Discuție despre Eben Ezer

Îmi place să vorbesc adeseori cu D-l Mine Însumi. Sună poate prostesc dar este cel mai bun prieten al meu și cel mai bun sfătuitor. Uneori pare prea realist și sceptic. Dar avantajul e că acest minunat tovarăș de drum nu e niciodată prea ocupat ca să mă asculte și nici plecat prea departe, în mod fizic vorbind. 

- Hei, MineÎnsumi, hai să vorbim astăzi despre Eben Ezer!

- De când te-ai apucat de chineză? mi-ar răspunde mai întâi fără chef.

- Nu este chineză, vine din evreiește, este vorba despre "până aici Dumnezeu ne-a ajutat" sau o traducere mai bună: "piatră de ajutor". 

- Ieh, te-au apucat iar filosofiile, acum când avem atâtea treburi de făcut... De ce nu lași asta pentru meditațiile de Duminica... știi tu, după biserică, înainte de Studiul Biblic? Sau nu te duci nici săptămâna asta?

Fără să mai aștepte un răspuns, MineÎnsumi pare imediat preocupat de datele limită de la serviciu, de ratele neplătite de 2 luni, de acoperișul prin care plouă, de cancerul recidivant al mătușii, de ultima poznă a fiului care este acum adolescent... Ce ușor e să faci slalom printre lucruri "pământești" și să uiți de spiritual... Dar nu mă las așa de ușor dus pe pantă:

- Uite, MineÎnsumi, eu cred că această parte a lui Dumnezeu este foarte concretă. Doar tu știi bine cât de mult m-a binecuvântat și m-a ajutat până acum Domnul...

- Dap, dacă zici tu... Dar spune-mi și mie ceva ce ai reușit să realizezi fără efort personal. Doar așa, crezând și privind în sus.

Mă încrunt încurcat. Îmi fac de lucru la baie și continui să mă gândesc departe de zgomotul televizorului dat la maxim de bunicul care urmărește știrile. 

- MineÎnsumi, mai ești acolo? Știi, cred că da, am lucrat din greu pentru a obține multe lucruri, dar ar fi putut să nu meargă. A fost ceva în tot concursul de împrejurări, nu știu... Cineva acolo sus a avut grijă ca să nu dau greș, să nu mă împiedice nimic... 

- Sigur, a făcut asta numai pentru că te numești creștin? Dar când nu merge, unde este Eben Ezer? Și unchiul Vasile care a dat faliment cu mica lui făbricuță e creștin de o viață, vecina de la 3 a pierdut lupta cu cancerul de sân numai la 23 de ani, a lăsat un copil de un an în urmă... și ea credea în Domnul; familia ceea de la biserică, care sunt învârstă și toată viața au slujit congregația noastră, au pierdut unicul fiu într-un accident.... vrei să-ți mai dau exemple?

- Stai, prietene, nu mă duce acum tocmai în subiectul: unde este Dumnezeu când oamenii suferă! Este vorba despre altceva! Trebuie să-ți recunoști limitarea și să-i vezi sprijinul Lui- asta este esența Eben Ezer!

MineÎnsumi tace însfârșit. Mă bucur de parcă am găsit cea mai tare definiție a vieții mele. 

- Aha, spune mai târziu ca după o lungă meditare, deci indiferent de circumstanțe, chiar dacă rezultetele luptelor și strădaniilor personale este negativ, tu spui că e ok să pui piatra și să proclami ca Samuel : "până aici Dumnezeu ne-a ajutat"! 

Apoi continuă dând semne de plictiseală:

- Poate e mai bine să fii mai puțin spiritual și să-i ceri un salariu mai bun ca să nu pierzi casa datorită datoriei din bancă... Sau cere-i o descoperire de ultimă oră care să vindece cancerul mătușii Diana. Asta chiar ar fi o minune vrednică de această formulă. 

Simt că mica noastră discuție nu duce nicăieri, că umbrele problemelor mă duc departe de marile înțelesuri biblice. Ies nervos să mă plimb în parc, să iau aer. Privesc crestele munților, păsările jucându-se pe crengile nucului bătrân, inocente și nepăsătoare la suferințele omenirii. MineÎnsumi mai are multe lucruri în program pentru astăzi și multe alte chestii urgente de rezolvat. Nu-l mai las să mi le înșire dar îi simt graba și îngrijorările până în adâncul rărunchilor. Respir aer proaspăt, nu-mi amintesc de când nu mi-am mai făcut timp să admir iarba, florile, norii care alunecă agale pe cer. Îmi placea asta când eram copil. O fetiță se împiedică pe alee și-și zdrelește genunchii. Durerile o vor face foarte curând realistă, va privi mai atent în jos și, din păcate, mai rar în sus. 

- De fapt asta se întâmplă cu noi toți, MineÎnsumi. Creștem dar pierdem treptat scânteia aceea divină, naivitatea cu care suntem gata să ne urcăm pe genunchii Tatălui privindu-L în ochi și puterea de a întâmpina cu explozii de bucurie micile binecuvântări. Vino, astăzi nu mai facem nimic, doar vom ridica o piatră aici. Va fi Eben Ezer al nostru, dedicat tuturor binecuvântărilor trecute, prezente și viitoare și pentru toate nereușitele și problemele. Nimic din zbaterile acestei lumi trecătoare nu-L vor face mai puțin prezent sau mai puțin interesat să ajute copiii Lui. 

Eu și MineÎnsumi am îngenuncheat pe marginea aleii alegând o piatră mai mare, fără să ne mai stresăm de ce vor crede oamenii. Eram una acum și nu ne mai grăbeam nicăieri. Ne bucuram doar în prezența Tatălui, parcă îi simțeam și fizic mâna caldă trecându-mi-o prin păr. Acum aflasem marele secret- Eben Ezer nu era pentru ceea ce El a făcut ci pentru a marca prezența Lui în cercul nostru strâmt.  

D. Ariton