Cultivarea părtăşiei Duhului Sfânt

   Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? (Amos 3.3) 

   În ciuda a ceea ce le place creştinilor cu nume să creadă, mulţi oameni ai lui Dumnezeu nu sunt gata să umble într-o armonie perfectă cu El, şi lucrul acesta explică de ce aşa mulţi credincioşi nu au puterea Duhului, pacea Duhului, şi multe alte calităţi, daruri şi beneficii pe care le aduce Duhul lui Dumnezeu. Întrebarea este: suntem noi gata să umblăm cu El în dragoste şi ascultare?

   Răspunsul este că nu putem umbla cu El, decât dacă suntem învoiţi. Şi dacă nu suntem învoiţi, nu vom umbla cu El în armonie, rodnicie şi binecuvântare. Mulţi oameni din biserici, care pretind că sunt interesaţi să-şi cultive părtăşia cu Duhul, nu vor cu adevărat să renunţe la tot ca să primească tot. Ei nu sunt gata să se întoarcă cu totul spre Dumnezeu şi să umble cu El.

   Poate ştiţi că John Bunyan, în marile sale scrieri alegorice, l-a menţionat adesea pe domnul Orientat-spre-ambele-căi, iar noi ar trebui să ştim, la fel de bine ca el, că există foarte mulţi creştini care încearcă să împlinească sarcini dificile, încearcă să se uite în ambele direcţii în acelaşi timp. Ei Îl doresc cu adevărat pe Hristos, dar mai vor şi ceva din lume. Îl lasă pe Domnul să le tulbure căile, însă şi ei tulbură calea Domnului. Nu are nici un rost să vorbim despre a fi umplut cu Duhul şi despre umblarea în Duhul, dacă nu suntem gata să renunţăm la tot pentru a primi tot!

   Acum, această întrebare veche din text: "Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?" este o întrebare retorică, echivalentă cu o declaraţie care spune că doi oameni nu pot merge împreună decât dacă sunt învoiţi. Şi dacă doi oameni merg împreună, atunci ei trebuie să fie, într-un anumit sens, una.

   Aceştia doi, ca să poată merge împreună, trebuie să cadă de acord că vor să meargă împreună şi că este în avantajul lor să aibe această tovărăşie. Cred că veţi vedea că toate se însumează în aceasta: Pentru ca doi să meargă de bunăvoie împreună, ei trebuie să fie una, într-un anumit sens. Ei trebuie să fie uniţi în deciziile importante din umblarea, tovărăşia şi orientarea lor, ca să se poată angaja să călătorească împreună.

   Am descoperit că unii oameni pur şi simplu nu sunt gata pentru această învăţătură de angajament, de consacrare şi devotare, pentru cea mai înaltă voie a lui Dumnezeu pentru vieţile lor. Ei sunt încă orientaţi spre ambele căi.

   Permiteţi-mi să numesc câteva tipuri de creştini cu numele, care nu sunt gata să renunţe la tot, pentru a primi tot, de exemplu, CREŞTINII "ASIGURĂRII".

 Există cei care sunt interesaţi de creştinism mai mult pentru valoarea "asigurării" acestuia! Credeţi sau nu, ei doresc grija şi protecţia pe care Dumnezeu le-o dă acum, şi vor să evite iadul la venirea morţii. La sfârşit, ei vor garanţia cerului. Pentru a obţine aceste lucruri, ei par să fie dispuşi să sprijine biserica, să dea pentru misiuni şi să arate un interes financiar în proiecte din biserică. Uimitor, dar adevărat! Unii oameni continuă să sprijine biserica, şi chiar se abţin de la anumite plăceri grosolane, pentru că vor protecţie - sunt interesaţi de valoarea asigurării creştinismului. Vor ceea ce acesta are de oferit. Nu sunt interesaţi de creştinismul modernist şi liberal - acolo nu este nici o asigurare. Eşti fericit că Isus Hristos a murit pentru tine, deoarece aceasta înseamnă că tu nu vei fi dus la judecată, ci vei trece de la moarte la viaţă? Eşti dispus să trăieşti rezonabil de bine, renunţând la câteva plăceri grosolane, ca un premiu pe care îl oferi pentru garanţia că Dumnezeu te va binecuvânta atât cât să trăieşti şi că te va lua acasă în cer când vei muri?

   Unor creştini nu le place formularea aceasta, pentru că aceasta lasă ca adevărul să se scurgă într-o altă întrebare: Dacă acesta este fundamentul vieţii noastre creştine, suntem noi mai buni decât unii păcătoşi care nu mărturisesc nici o credinţă?  Ştiţi voi, nu orice păcătos este murdar. Nu orice păcătos este ticălos. Există oameni onorabili, oameni buni, oameni cinstiţi - oameni care vor spune adevărul chiar dacă acesta doare. Ei nu au nici o nădejde pentru viaţa veşnică şi pentru cer. Nu sunt urmaşi ai Domnului. Am cunoscut oameni de o calitate superioară, etici, cinstiţi, care nu erau creştini. De fapt, cunosc un om care este atât de bun şi deosebit, încât toţi vor să facă un creştin din el. El refuză cu fermitate şi este limpede afirmaţia sa: "Nu sunt creştin." El nu pretinde că merge pe drumul spre cer - ştie că este pierdut, dar este aşa de bun în viaţa sa, în căile şi obiceiurile sale, încât face de ruşine pe mulţi creştini. (fragment)