text Eseuri crestine

Cum S-a purtat Isus cu femeile -1-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Morris Venden

Încă nu am văzut femei lucrând cu picamerul, dar am văzut femei conducând camioane, vânzătoare de utilaje grele sau polițiste. Unii oameni au studiat în amănunt și au realizat ROLUL FEMEII ÎN BISERICĂ. Dacă drepturile femeilor sunt recunoscute în alte domenii de ce nu pot fi femeile pastori sau prezbiteri?

Pentru cei care pun astfel de întrebări și poate și pentru ceilalți, subiectul acesta -CUM S-A PURTAT ISUS CU FEMEILE- este foarte interesant. Subiectul ar trebui să fie de interes pentru cel puțin 50 la sută din cititorii acestei cărți deși nu sunt sigur pentru care 50 la sută!

În ultimii ani, nu doar un autor L-a descris pe Isus ca fiind un apărător al femeilor. Este oare adevărat, potrivit celor 4 Evanghelii? Dacă într-adevăr a fost un apărător al femeilor în ce sens și cum a luptat El pentru feminism?

Dacă luăm în calcul aspectul cultural și social din acele zile vom observa că liderii bisericii -rabinii- nu erau nici pe departe apărători ai drepturilor femeilor. De fapt, o rugăciune care a fost preluată din literatura rabinică și care probabil că a fost folosită și în acele vremuri spune astfel:

Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, că nu m-ai creat rob. Binecuvântat ești Tu, DOAMNE, DUMNEZEUL NOSTRU, REGELE UNIVERSULUI, CĂ NU M-AI CREAT FEMEIE.

Recent, această rugăciune a fost schimbată puțin - a mai fost cosmetizată- dar așa vorbeau și gândeau pe vremea lui Hristos. Un alt fragment din literatura rabinică spune:

Fericit e cel ai cărui copii sunt băieți și vai de cel ai cărui copii sunt fete.

Acestea nu sunt cuvintele mele! Eu doar încerc să vă ajut să înțelegeți contextul acelor vremuri de pe timpul lui Hristos. Cu siguranță că nu era un lucru popular să fii apărătorul drepturilor femeii în acele vremuri.

Mai întâi, să aruncăm o privire rapidă la învățăturile lui Isus. El adesea a făcut referire la femei în relatările și parabolele Sale. Cu toții cunoaștem pilda despre femeia care a pus aluat în pâine - o paralelă la Împărăția cerurilor. Am auzit despre pilda cu oaia pierdută, fiul pierdut și moneda pierdută -monedă care fusese pierdută de o femeie, probabil parte din zestrea ei. Am auzit și de cele zece fecioare din pilda care face referire la sfârșitul timpului.

Isus a spus o poveste despre văduva stăruitoare, ilustrând importanța stăruinței în rugăciune. În altă ilustrație, Isus a vorbit despre nevasta lui Lot, dar și despre împărăteasa din Seba. Deja am observat mai în detaliu felul în care Isus a lăudat-o pe văduvă în templu, când a dat și ea doi bănuți.

În Matei 21, după parabola cu cei doi fii -dintre care doar unul a ascultat de tatăl său- Isus a spus că până și curvele vor intra în Împărăția cerurilor înaintea conducătorilor religioși din acele vremuri. În prima Lui predică din Nazaret, El a făcu referire la văduva din Sarepta de pe vremea lui Elisei. Când le-a vorbit ucenicilor despre a doua venire, El a vorbit despre două femei care măcinau la moară. Adesea Isus a vorbit despre femei și făcea referire la ele dorind să ilustreze învățăturile Sale.

Acum să privim la câteva exemple care ne prezintă felul în care Isus S-a raportat la femei. Un scriitor a analizat acest lucru și a scris următoarele:

În raporturile Lui la femei, stilul de viață al lui Isus a fost atât de remarcabil, încât putem spune doar că era uimitor. El a tratat femeile ca pe niște ființe umane pe deplin egale cu bărbații. De pe buzele Lui nu s-a auzit niciun cuvânt de depreciere la adresa femeilor. Mântuitorul, care Se identifică cu cei oprimați, a vorbit cu femeile și despre femei cu libertate deplină și cu candoare.

Privind la modul de raportare al lui Isus față de femei, aș vrea să analizăm mai întâi relația lui Isus cu mama Sa.

Pe când avea doisprezece ani, fiind vremea să meargă în prima călătorie la adunarea de la Ierusalim, Isus S-a despărțit de părinții Lui, moment în care ei și-au continuat călătoria neștiind că El nu mai era cu ei. Când în cele din urmă L-au găsit din nou, după o căutare de trei zile, L-au mustrat. Deși avea doar doisprezece ani, El a spus:

De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?

La prima vedere, poate am fi tentați să spunem că a fost puțin obraznic. Dar nu este așa. Pentru că apoi, în Evanghelii, ni se spune că El a mers împreună cu ei și le-a fost supus în următorii optsprezece ani. Dar implicația distinctă din această relatare este că- probabil pentru prima dată- Isus realiza tensiunea și echilibrul dintre loialitatea față de familie și loialitatea față de Tatăl din ceruri.

A doua referință la relația lui Isus cu mama Sa apare în relatarea despre nunta din Cana. Nuntașii aveau nevoie de mai mult vin după cum vă amintiți. Mama lui Isus a venit la El și I-a povestit despre nevoia lor. Atunci Isus i-a răspuns: FEMEIE, CE AM A FACE EU CU TINE?

Mulți oameni au crezut că a fost puțin cam nepoliticos. Dar dacă am studia puțin mai atent felul de exprimare din acele vremuri, am ajunge la concluzia că nu a fost nepoliticos. de fapt, acesta putea fi considerat chiar un răspuns plin de respect. Sunt totuși unii care sugerează că, deși Isus avea respect față de mama Sa, El a trebuit și să urmărească atent echilibrul dintre acest respect și lucrarea Tatălui Său, Care Îl trimisese.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>