Născuţi pentru Rai sau pentru iad ?

“[... ]din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos ” ( 2 Timotei 3:15)

Ni se nasc în familii copii pe cari îi considerăm şi îi privim ca pe un dar de la Dumnezeu, și așa sunt. Îi iubim, îi îngrijim cu drag şi căutăm să le dăm o educaţie aleasă şi sfaturi bune ca şi postament al caracterului viitorului adult. Şi fără să ne dăm seama anii trec precum un abur şi iată că micuţul care era în faşe acum aleargă la joacă cu colegii de grădiniţă. Suntem însă prea ocupaţi cu problemele cotidiene ca la început de zi să-i mai citim îngeraşului nostru câte-un pasaj biblic după care să-l învăţăm să-şi împreuneze mânuţele şi să-i spună o vorbă doar Domnului Isus care iubeşte atât de mult copiii. Ziua începe şi se scurge uşor către finalul ei şi îngeraşul nostru se descurcă singur să-şi omoare timpul cumva căci e precoce şi se pricepe bine la butonat telecomanda şi tastatura. Seara suntem cu toţii prea obosiţi sa-i povestim copilului o întâmplare ca cea a lui Samson, sau Daniel în groapa cu lei, sau David care şi-a păzit oile cu vitejie, sau Samuel care din pruncie a început să-L cunoască pe Dumnezeu; e mai comod să ne tolănim în faţa unui film căci de partea spirituală se ocupă în fiecare duminică învăţătoarele de la grupele de copii. Trec anii de grădiniţă şi îngeraşul nostru n’a înmagazinat nimic din Sfintele Scripturi care să-l ajute să fugă de poftele tinereţii ce vor urma mai târziu.

Iată-l de-acum şcolar cu ghiozdanul în spate. Câtă bucurie că am ajuns să vedem şi această zi. De-acum copilul nostru ştie să citească şi să scrie dar consideri că încă e prea mic și că nu-l poţi îndopa de la o vârstă aşa de fragedă cu Biblia şi cu rugăciunea și-ți zici că las’ că le va face el şi p’astea când o fi mai mare; important e să vină la bise în fiecare duminică şi deocamdată-i rezolvată problema; în viitor o avea Dumnezeu milă de el să-l ţină în biserică. Şi aşa se scurg anii şi copilul care altădată era un îngeraş acum a devenit un demon, un răzvrătit care ne aduce ruşine şi nu înţelegem de ce, că doar „e crescut în biserică şi-i din familie de pocăiţi. “

Răspunsul la întrebarea de ce? îl găsim în Scriptură. Isus a zis: , , lăsaţi copilaşii să vină la Mine…” Aducerea copiilor la Hristos implică mai mult din partea noastră ca părinţi decât ritualul unui act de binecuvântare. Bazele unui caracter spiritual se pun în copilărie. Principiile sfinte se sădesc acum, nu mai târziu. La fiecare etapă a vârstei copilului, ca părinţi ar trebui să fim procupaţi să-i inoculăm acestuia disciplina unei vieţi spirituale: începi ziua cu Dumnezeu, o parcurgi trăind cu Dumnezeu şi o sfârşeşti tot cu Dumnezeu. Însă, desigur că aici intervine un adevăr cât se poate de dureros: nu poţi pretinde copilului tău să facă ceea ce nu faci tu ca părinte. Dacă tu, părintele lui, nu practici disciplinele spirituale și nu ai principii biblice solide nu vei putea sădi acestă Sămânţă în copilul tău. În cazul acesta în dreptul odorului tău nu se va putea spune niciodată: , , din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi…”

Învaţă pe copil de mic calea pe care trebuie s-o urmeze…, spune Scriptura. Câte generaţii de prunci au pierdut startul acesta. Copiii nu sunt învăţaţi de mici să înceapă ziua prin părtăşie cu Dumnezeu. Dacă bisericile de astăzi sunt pline de creştini handicapaţi spiritual se datorează în primul rând acestui fapt. Cei care altădată erau copii iată-i acum tineri şi adulţi fără principii sfinte, fără teamă sfântă de Dumnezeu în inima lor, fără ruşine de oameni, purtători de măşti pocăite care au inundat bisericile şi care poticnesc pe mulţi să se întoarcă la Hristos.

Totul începe din copilărie, nu din adolescenţă şi nici din tinereţe. În urma auzirii vine credința. Și cine le va spune Cuvântul dacă noi ca părinți nu prezentăm interes să li-l spunem? Atâta ne interesează de sufletul lor în funcție de cât de mult îi învățăm voia lui Dumnezeu.

În anii fragezi ai copilăriei se toarnă fundamentul credinţei prin cunoaşterea Scripturii, urmând ca această cunoaștere să fie încununată cu mântuirea sufletului.