text Eseuri crestine

Un mag fericit!

de Cornelia
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cornelia
Un mag feicit!          Doar unirea cu cerul îmi dă putere să trăiesc cu adevărat sărbătoarea naşterii Regelui. Cu toate acestea însă, diavolul se luptă cu tot ce are la îndemână pentru a-mi umple timpul şi mintea cu lucruri menite să mă defocalizeze de la înţelegerea spiritului sărbătorii.           Astăzi nu ne mai mişcă faptul că ni s-a născut un Mântuitor. Dacă avem unde şi cu cine să ne petrecem sărbătorile, ni se pare suficient şi ne declarăm mulţumiţi şi de acest sfârşit de an.           S-ar putea să participăm la o slujbă frumoasă în biserică, să ne bucurăm de vizita rudelor venite de departe, de gândurile frumoase care se rostesc cu aceste ocazii şi, cu toate acestea, să pierdem esenţa sărbătorii. Dar oare ce înseamnă adevarata sărbătoare?Dacă adevărata sărbătoare ar înseamna să fac din El Mântuitorul meu… mă întreb, oare când am simţit ultima dată sfâşierea păcatului, dar şi puterea iertării Lui în viaţa mea? Când am avut curajul ultima dată să recunosc faţă de mine însămi şi faţă de El goliciunea din adâncul inimii şi să-mi doresc cu ardoare să vin la crucea Lui “aşa cum sunt”?Dacă adevărata sărbătoare ar înseamna să fac din El Preotul meu… Cel care mijloceşte pentru mine şi stă la dreapta tronului de îndurare şi har… mă întreb, oare I-am încredinţat Lui cele mai mărunte, dar şi cele mai îndrăzneţe vise ale mele? Dacă adevărata sărbătoare ar înseamna să fac din El Regele meu… în fiecare zi… mă întreb, oare aş avea puterea să-L urmez şi să-L cred pe cuvânt, chiar şi atunci când Legea Lui îmi sfidează logica?Aş putea oare să fac din El comoara cea mai de preţ din viaţa mea, în aşa fel încât să pot renunţa la orice, doar pentru a-L avea pe El? Aş fi gata, în ciuda suferinţelor şi a firii care se răzvrăteşte mereu, să-L aleg pe El în orice condiţii, cu orice preţ?                                                                                Se spune că în ceruri, sărbătoarea începe atunci când un suflet se întâlneşte cu Creatorul Său şi alege de bună voie să facă din El Mântuitorul, Preotul, Regele său pentru totdeauna. Frumuseţea unei făpturi noi înalţă tot cerul, toţi îngerii, toţi serafimii, toţi heruvimii. Însuşi Dumnezeu se bucură… când cerul se coboară pe pământ, când inima de piatră se transformă într-una de carne, când vălul este dat la o parte şi pot spune şi eu din toată inima: vreau “să fac voia Ta, Dumnezeule… Tu eşti singura mea fericire”.Dacă adevărata sărbătoare începe prin minunea unei făpturi noi, mă întreb… oare când am sărbătorit ultima dată cu adevărat? Cu mult timp în urmă, trei magi au hotărât să străbată un drum de aproximativ 1000 km pentru a se închina unui prunc. Nici măcar nu erau evrei, dar ştiau din Cărţile Sfinte că s-a născut un Rege, un Mântuitor în poporul Israel. Ca semn al recunoaşterii lor, I-au adus binecunoscutele daruri: aur, smirnă şi tămâie.Nu ştiu dacă întâlnirea cu pruncul Isus le-a schimbat sau nu viaţa, nu ştiu dacă au experimentat bucuria naşterii din nou sau a reînnoirii legământului de iubire cu Regele, dar ceea ce ştiu e că îmi doresc să fiu un mag fericit, care I s-a închinat cu adevărat, care nu a uitat ce sărbătoreşte. Cu sau fără mese îmbelşugate, cu sau fără mulţi musafiri, cu sau fără colindători, îmi doresc să-L sărbătoresc cu întreaga fiinţă pe singurul care a părăsit cerul cu un scop precis: să-mi descopere dragostea Lui, să dea sens şi valoare vieţii mele şi să mă facă fericită aici şi în veşnicie, doar alături de El.    Nu ştiu ce ţi-ai propus sau ce aştepţi de la aceste sărbători, dar eu îţi doresc să fii un mag fericit, care sărbătoreşte cu adevărat… căci doar unirea cu cerul îţi va da putere să te bucuri de sărbătoarea naşterii Regelui… în inima ta! Cornelia

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Epistola a doua a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei În cea de-a doua epistolă a lui Petru (şi trebuie să fiu scurt din cauza orei înaintate, şi pot fi scurt deoarece când vom studia Iuda vom stărui mai mult şi asup...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"A doua epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   IntroducereÎn a doua sa epistolă, apostolul Petru, condus de Duhul lui Dumnezeu, prezice într-un limbaj foarte si...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Prima Epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1Hamilton Smith   Epistola întâi a lui Petru este adresată creştinilor aleşi din naţiunea iudaică. Ea dezvoltă patru subiecte princ...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Întâia epistolă a lui Petru"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Epistolele lui Petru sunt adresate celor aleşi dintre evreii din zilele lui, bineînţeles celor care cred în Domnul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Hamilton Smith   Introducere - Capitolul 1:1Scriitorul epistolei se intitulează „rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos”. Totul...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola lui Iacov"
Categorie:  Cartile Bibliei  Capitolul 1William Kelly   Cititorul care trece la a studia epistola lui Iacov după epistolele lui Pavel constată o schimbare bruscă, semnifi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iacov. A răbda ispita şi a intra în ispită"
Categorie:  Cartile Bibliei  Iacov 1:2,12 ; Matei 26:41Există în mod evident o diferenţă imensă între „a trece prin ispită”, sau „a răbda ispita” (Iacov 1:2,12 ) pe de o parte, şi „a in...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Evrei"
Categorie:  Cartile Bibliei IntroducerePentru a înţelege semnificaţia învăţăturii acestei epistole va trebui să ne amintim despre caracterul acestui sistem religios de care erau legaţi credi...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Filimon"
Categorie:  Cartile Bibliei  sau Dragostea în exerciţiu în viaţa zilnică de H. RossierOcupându-ne ultima oară de Epistola lui Iuda (*), am văzut că, din toate epistolele Noului Testamen...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Epistola către Tit"
Categorie:  Cartile Bibliei  IntroducereF. B. Hole   Există o asemănare foarte strânsă între prima Epistolă către Timotei şi Epistola către Tit; atât de mare este asemăna...
de Marga Buhus 04 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise