text Eseuri crestine

Mama, loden, brândușe de toamnă...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

Mama, loden, brâdușe de toamnă

Mama nu era decât rar îmbrăcată elegant; nu avea mâini pentru poșetă, că-i erau “pline de copii”.

Eram cinci: patru fete și un băiat cărora-și dăruise mâinile, brațele, noi fiind “ poșetele mamii”.

Era frumoasă, cuminte, serioasă și energică, fără să se plângă de oboseli sau vreun timp pierdut. Când își îmbrăca lodenul, mă apropiam să-i simt textura care mirosea a mentă și busuioc.

La gât, purta cel mai frumos batic, verde-crud, imprimat cu model oriental, din mătase naturală, iar toate împreună, o făceau și mai frumoasă.

Aș fi vrut să nu-și mai schimbe hainele dar, n-ar mai fi fost ea, împărțită nouă și tuturor problemelor pe care le aveam.

Mama cânta dumnezeiește… un leagăn, pâine era cântecul ei. Atunci, mergeam în vârful picioarelor să n- o deranjez să cânte, termine, minunatul ei timp atât de prețuit de mine.

Era de lângă Moreni, de la poalele Munților Bucegi. Ne povestea din copilaria ei împreună cu fratii și surorile, zece la număr.

Curăția mamei era frumoasă, știa să arate această parte fără să fie nevoită să vorbească despre ea… Mama a fost și mama fraților mei, plecați prea devreme… timpul acela nu era vorbit în familie.

Zestrea rămasă în urmă-i sunt rugile și viața trăită în prezența lui Dumnezeu.

E toamnă și mă gândesc la vrednicia ei în acest anotimp ( ca și în celelalte), când pregătea conserve cu gustul care mi s-a întipărit în nări, suflet.

Mama a avut în viață paltoane. dar mie mi-e dor de ea îmbrăcată în lodenul gri când își ținea fericită ultimul copil, Liviu, plecat devreme în lumini… Mama iubea brândușele de toamnă… când a plecat, ele s-au mutat în inima mea împreună cu mama îmbrăcată în lodenul gri.

Alexandrina Tulics, 3 octombrie 2022, Delafield

Cele mai recente resurse scrise - Familie

Nașterea de copii
De curând am fost solicitată să scriu despre nașterea de copii. Un subiect greu recunosc. Să ridice mâna cine crede că viața e ușoară. Eu n-o ridic. Sau să ridice mâna cine crede că nașterea de copii... Citeste mai mult >>
Risipă de ….viață
RISIPĂ DE…VIAȚĂ Am tras cu ochiul prin postările “prietenilor” și am reușit să merg prin foarte multe locuri frumoase: natură minunată, orașe pitorești, munți, mare, ocean, ce să mai vorbim. Mă bucur... Citeste mai mult >>
Când puii zboară
CÂND PUII ZBOARĂ Februarie 11,2024, o zi specială pentru noi ca familie. Nunta mult așteptată, a avut loc. O zi pentru care ne-am rugat și am făcut ce am putut noi să fie frumoasă și bine. Dincolo de... Citeste mai mult >>
Rugăciunea lucrurilor obișnuite -2-
Sfințenia lucrurilor create Biblia este aproape nonșalantă în afirmația sa: Dumnezeu a făcut cerurile și pământul... și iată că erau foarte bune. Geneza 1.1,31 După care, la împlinirea vremurilor, D... Citeste mai mult >>
Rugăciunea lucrurilor obișnuite
Sfințenia se face acasă Rugăciunile ce iau naștere în contextul familiei sunt poate cea mai frecventă expresie a Rugăciunii lucrurilor obișnuite. În cartea sa PRAYER FOR THE DOMESTIC CHURCH, Edward H... Citeste mai mult >>
Garoafa roșie
Garoafa roșie Alexandrina Tulics ... fulgi topiți se preling pe fereastră, adunându-se în colțul din dreapta, contopindu-se într-un buchețel de luminițe ce rămân astfel doar atât cât să-mi aduc aminte... Citeste mai mult >>
Mama, loden, brândușe de toamnă...
Mama, loden, brâdușe de toamnă Mama nu era decât rar îmbrăcată elegant; nu avea mâini pentru poșetă, că-i erau “pline de copii”. Eram cinci: patru fete și un băiat cărora-și dăruise mâinile, brațele... Citeste mai mult >>
Să-și dorească bucuria Domnului
Într-o zi, a venit la mine o tânără cu ochii foarte triști, fruntea încruntată și fața posomorâtă. Timp de o oră mi-a vorbit despre durerea vieții ei, plângând tot timpul. Era copleșită de toate sent... Citeste mai mult >>
Pățania lui Beniamin
Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare... Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Eclesiastul 1.8,9 De la o vreme, în familie lucrurile nu mai mer... Citeste mai mult >>
Mama
MamaAlexandrina Tulics--Pâine Din Țăst... când ostenea sau o pridideau gândurile, se așeza cu mâinile în poală, privindu-și-le, parcă vorbind cu ele, într-o tăcere odihnitoare, așa se vedea după fața-... Citeste mai mult >>