text Eseuri crestine

Pierderea răsplății

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Erwin W. Lutzer

Ce fel de stil de viață ne poate face să ne PIERDEM MOȘTENIREA?

Noi ne putem pierde răsplata atât prin păcatele pe care le facem, cât și prin ocaziile pe care le ratăm. Cu siguranță că toți creștinii vor moșteni cerul, împreună cu prilejurile sale de a-L sluji pe Cristos și a preamări tronul Său. Însă există și o altă moștenire, o răsplată specială dată celor credincioși. Acest al doilea tip de răsplată este numit uneori MOȘTENIREA VIEȚII VEȘNICE.

Am arătat că, unii erudiți învață că intrarea în Împărăție este una, iar moșteniea Împărăției este altceva. Noi spunem că regele Hussein a moșenit tronul Iordaniei pe care l-a ocupat de mulți ani, însă, există mulți cetățeni ai acestei țări care nu participă deloc la guvernare împreună cu ei.

Pentru a poseda viață veșnică trebuie să crezi DOAR în Cristos! Pentru a moșteni, ai nevoie de CREDINȚĂ și ASCULTARE. Dacă vom ține minte că MOȘTENIREA VIEȚII VEȘNICE sau MOȘTENIREA ÎMPĂRĂȚIEI este o răsplată în plus pentru slujirea cu credincioșie, atunci vom citi multe pasaje din Scriptură compet diferit. Pavel a scris:

Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.

Cine sunt acești oameni care nu vor avea moștenire în Împărăția lui Dumnezeu și a lui Cristos? În contextul pasajului, Pavel îi avertizează pe creștini în legătură cu comportamentul lor. El presupune că creștinii pot fi amăgiți și pot trăi ca fiii neascultării. Am cunoscut cu toții creștini care se luptă cu dependențe sexuale sau care sunt lacomi și idolatri. Am cunoscut cu toții creștini care trăiesc în aceste păcate chiar și când sunt disciplinați de mâna grea a lui Dumnezeu. Biblia presupune ceea ce noi cunoaștem din experineță, anume, că și creștinii pot face fapte rele și pot fi prinși în capcana unor păcate teribile. Unii mor chiar într-o asemenea stare spirituală.

Poftirea, care este și ea încadrată printre aceste păcate, zace adânc îngropată în fiecare dintre noi. Putem înțelege cu toții războiul pentru posesiune care se dă în suflet. Dacă nu biruim asemenea păcate cu ajutorul lui Cristos, atunci ne vor birui ele pe noi. Dacă Pavel voia să spună că cei care practicăm asemenea păcate nu vor intra în Împărăție, atunci ar fi pericol și propria noastră siguranță cu privire la mântuire. Oricare dintre noi poate fi copleșit de un asemenea păcat și poate muri în dizgrație.

Poate că ceea ce voia să spună Pavel este următorul lucru: Cei care practică asemenea păcate nu vor fi opriți să intre în Împărăție dar vor fi opriți de la moștenirea ei. Dacă unul sau mai multe dintre aceste păcate vor caracteriza viețile lor creștine, iar ei vor refuza să judece răul, vor fi lipsiți de onoarea de a domni în Împărăție. O asemenea învățătură apare și în instrucțiunile lui Pavel pentru biserica Galatia. De fapt, aici lista păcatelor care îi vor împiedica pe oameni să moștenească Împărăția lui Dumnezeu este și mai lungă:

Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare ca acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Pavel vorbește din nou despre cei care vor pierde anumite privilegii ale Împărăției din cauza stilului lor de viață păcătos. Deși noi trebuie să admitem că mulți așa-ziși creștini firești nu sunt creștini deloc, trebuie să recunoaștem că și creștinii adevărați pot avea eșecuri serioase. Eu admit deschis că cei mai mulți erudiți resping interpretarea de sus. Ei învață că descrierea lui Pavel se referă la cei neconvertiți, care nu vor veni deloc înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, ci vor fi judecați înaintea Marelui Tron Alb. O viață caracterizată de asemenea păcate, spun ei, este dovada faptului că acești oameni nu sunt creștini. Ei susțin că creștinii pot aluneca în asemenea păcate însă viețile lor nu sunt caracterizate de ele. Nu intenționez să rezolv această problemă de interpretare. În oricare dintre cazuri, cuvintele lui Pavel sunt UN AVERTISMENT SERIOS PENTRU NOI, TOȚI.

Mai întâi, noi trebuie să examinăm dacă trăim niște vieți din care lipsesc aceste păcate pe care Dumnezeu le judecă atât de aspru. Cu siguranță că mulți dintre cei ce se pretind creștini și practică aceste păcate se autoînșală. Noi trebuie să ne amintim că este posibil ca cineva să susțină că are viață veșnică dar SĂ NU O POSEDE DE FAPT.

Cu alte cuvinte, toți oamenii ale căror vieți sunt caracterizate de aceste păcate, se vor trezi de partea necorespunzătoare a porților cerești. Însă, în al doilea rând, sunt sigur că noi vom fi de acord cu faptul că atunci când niște creștini adevărați permit ca asemenea păcate să devină o parte din viața lor, răsplata lor se va micșora. Credincioșia nu înseamnă doar că ne dedicăm faptelor bune ci și că NU FACEM FAPTE RELE! Un rezultat al nașterii din nou este DRAGOSTEA PENTRU DUMNEZEU ȘI URÂREA PĂCATULUI. Dacă noi, copiii lui Dumnezeu, vom iubi ceea ce El urăște, atunci vom atrage asupra noastră disciplinarea Lui în viața aceasta și în viața viitoare.



Cele mai recente resurse scrise - Controverse

Cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa
Iudeii din Berea au fost lăudați de apostolul Pavel care spunea despre ei că “aveau o inimă mai aleasă”. Ce anume îi făcea să fie așa? - au primit Cuvântul cu râvnă, bunăvoință; - cercetau zilnic Scri... Citeste mai mult >>
Frumusețea contradicțiilor -2-
Dacă vreo biserică locală decide să dea la o parte toate aceste jucării distractive și să se axeze pe predici și învățături din Biblie, sigur că mulțimile vor căuta o altă biserică, una care să le sa... Citeste mai mult >>
Frumusețea contradicțiilor
Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a... Citeste mai mult >>
Cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa
Iudeii din Berea au fost lăudați de apostolul Pavel spunând despre ei că “aveau o inimă mai aleasă”. Ce anume îi făceau să fie așa? Trei lucruri: au primit Cuvântul cu râvnă, bunăvoințăcercetau zilnic... Citeste mai mult >>
Să ne vedem așa cum suntem -3-
Durerea provocată de păcatul altora împotriva noastră face ca cerința de a privi la propriul păcat, să pară ilogică, chiar dură. Pe de altă parte, bucuria unei vieți plăcute nu ne dă nici un imbold p... Citeste mai mult >>
Mai țineți minte sloganul „Vrem spitale, nu catedrale”?
Mai țineți minte lozinca promovată de presa necreștină și scandată de mulți români, înainte de 2019? „Vrem spitale, nu catedrale!” După scandalul legat de construirea catedralei „Mântuirii neamului”,... Citeste mai mult >>
Este Duhul Sfant Dumnezeu, a treia persoana a Trinitatii?
Este Duhul Sfânt Dumnezeu? Să analizăm la rece această afirmație, va rog cititi înainte să comentați!"Domnul este Duhul"- 2 Corinteni 3:17„Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duh... Citeste mai mult >>
Trece anul!
Trece anul! Alexandrina Tulics- album Anotimpuri Beteala pe brazi... ca urma melcilor ce -și arată umblarea... Câteva zile mai ține îmbulzeala în fața vitrinelor strălucitoare, a bucatelor gustoase... Citeste mai mult >>
Numai viața lui Dumnezeu este VIAȚĂ
Atunci când explicăm ce este viața, în primul rând trebuie să ne fie clar un lucru - care este tipul de viață din întregul univers care poate fi considerat ca fiind Viață. 1 Ioan 5.12 spune: Cine-L... Citeste mai mult >>
De ce am rămas în România
De ce nu am plecat să lucrez cel puțin câtiva ani în străinătate ca atâti alți medici? Răspunsul e simplu: Pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu și, datorită iubirii pe care a pus-o Duhul Sfânt în mine, î... Citeste mai mult >>