text Eseuri crestine

DIALOGUL RUGĂCIUNII

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Exod 3.11-14 Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ”Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?” Dumnezeu a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Şi a adugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „EU SUNT”, m-a trimis la voi.”

În acest dialog divino-uman iniţiativa Îi aparţine, în mod evident, lui Dumnezeu. Moise Îi răspunde lui Dumnezeu cu un spirit de prudenţă marcat de eşecul înregistrat în urmă cu patruzeci de ani când, cercetându-şi fraţii, a făcut greşala să-l omoare pe un egiptean. Atunci a greşit iar acum nu mai are încredere în el însuşi. Ca să-l scoată din apatia şi smerenia sa, mai mult falsă decât adevărată, Dumnezeu îi promite prezenţa Sa însoţitoare pe tot acest parcurs al Răscumpărării care va dura 40 de ani şi-i dă, în acelaşi timp, un semn: „veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta”. Aceşti slujitori sunt Moise şi întregul popor Israel. În miracolul răscumpărării din robia Egiptului Moise nu face el singur lucrarea poporului, ci doar îi instruieşte pe evreii eliberaţi cum să-L slujească pe Iehova. În rugăciunea sa Moise, ca răspuns dat revelaţiei sfinte, intuieşte faptul că are nevoie de Numele lui Dumnezeu pentru evreii la care este trimis. În acest Nume divin se ascunde secretul şi autoritatea fără de care nici Moise, nici poporul nu pot sluji lui Dumnezeu pe acel munte la care se referea semnul revelaţiei. Astfel revelaţia lui Dumnezeu continuă pentru Moise când Iehova Se prezintă pe Sine sub Numele: „EU SUNT CEL CE SUNT”, adică EU SUNT de la Sine, fără o cauză primară, fără să depind de ceva sau de cineva. Acest unic Dumnezeu există în afara timpului şi spaţiului, şi El vine la Moise ca să-l pregătească pentru marele plan al răscumpărării poporului Israel. Robii aveau nevoie de eliberare, iar Dumnezeu avea nevoie de un popor special ales în care să-Şi pună Numele Său glorios. În acest Nume al Domnului Isus suntem chemaţi şi noi, cei din Noul Legământ, să-I aducem Tatălui, prin Duhul Sfânt, „puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda”. (Apoc. 5.12b)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise