Marturisire

"Soţul meu nu-L cunoaşte încă pe Dumnezeu, sau, mai bine zis, Îl cunoaşte în felul lumii. Eu am încredinţarea că, poate, şi în ultimul ceas, Dumnezeu, în marea Lui îndurare, îl va aduce şi pe el la mântuire.

Mă rog pentru el zilnic, dar, de ce o fac, îmi poartă mai multă ranchiună. Este ceva invers proporţional şi paradoxal, aş zice, acest fenomen, experimentat şi de mama şi de sora mea, care se roagă pentru cei dragi din viaţa lor! Cu cât te porţi mai frumos cu un om, cu atât forţele răului se revoltă şi mai mult! Poate că este o revoltă inconştientă, pentru faptul că el şi-a pierdut mama, de la vârsta de 8 ani. Aceşti copii rămân cu traume foarte adânci, câte zile au! S-au descurcat singuri în viaţă, de la vârste fragede, şi devin foarte agresivi, la cea mai mică contradicţie, şi acumulează manii obsesive pentru cele mai neînsemnate ,,greşeli ale semenilor", pe care le amplifică şi nu le uită. Ele devin un lait-motiv al minţii, al vieţii şi-al atitudinii lor.

Nimic nu depăşeşte puterea noastră de-a suporta, şi, atunci, pentru ce să mă îngrijorez? Aştept cu răbdare promisiunile Lui, în legătură cu viaţa mea..."

Din marturisirea unei prietene dragi mie...