrugerile războiului. Casele au fost distruse de bombe iar lucrurile din ele au fost jefuite. Soți, soții, frați, unchi, veri fuseseră uciși în bătălie. Și multe din familii nu știau nimic de rudele lor. Unii, precum unchiul lui Hasel, Fritz, fuseseră dați dispăruți în misiune și cei mai mulți dintre ei nu se întorseseră de pe front.

Și toată lumea era săracă... activitatea fermelor și a fabricilor nu începuse încă. Oamenii așteptau în tăcere triști și amărâți la cozi nesfârșite, în speranța că vor fi din nou angajați...

Membrii bisericilor c elocuiau la țară nu aveau nici un ban să plătească zecimea dar uneori îi dădeau lui Franz ceva alimente. Pentru că de la Conferință Franz nu putea primi decât o mică sumă putea folosi aceste alimente ca un supliment la salariul ce îl primea. Într-o zi, Franz veni acasă cu 45 kg de tărâțe iar Helen găti din ele în fiecare zi la micul dejun; le consumau ca pe un terci. Mâncarea aceasta le răgușea vocile pentru tot restul zilei.

Veni și cea dintâi iarnă de după război. Și niciodată nu aveau nimic îndeajuns; mâncarea, hainele, cărbunii erau raționalizate. Sosirea vremii rele însemna pentru Franz să nu mai poată merge cu bicicleta fiind nevoit să călătorească cu trenul. Din cauza proastelor legături și a aglomerației, asta însemna să fie plecat de acasă și mai mult timp.

-Băieți, băieți!

Într-o zi friguroasă de noiembrie, Franz sosi în pragul casei cu noi vești.

-Luați căruțul de lemn și bicicletele de la subsol și căutați toți sacii goi de prin casă!

În timp ce mânca din supa fierbinte, Franz spuse familiei că strada din Oberursel la 16 km distanță, urma să fie desființată și că locuitorilor le era permis să ia bucăți din carosabil pe care să îl folosească la încălzit.

În următoarele trei zile, FRanz, Kurt și Gerd merseseră la Oberursel. În fiecare noapte se întorceau înghețați și murdari, dar cu căruțul și bicicletele pline de asfalt. Când Helen aruncă prima bucată de asfalt în sobă, Lotte începu să plângă.

-Miroase ca o groapă de smoală, spuse ea printre lacrimi, și mă doare capul de la ea.

-Atâta vreme cât asta ne va ține de cald în timpul iernii, ne vom obișnui cu mirosul.

Dar abia se liniști Lotte, că sosi în fugă Gerd:

-S-a spart soba, veniți să vedeți!

Când deschise ușa sobei Helen văzu că asfaltul se topise de tot și blocase furnalul. Un fir de smoală topită curgea prin ușa din față. Încercară să tempereze focul iar când soba se răci se apucară să o curețe pentru a putea folosi din nou. Asfaltul trebuia aruncat!

Într-o seară de februarie, după cină, Helen se uită țintă la Franz.

-Asta e, spuse ea. Cartelele noastre pentru mâncare s-au terminat. Nu mai avem decât o jumătate de pâine și peste cinci zile nu vom mai putea deloc cumpăra pâine. Ce ne facem?

Franz stătu pe gânduri câteva momente...

-Mâine trebuie să oficiez o slujbă de înmormântare, spuse el într-un final. Crezi că ai putea să mergi până la Eschnrod ca să faci rost de ceva mâncare?

Termenul A FACE ROST, hamster=în limba germană, însemna a merge la țară și a cere sau a cumpăra alimente de la țărani. Așa cum hamsterul își umplea fălcile cu hrană și apoi o transporta cu el pentru momentele în care urma să aibă nevoie de ea, la fel și oamenii se dotau cu tot felul de sacoșe pentru a le umple cu mâncare și pe pentru a le duce copiilor lor.

Helen acceptă, dar cu oarecare rețineri. Franz plecă a doua zi foarte devreme pentru oficierea serviciului divin de înmormântare. Când Kurt veni în bucătărie, Helen era deja gata de plecare. Kurt își ridică privirea de la rucsacul și cele două sacoșe mari de pe podeaua bucătăriei către mama lui și spuse:

-Mami, vin cu tine. Știi bine că îți va fi greu să mergi atâta drum prin stratul gros de zăpadă.

-Nu, vom da de bănuit. Nu uita că A MERGE SĂ FACI ROST este din punct de vedere reichnical ilegal. Dar nu înseamnă că furăm și trebuie să supraviețuim și noi cumva.

-Și, nu aș putea să te urmez de la distanță?

Helen dădu din cap a negare.

-Nu Kurt, tu ești cel mai mare dintre frățiorii tăi și va trebui să ai grijă de ei.

Pe când se încălța cu cizmele, Helen îi oferi lui Kurt ultimile instrucțiuni:

-Va trebui să stați cu toții în casă azi și mâine și să nu mergeți la școală. A mai rămas o bucățică d epâine. Împărțiți-o cu grijă și mâncați-o încet. Înfășurați-vă bine în pături să nu vă fie frig. Tata s-ar putea să vină doar peste câteva zile dar eu mă voi întoarce mâine seară cu mâncare pentru toți.

Și, zicând acestea, își puse rucsacul în spate și luă în mână cele două sacoșe.

-Acum du-te înapoi în pat și mai dormi puțin. Nu vă îngrijorați dacă voi întârzia, trenurile nu vin la timp!

-Mami, ne vom ruga pentru tine!

Se îmbrățișară în grabă apoi Helen plecă...