Lacrimi de 8 martie...

'Cândva, eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă, mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Azi, abia dacă mă mai privești. Te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec. '

Povară. . .

Copilul meu,

Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi, am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.

Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie. Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav. Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.

Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferințele. Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem. Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe, apoi de familia ta. Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea știind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum.

Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară. Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale!

Şi, mă iartă, copilul meu, că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!

Cu dragoste infinită,

Mama

(Cu lacrimi am ales să -ți trimit această durere scrisă a unei mame care probabil nu s-a gândit că vorbește prin cuvintele scrise despre durerea tuturor mamelor care trec prin aceasta situație.

De 8 martie sunt și mame triste, sunt 'temele' noastre de fiecare zi, noapte și rugăciune!

Dacă veți găsi de bine să abordați și aceasta temă, mulțumesc în numele tristeții mamelor nedorite. )

Sanda Tulics, către o prietenă. . .