Dragul meu tată...

Sursa:

www.resursecrestine.ro

• Autor: Anonim

Motto: Afişez aceste rânduri şi mă rog Domnului ca ele să fie citite de cât mai mulţi taţi păstori sau alţi lucrători.

Dragul meu tată, încă de la început vreau să-ţi spun cât de încântată sunt atunci când te văd la biserică în faţă, atât de puternic, că tu eşti tatăl meu. Eşti un om scump şi te iubesc. Îmi place de tine şi îmi place când eşti şi acasă şi bine dispus, dar aceasta se întâmpla atât de rar...

De când am început să înţeleg lucrurile, ştiam că eu am un tată care este plecat ori la serviciu, ori la biserică. Veneai seara atât de obosit şi stresat, încât atunci când ne vedeai, ne trimiteai la culcare. Mami, atât de epuizată cu toată casa "în spate", nu avea timp de noi. Mereu cu probleme, să plătească cheltuielile, ba să meargă acolo sau dincolo, ba nu avea bani suficienţi etc... era tot atât de stresată, încât peste zi ne dădea de mâncare şi ne trimitea în stradă să nu mai stăm în calea ei.

Ai clădit biserici mari şi frumoase, cu care oraşul se poate mândri, dar nu ţi-ai făcut timp să clădeşti nimic în sufletele noastre - copiii tăi.

Pe când colegii de şcoală mergeau cu părinţii la "iarbă verde", noi trebuia să stăm acasă, deoarece tatăl nostru era la biserică.

Nu pot uita nici lacrimile mamei mele care adesea îi curgeau pe obraji. Nouă nu ne spunea frământările ei, căci înţelegeam, iar tu erai atât de departe! Iar când veneai, erai aşa de obosit, că adormeai în timp ce ea încerca să-ţi spună ceva. Jignită în felul acesta, a ales tăcerea. Este o femeie puternică, care poate să se ocupe de treburile casei, dar adesea dezechilibrată şi deorimată. Dacă ţi-ai fi făcut timp din când în când să o ridici la linia de plutire, ar fi trecut mult mai uşor peste greutăţile vieţii.

Acesta este trecutul, dar privesc în prezent. Fiecare am crescut şi am fost educaţi de grupul nostru, colegi, prieteni, profesori, foarte diferiţi în concepte. Astfel, am ajuns să nu ne mai înţelegem, iar lucrul cel mai greu este că fiecare plânge în colţul lui, fiecare se simte neînţeles şi singur, cu răni adânci în suflet, diferă doar felul rănii. Cine va lega aceste răni? Mami se confruntă cu răni vechi şi adânci, din care curge sânge, pe care-l văd în fiecare privire descurajată şi obosită, atunci când meditează.

Atunci când ţi-am spus cu ce ne confruntăm, ai început să ne povesteşti de suferinţele tale din copilărie şi că ne-ai oferit material lucruri pe care nu le aveai tu, dar noi ne confruntăm cu altfel de probleme, care pe vremea copilăriei tale erau doar basme.

Ceea ce văd, ca şi copil, că lipseşte în casa este protecţia! Lipseşti tu, tati..

Cu cea mai mare dragoste,
copilul tău (fiica ta).