text Eseuri crestine

Inspirație sau plagiat?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Daniela Marinau

Nu știu în ultimul timp ce e mai la modă: plagiatul sau acuzația de plagiat? Eu, mărturisesc că am plagiat în viața mea: la opt ani (adică acum 41 de ani), când abia începuse să-mi placă poezia, am copiat (de mână) o poezie de G. Coșbuc. Se numea, cred: „Frumoasă ești pădurea mea” și am arătat-o unui adult care a fost destul de naiv să o creadă creația mea. . și a spus că o va citi fetiței lui. Poate puștoaica l-o fi lămurit de sursa reală a poeziei, doar mergea la școală. În orice caz, am rămas cu gustul dulce-amărui de a fi „păcălit” un om mare, împodobindu-mă cu pene furate. Poate că l-am și desconsiderat în inima mea, ca incult și credul. Și cred că în adolescență, poate și mai târziu, am preluat câte o idee de la unii, m-am inspirat din alte creații, mai ales din Biblie. Oare pe Domnul să-L fi întristat asta? Îmi cer iertare public pentru păcatele de furt sau înșelătorie din toată viața mea (când nu-L cunoșteam pe Domnul) și pentru cele nepremeditate de mai târziu.

Să nu uităm: plagiatul este un furt intelectual, atunci când vrei să obții recunoaștere sau/și recompense materiale pe baza creației și a muncii altuia. Ca atunci când Paulescu a descoperit primul insulina și a scris un articol în revista „Nature” numind-o „pancreină”, iar doi cercetători canadieni au citit articolul, au izolat hormonul... și au luat premiul Nobel pentru medicină. Cei doi „eroi canadieni” erau Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa obțină Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu, pe care nici măcar nu l-au citat. Confirmată, ne-a rămas originală de la N. Paulescu, această mărturisire: „În ce mă priveşte, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de existenţa sufletului, cât de oricare alt adevăr dovedit de ştiinţa experimentală. Şi nu este vorba aici de o simplă convingere, ci de o credinţă adâncă, dobândită în mod ştiinţific.

Vedeți, aici am folosit un citat, indicându-i sursa, deci nu am plagiat!

Poate o să spuneți: „În știință, 1% este inspirație, restul de 99% este... transpirație” Dar fără acel 1% nu iei premiul Nobel și e indicat să fie descoperirea ta, altfel nu ești decât un hoț... și astfel vei fi judecat... în Ziua cea mare, când ți se va decide soarta veșnică.

Revenind însă la ideile folosite în literatură, îl voi cita acum pe... Mark Twain care afirma: „99% din idei sunt second-hand”... . . Și, totuși, pare un autor foarte comic și original, râsul inocent al copilăriei noastre. El de unde s-a inspirat?

Ați observat că, în Sfânta Scriptură, Amos 9:14 este aproape identic cu Ieremia 30:3? Dar ce părere aveți despre faptul că Mica 4:1,2 este aproape „cuvânt cu cuvânt” ca Isaia 2:1,2, iar Mica 4:3 este mot a mot Isaia 2:4? Ce credeți: l-a plagiat prorocul mic pe cel mare? Vă las să găsiți următorul verset din Isaia, ce proroc îl repetă aidoma? „Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele ce-l acopăr”. Deci, Domnul Si-a repetat uneori făgăduințele Sale aproape identic prin proroci diferiți. Nu iau în discuție citările din Noul Testament.

Vreau să vă atrag atenția că aici, pe site este o poezie (cel puțin) postată de două ori, cu două titluri, odată la Traian Dorz și o dată la Arsenie Boca (a fost, acum nu mai e decât pe internet) și începe astfel: „O, iartă-mi, Doamne Sfinte, atâtea rugăciuni, /Prin care-Ți cer doar pâine, și pază și minuni”. Noi credem că Arsenie Boca s-a luat după Traian Dorz, nu-i așa? Eu cred că pur și simplu, călugărul a citit poezia lui Dorz, o folosea ca rugăciune personală și a rămas ca atare în scrierile lui. Alții i-au atribuit-o ca poezie originală. Cu siguranță, cei doi sfinți creștini nu se ceartă în sânul lui Avraam pentru atâta lucru... . Au revelații minunate să-și împărtășească...

Deci, în concluzie, dacă doi scriitori(poeți) creștini au aproape simultan aceeași idee, s-ar putea să le-o fi dat Duhul Sfânt deodată... Sau să fi avut aceeași sursă de inspirație... Biblia. Ce ne facem, că nu putem fi decât 1% „originali”? Să nu mai postăm deloc? Și, dacă în inima noastră e „un foc ce ne arde”și trebuie să ne răcorim scriind? Cred că este o problemă pentru cei ce și-au tipărit cărți cu poezii, care au fost, poate, deja editate în volumele altora și pot apărea probleme cu „drepturile de autor”. Dar, intre creștini, ce ziceti, nu-s valabile mereu cuvintele lui Pavel: „Ce (dar) ai pe care să nu îl fi primit? Și, dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și când nu l-ai fi primit?”

Dar, înaintea lui Dumnezeu, eu cred că și bănuiala de plagiat și acuzația, judecata despre cineva că l-ar fi copiat pe altul, e păcat. Vorba aceea: „Hoțul cu un păcat, iar păgubașul cu... ” câte?

Cele mai recente resurse scrise - Controverse

Cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa
Iudeii din Berea au fost lăudați de apostolul Pavel care spunea despre ei că “aveau o inimă mai aleasă”. Ce anume îi făcea să fie așa? - au primit Cuvântul cu râvnă, bunăvoință; - cercetau zilnic Scri... Citeste mai mult >>
Frumusețea contradicțiilor -2-
Dacă vreo biserică locală decide să dea la o parte toate aceste jucării distractive și să se axeze pe predici și învățături din Biblie, sigur că mulțimile vor căuta o altă biserică, una care să le sa... Citeste mai mult >>
Frumusețea contradicțiilor
Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a... Citeste mai mult >>
Cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa
Iudeii din Berea au fost lăudați de apostolul Pavel spunând despre ei că “aveau o inimă mai aleasă”. Ce anume îi făceau să fie așa? Trei lucruri: au primit Cuvântul cu râvnă, bunăvoințăcercetau zilnic... Citeste mai mult >>
Să ne vedem așa cum suntem -3-
Durerea provocată de păcatul altora împotriva noastră face ca cerința de a privi la propriul păcat, să pară ilogică, chiar dură. Pe de altă parte, bucuria unei vieți plăcute nu ne dă nici un imbold p... Citeste mai mult >>
Mai țineți minte sloganul „Vrem spitale, nu catedrale”?
Mai țineți minte lozinca promovată de presa necreștină și scandată de mulți români, înainte de 2019? „Vrem spitale, nu catedrale!” După scandalul legat de construirea catedralei „Mântuirii neamului”,... Citeste mai mult >>
Este Duhul Sfant Dumnezeu, a treia persoana a Trinitatii?
Este Duhul Sfânt Dumnezeu? Să analizăm la rece această afirmație, va rog cititi înainte să comentați!"Domnul este Duhul"- 2 Corinteni 3:17„Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duh... Citeste mai mult >>
Trece anul!
Trece anul! Alexandrina Tulics- album Anotimpuri Beteala pe brazi... ca urma melcilor ce -și arată umblarea... Câteva zile mai ține îmbulzeala în fața vitrinelor strălucitoare, a bucatelor gustoase... Citeste mai mult >>
Numai viața lui Dumnezeu este VIAȚĂ
Atunci când explicăm ce este viața, în primul rând trebuie să ne fie clar un lucru - care este tipul de viață din întregul univers care poate fi considerat ca fiind Viață. 1 Ioan 5.12 spune: Cine-L... Citeste mai mult >>
De ce am rămas în România
De ce nu am plecat să lucrez cel puțin câtiva ani în străinătate ca atâti alți medici? Răspunsul e simplu: Pentru că Îl iubesc pe Dumnezeu și, datorită iubirii pe care a pus-o Duhul Sfânt în mine, î... Citeste mai mult >>