Spirit creștin și spirit patriotic

Învățătura din acest articol este inspirată din Ieremia, capitolul 29, versetul 7: "Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei."

Cuvântul Domnului spune că fericirea noastră atârnă de fericirea țării în care ne aflăm. Un grec spunea: "Fiecare își iubește cetatea lui nu pentru că este mare, ci pentru că este a lui." Este puțin tulburător că noi ca și creștini, în ultimul timp, aparent, predicăm și trăim o evanghelie ciudată... ciudată în raport cu țara noastră. Ne comportăm de parcă între pocăință și patriotism trebuie neapărat impusă o discrepanță. Am auzit, nu de puține ori, vorbindu-se despre creștinii care au locuri de muncă în spațiul politic, că trăiesc o pocăință formală. O astfel de acuzație nu are un temei biblic. Din contră chiar, ce am putea spune despre Daniel, David sau despre împărăteasa Estera? Sunt multe exemple biblice, însă sunt destul de satisfăcătoare acestea.

Știm cu siguranță că apostolul Petru a scris că suntem străini și călători pe acest pământ. Domnul Isus declara să nu ne strângem comori pe acest pământ, unde le mănâncă moliile și le fură hoții. Este vădit că suntem călători, că nu vom sta veșnic înghesuiți în apartamente cu vecini care sparg nuci sâmbătă dimineață la ora 7. De altfel, că nici nu vom putea duce cu noi în lumea de dincolo bunurile câștigate cu trudă și prin ore suplimentare la locul de muncă.

Unul dintre cei mai mari împărați ai lumii, Alexandru Macedon, înainte de a muri, a avut trei dorințe: sicriul să-i fie purtat de medici, drumul pe care va fi dus spre mormânt să fie pavat cu aurul și pietrele prețioase câștigate și ca mâinile să îi fie lăsate înafara sicriului: demonstrând că nu duce nimic cu el.

Trebuie eliminată rapid această învățătură greșită, al cărei scop nu este decât instaurarea unui spirit profan, care va duce la nepăsare și lenevie în câmpul evanghelic, ba chiar o stare de lehamite.

Gândindu-mă la sufletele a căror minte posedă un potențial intelectual mai ridicat (văzându-se clar că din generație în generație, cunoștința crește, deși nu cea bună, din păcate), spiritul laic le va conduce, iar accentul se pune în noile generații, spre îmbrățișarea naturalismului, stoicismului și existențialismului. Chiar dacă Universul întreg și tot ce cuprinde el va arde, acest lucru nu dă cale liberă spre cele menționate mai sus.

Spiritul patriotic al unui creștin (desigur, pariotic din punct de vedere biblic, iar nu o rânvă fără pricepere) nu trebuie condamnat ca fiind o prostie sau chiar mergând până în punctul de a fi numit păcat. Plângerile lui Ieremia, capitolul 1, versetele 18 și 19: "Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat, preoții și bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană ca să-și țină viața." - o imagine apocaliptică. Fecioarele și tinerii erau duși în robie, preoții și bătrânii au murit căutând hrană...

Când Dumnezeu te aduce sub aripa ocrotitoare a pocăinței, în primul rând, vrea să îți salveze sufletul. Într-o zi, în biserică, am auzit un frate recitând o poezie scrisă de Traian Dorz ("Cred"), din care spunea: "Fă-ți timp de a mirosi o floare." De ce? Pentru că observăm în Geneza, capitolul 1, versetul 29: "Și Dumnezeu a zis: "Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră"." Toate au fost create de Dumnezeu pentru noi, la fel și țara cu sistemul ei politic, educațional, judiciar și așa mai departe (vezi Romani 13 1-3).

Imaginați-vă viața, țara sau chiar Universul întreg, ca fiind salonul de așteptare pentru a intra într-un cabinet pentru aflarea rezultatului final. Nu modul în care este viața ta exterioară, nici familia, banii, școala, intelectul, istoria etc. , nu acestea ne vor mântui, ci pocăința în Hristos Isus. Totuși, ca oameni, am vrea confortul unui aparat cu cipsuri, cafea, apă caldă sau rece la dozator, scaune bune, un aparat pentru clima bun și toate cele necesare, la fel de bune. Dacă, totuși, schimbarea rezultatului final nu este căutată, măcar am mâncat cipsuri gratis.

În încheiere am să vă spun să investiți în patrie, în "glia mănoasă", cum scria Homer, însă nu în modul laic, ci în cel biblic. Nu vă voi îndemna să cereți sau să nădăjduiți de la bunul Dumnezeu o viață plină de confort, orice ar însemna pentru fiecare asta, ci o viață și o țară plină cu harul și cu pacea lui Isus Hristos, în a cărui revenire suntem în așteptare.

"Trimite lumina și credincioșia Ta ca să mă călăuzească, și să mă ducă la muntele Tău cel sfânt și la locașurile Tale." - Psalmul 43:3