text Eseuri crestine

Și Inima Ta Este O Harpă

de Gelu Murariu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Murariu

Se spune despre un nobil german, puțin excentric, dar cu spirit inventiv, că și-a confecționat o uriașă harpă eoliană întinzând coarde metalice între turnurile castelului său medieval. Simțindu-se, poate, claustrat între zidurile bastionului, baronul căuta o evadare în aventura necunoscutului, pe care-l bănuia în nemărginita întindere a văzduhului. Când harpa a fost gata, așteptă cu nerăbdare să prindă o melodie, dar multă vreme corzile instrumentului inedit atârnau inerte. Nu era nici o mișcare în aer.

Prin Octombrie sosi și toamna, cu adierile ei blânde, care au început să șoptească tot mai des tonuri abia auzite. În cele din urmă veni și iarna, cu vântoasele ei, uneori furibunde, ce măturau castelul de praful acumulat în timpul verii. Abia atunci, pișcate de asprele degete ale vântului, strunele harpei începură să cânte cea mai mișcătoare muzică, pe care baronul o putea bănui. După așteptările sterile ale verii și nerăbdările toamnei, iată că anotimpul care-l ținea pe stăpân prizonier în propriul castel îi aducea ca mângăiere și răsplătire muzica elocventă a durerii.

O astfel de harpă este și inima ta. Ea nu-și cântă muzica cea mai nobilă, de care-i în stare, câtă vreme n-a trecut primăvara bucuriei, vara îndestulării și toamna mulțumirilor. Doar iarna întristării, cu crivățul suferinței și înghețul încercărilor, aduce doina cea mai sinceră și mai convingătoare.

Corzile harpei vibrează doar ciupite de mâna cântărețului. Din stâncă a țâșnit apă numai când a fost lovită cu toiagul. Poetul creștin și-a compus în închisoare cele mai inspirate poezii …

Bogăția de caracter și capacitatea de a-i ajuta pe alții se nasc în suferință, răbdând ispite, biruind în încercări. Gemetele durerii, gustate ieri de tine însuți, se vor preface mâine în muzică alinătoare pentru urechile celor aflați în nevoie și necaz (2 Corinteni 1:4-6). Un principiu ciudat pentru rațiunea umană, dar util în practică. Dumnezeu ne mângăie în toate necazurile pe care le îngăduie peste noi, o face prin alți credincioși, care au trecut deja prin suferințe asemănătoare și care, în cursul durerii lor, au fost mângăiați de Dumnezeu, fiind astfel făcuți capabili să simtă compasiune pentru noi și să ne transmită ștafeta mângăierii.

Am citit undeva o scurtă notă despre un om căruia i s-a amputat un picior pentru a i se salva viața, măsură care, în final, n-a ajutat la nimic, căci omul respectiv a trecut din viață ca urmare a progresului bolii de care suferea. Vizitat de pastorul lui cu câteva zile înaintea morții, bolnavul a rostit în fața sa câteva cuvinte care exprimă perfect ceea ce, pentru un creștin, înseamnă a se bucura în suferințe și încercări (Iacov 1:2). El a spus, “N-aș fi ales niciodată niciuna din încercările prin care am trecut, dar pentru nimic în lume n-aș vrea să fi fost scutit de vreuna din ele”. Harpa inimii lui nu rezona haotic, după cum se întâmpla să sufle vânturile potrivnice …

Și harpa inimii tale va cânta pentru alții, dacă-i oferi corzile mâinii nevăzute a Compozitorului etern.

http: //agapianus. wordpress. com

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise