O poveste adevarata care poate schimba situatia ta!

Pentru toti cei casatoriti si cei care pretind ca nu sunt, sper sa le placa aceasta poveste...
Iti va lua doar cateva minute sa o citesti.
Daca nu esti casatorit(a), dar ai prieteni(e) care sunt, impartaseste-o cu ei, poate le va fi de folos, inca.
CASATORIA

Cand am ajuns acasa in noaptea aceea, in timp ce sotia mea servea cina, i-am luat mana si i-am spus: am ceva sa-ti spun. Se aseza doar sa manance in liniste.

Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodata nu am putut nici sa-mi deschid gura. Dar trebuia sa-i spun ceea ce gandeam.
Vreau sa divortez...
i-am spus cat am putut de incet.
Vorbele mele pareau sa nu o deranjeze. Din contra, foarte linistita m-a intrebat, de ce ?
Am evitat intrebarea ei tacand, ceea ce a facut-o sa se infurie. Arunca vasele si striga, nu pari a fi om !
Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plangea in liniste. Eu stiam ca vroia sa stie ce se intampla cu casnicia noastra.
Dar nu as fi putut sa-i dau un raspuns satisfacator. Inima mea acum apartinea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam.
Cu un mare sentiment de vinovatie, am redactat un acord de divort, in care ii dadeam casa noastra, masina noastra si 39% din actiunile intreprinderii.
Dupa ce a citit-o a rupt-o in bucati. Femeia care statuse 10 ani din viata ei cu mine, acum era o straina.
M-am simtit rau pentru atata timp si energie pierdute cu mine si toate astea nu i le-as fi putut inapoia niciodata. Dar acum nu mai puteam da inapoi, eu o iubeam pe Luiza.

In sfarsit sotia mea plangea in fata mea, ceea ce asteptam de la inceput. Vazand-o plangand ma linisteam putin, pentru ca ideea divortului care ma preocupase atat, acum era mai clara ca niciodata.
Ziua urmatoare am ajuns acasa foarte tarziu si ea statea la masa scriind ceva. Eu nu mancasem, petrecusem o zi foarte intensa cu Luiza si imi era mai mult somn decat foame, asa incat m-am dus la culcare.
Cand m-am trezit dimineata, ea inca scria. Adevarul e ca nu ma interesa, m-am intors in pat si am continuat sa dorm.
Dimineata mi-a prezentat conditiile ei pentru a accepta divortul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o luna inainte de a semna divortul si cerea ca timp de o luna sa incercam sa traim cat mai normal posibil.

Motivele ei erau simple : fiul nostru avea niste examene foarte importante luna asta si nu dorea sa-l influenteze cu noutatea casatoriei frustrate a parintilor lui.

Asta era ceva cu care eram si eu de acord. Dar mai era ceva, imi cerea sa-mi amintesc cum am purtat-o in brate in ziua casatoriei noastre.

Vroia ca in fiecare zi din luna asta, sa o port in brate din camera noastra pana la usa casei...m-am gandit ca a innebunit.
Dar m-am decis sa accept aceasta ciudata cerinta, ca asa aceasta luna va trece fara sa ne mai certam sau cu momente rele.

I-am povestit Luizei de conditiile puse de sotia mea...a ras destul si s-a gandit ca era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu conteaza trucurile pe care le inventeaza, trebuie sa accepte realitatea ca veti divorta. De cand i-am exprimat intentiile mele de divort, eu si sotia mea nu am mai avut niciun contact intim.
In prima zi cand am dus-o mi s-a parut putin cam dificil. Fiul nostru ne-a vazut si a aplaudat de fericire zicand, tata mi-a placut ca o iubesti atat de mult pe mama.
Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastra pana la usa de intrare in casa am mers cam 10 metri cu ea in bratele mele.

Ea inchise ochii si imi sopti la ureche sa nu spun nimic copilului despre divort. M-am simtit foarte incomod, am coborat-o din brate si ea s-a dus sa ia autobuzul ca sa mearga la servici. Eu am condus singur la serviciul meu.

A doua zi mi-a fost un pic mai usor. Ea s-a asezat usor pe pieptul meu. Puteam sa-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama ca de mult timp nu i-am mai dat multa atentie acestei femei.
Mi-am dat seama ca nu mai era atat de tanara, avea un pic de riduri pe fata, parul ei incepea sa incarunteasca. Era pretul casniciei noastre. Pentru un minut m-am intrebat daca eu eram responsabil de asta.

In a patra zi, cand am dus-o, am simtit ca revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care imi daduse 10 ani din viata ei
In a cincia si a sasea zi mi-am dat seama ca sentimentul crestea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei.
Cu cat treceau zilele imi era tot mai usor sa o duc in brate. Poate exercitiul de a o cara, ma facea mai puternic.
Intr-o dimineata am vazut-o cautand o rochie, dar nu gasea nimic care sa-i vina. Doar a suspinat si a zis, toate rochiile mele mi-au ramas largi.
De aici mi-am dat seama ca pentru asta imi era tot mai usor sa o port in brate. Pierdea foarte mult din greutate si era foarte, chiar foarte slaba.

Deodata am inteles motivul... suferise atata durere si amaraciune in inima ei. Inconstient i-am atins fruntea.

Fiul nostru intra in acest moment si spuse, Tata e timpul sa o duci pe mama. Vazandu-l pe tatal sau ducand-o in fiecare zi pe mama in brate, se obisnuise.
Sotia mea l-a imbratisat cu putere. Eu mi-am intors privirea de teama ca imaginea asta ma va impresiona si ma va face sa-mi schimb planurile.
Atunci am luat-o in brate si am inceput sa merg spre poarta, iar mana ei mi-a mangaiat gatul si eu am strans-o puternic in brate, exact ca in ziua cand ne-am casatorit.

Dar starea ei fizica m-a intristat. In acea zi am simtit ca nu mai puteam nici sa ma misc. Fiul nostru plecase la scoala. Am imbratisat-o cu putere si i-am zis, niciodata nu mi-am dat seama ca in viata noastra lipsea asa ceva.

Am plecat la servici, am sarit din masina fara sa inchid usa. Ma temeam ca in orice moment puteam sa-mi schimb parerea ... am urcat scarile, Luiza deschise poarta si i-am spus, Regret mult, dar nu voi mai divorta.

Nu putea sa creada ceea ce ii spuneam, incat imi puse mana pe frumte si m-a intrebat daca am temperatura.
I-am luat mana de pe frunte si i-am spus din nou. Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorta. Casnicia mea era plictisita pentru ca nici ea nici eu nu stiam sa apreciem micile detalii ale vietii noastre. Nu pentru ca nu ne mai iubeam.
Acum imi dau seama ca atunci cand ne-am casatorit si am purtat-o in brate pentru prima oara, asta este responsabilitatea mea pana cand moartea ne va desparti.

In acest moment Luiza iesi din soc, m-a imbrancit cu putere si plangand a inchis poarta. Fugind am coborat scarile si am plecat de aici.

M-am oprit la o florarie si am comandat un frumos buchet de flori pentru sotia mea. Fata m-a intrebat ce sa scrie pe cartea de vizita. Am zambit si am scris: "Intodeauna te voi purta in bratele mele, pana cand moartea ne va desparti".

In noaptea aceea, cand am ajuns acasa, cu florile in mana si cu zambetul pe fata, am urcat in camera noastra, numai pentru a-mi intalni sotia in patul ei ...
Era moarta...
Nu spusese nimic despre boala care o consuma si o macinase fara sa-mi spuna nimic.

Micile detalii sunt cele care cu adevarat conteaza intr-o relatie. Nu casa, masina, proprietatile sau banii din banca. Astea creaza un fals sentiment de fericire, care nu este totul. Mai bine fa-ti timp sa fii prieten sotului sau sotiei si ia-ti tot timpul necesar cu aceste mici detalii care fac diferenta.
Sa ai o casatorie fericita !

Daca nu trimiti acest mesaj altora nu ti se va intampla nimic.

Dar daca te hotarasti sa-l retrimiti, poate salvezi o casnicie.
Multe esecuri in viata li se intampla oamenilor care nu si-au dat seama cat de aproape erau de succes, atunci cand s-au dat invinsi.