Leagănul gol -2-

   "Liniştite?" îşi spuse încet Hannah. Viaţa este oricum altfel, dar nu liniştită. Lucrurile nu mergeau ca pe roate când tata şi mama nu erau acasaă. Copiii nu ascultau şi chiar dacă mătuşa Bonnie era acolo, ea făcea totul diferit decât mama. Aşa că viaţa nu părea deloc cea obişnuită. Dar, se gândi Hannah, dacă mama se însănătoşeşte, merită tot efortul. Ochii i se umplură de lacrimi. O, mama, ne e aşa de dor de tine, am vrea să fii aici! Un ciocănit încet se auzi la uşa dormitorului ei. Se şterse repede la ochi.

   -Da!

   - Hannah? Surioara ei de doi ani, Sarah, apăru în uşă şi intră în cameră în vârful picioarelor.

   - Ce s-a întâmplat scumpo? Hannah o ridică pe surioara ei pe pat şi se aşeză lângă ea.

   - Mi-e dor de mama! Vreau să se întoarcă acasă...

   - Ştiu, iubito. Buzele lui Hannah tremurară în timp ce o îmbrăţişa pe surioara ei. Şi mie mi-e dor de ea. Mama va veni acasă când va spune doctorul. Mătuşa Bonnie are grijă de noi şi trebuie să fim mulţumite pe cât posibil. Sara se frecă la ochi şi îşi ridică privirea spre Hannah.

   - Eşti tristă? întrebă ea nedumirită.

   - Sunt şi tristă şi fericită, zâmbi Hannah. Sunt fericită că te am pe tine, dar sunt supărată că mama nu e cu noi.

   - O să vină în curând acasă, spuse Sara, acoperind vocea surorii ei.

   Hannah o strânse mai tare.

   - Ce m-aş face fără tine? Nimeni nu poate sta supărat dacă eşti tu prin preajmă. 

   Sara sări jos.

   - Merg să ma joc cu păpuşelele mele. Asta mă face fericită.

   Hannah o urmări cu privirea. Aş vrea ca toţi să putem uita de necazuri ca ea. Este aşa de inocentă. Nu ştie tot ce se întâmplă. Hannah se ridică şi aşeză cu grijă scrisoarea într-o cutie de lemn din sertarul de sus. O s-o citească din nou mai târziu şi o să soarbă fiecare cuvânt de la draga ei mamă.

**************************************

   Cele două saptămâni au trecut greu pentru copii, dar în cele din urmă a sosit ziua când mama şi tata trebuiau să vină acasă. Hannah şi mătuşa Bonnie au făcut curăţenie lună. Hannah a ajutat-o să facă piure de cartofi, să gătească mazăre proaspătă din grădină şi să facă o prăjitură cu ciocolată ca să-i întâmpine.

   Hannah culese un buchet de trandafiri roz din stratul preţios de flori al mamei şi l-a aşezat într-o vază de cristal, pe masa din bucătărie.

   - A venit mama! A venit mama! Hannah a auzit-o pe Sara strigând de la postul ei, de la fereastră. Hannah se uită afară. Ce uşurare să vadă maşina părinţilor intrând pe aleea din faţa casei! După ce i-a îmbrăţişat pe fiecare, mama intră în cameră cu tata.

   - Mi-a fost dor de tine, mamă! Sara se prinse de mâna mamei. Nu m-am gândit că te vei mai întoarce.

   Mama mângâie părul ondulat cu mâna sa liberă.

   - Şi mie mi-a fost dor de tine, Sara.

   - Sara, începu tata, aplecându-se şi îmbrăţişând fetiţa. Trebuie s-o laşi pe mama să se odihnească. A călătorit mult timp şi este foarte obosită.

   O conduse pe mama în sufragerie unde se cufundă în leagănul mare.

   - O, scaunul ăsta mă face să mă simt ca acasă! Ea zâmbi epuizată, legănându-se încet. Sara se cuibări în poala ei şi se lipi de mama în timp ce ea o îmbrăţişă.

   - Cina este gata, anunţă Hannah. Am aşteptat să ajungi acasă ca să mâncăm.

   - Mi-e dor sa mănânc o mâncare adevărată, răspunse mama. O să vin la masă într-o clipă. Lăsaţi-mă doar să-mi trag răsuflarea.

   Hannah era neliniştită în sinea ei Nici mama nu arăta mai bine, ci părea mult mai palidă şi mai slabă decât atunci când a plecat de acasă, dar Hannah îşi păstra pentru sine gândurile şi o ajuta pe mătuşa să aşeze mâncarea în farfurii.

   - Ce bine arată! făcu mama complimente. Tu şi mătuşa aţi preparat o mâncare delicioasă. Totul arată aşa de bine si trandafirii sunt deosebit de frumoşi. Dar Hannah observă că mama ciugulea din mâncare.

   În timp ce spăla vasele de la cină singură în bucătărie, Hannah lăsă să-i curgă lacrimile şiroi pe obraji. Ne-am tot rugat pentru mama, se gândi ea în timp ce curăţa ultima tigaie. De ce nu ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

*************************************