Criza civilizației, nu a imigraţiei: Despre invazia musulmană în Europa

Recentele evenimente cu imigrația oamenilor din Siria au întors pe dos toată Europa și încă „o țin” în ceață sau fum, prin care europenii nu mai reușesc să vadă linia orizontului. Doar o bănuiesc și se ceartă. Noi, oamenii, suntem tare confuzi și buimaci, din lipsa de informație și reacție oficială. Mai mult, puținele reacții oficiale sunt opozante unele altora și sunt așa de diferite, încât se mărește confuzia.

Ce mă doare cel mai mult este manipularea la care suntem supuși. Da, veți zice că sunt conspiraționist, îmi asum riscul, totuși am convingerea că totul este un scenariu bine gândit, pentru a obține anumite rezultate. Nu pot crede varianta că ISIS e mai tare decât NATO, nici varianta că nu există leac de cojocul lor. Nu pot crede că nimeni nu poate opri imigrația masivă chiar de la sursă. Nu pot crede că „statele civilizare” sunt luate prin surprindere de imigrație acum și că nu au prevăzut. Nu pot concepe că serviciile de informații nu au știut și nu au estimat impactul acestor situații, atâta vreme cât nu au emoții în a previziona cu ani înainte evenimentele, mai ales mișcările sociale posibile. Oricine a făcut puțină psihologie știe că astfel de estimări nu sunt greu de calculat, dacă ai informația necesară.

Un alt detaliu deranjant este că ni se spune ce este „corect” să gândim și ce nu e „corect”. Ce este permis și ce nu. Această „corectitudine” este una care ne ia libertatea. Ceea ce ani de zile, secole și milenii s-a întâmplat, ni se cere să schimbăm în numele omeniei. Ni se cere să ignorăm dovezile și să credem în el, în sistem, că știe ce face și, mai mult, să îi acordăm toată susținerea noastră. Ni se cere să credem că ei, oamenii aceștia, vor veni și ce nu s-a reușit în milenii, noi trebuie să credem că se va face în câțiva ani. Ni se cere să credem că oameni născuți cu mentalitatea conflictului și educați în această mentalitate, odată ajunși în Europa, „se vor pocăi deodată” la vederea măreței civilizații. Ni se cere nouă să ne schimbăm mentalitatea în fața lor, pentru că ei nu și-o schimbă.

Este supărător că avem voie să gândim și, mai ales, să exprimăm ceea ce gândim din ce în ce mai puțin. Dacă ai o părere critică sau un punct de vedere diferit e considerat xenofobie, extremism, islamofobie și necivilizație. Ni se scot ochii cu imagini la emoție, cu tați cu copiii în brațe, și ni se cere indulgență totală. Dar nu ni se spun multe lucruri, și unele din ele le deduc doar. Iată ce cred că nu ni se spune:

• Nu ni se spune că aproximativ 80% din ei și-au abandonat soțiile și copiii acolo, în război, și au venit doar ei.

• Nu ni se spune că între acești imigranți e o cotă mare de extremiști, ale căror acțiuni deja sunt vizibile.

• Nu ni se spune că ei consideră femeile inferioare, obiecte care pot fi vândute sau violate, dacă nu se comportă cum poruncesc ei.

• Nu ni se spune că, din cauza culturii lor și a modului de vedere a feminității, aici le va crește „tensiunea” și vor trăi frustrați, cu „fleica la bot”, dar pe care nu au voie să o atingă și, în felul acesta, vor deveni furioși, chiar dacă acum nu sunt.

• Nu ni se spune că plecarea lor de acolo a fost cauzată de lăcomia noastră, a „civilizaților”, după resurse.

• Nu ni se spune că Turcia a solicitat de multe ori ajutor pentru refugiații de la ei, vreo 4 milioane, cu amenințarea că le vor da drumul, din cauza lipsei resurselor, și au făcut așa pentru că nu a reacționat Europa.

• Nu ni se spune că ciocnirea culturală e imens mai mare decât cea socială și că cele două culturi nu pot coexista.

• Nu ni se spune că va fi nevoi, dintr-odată, de sporirea măsurilor de securitate, de un control mai serios al populației, de o cenzură mai mare, așa, „ca să prevină faptele ilegale şi actele de terorism”.

• Nu ni se spune că nu mai avem voie să gândim liber, ci doar ce ni se permite.

• Nu ni se spune ce planuri sunt. Suntem consideraţi prea inferiori și înapoiați pentru a ni se comunica o astfel de informație.

• Nu ni se spune că ISIS a „promis” islamizarea Europei și că aceasta începe să aibă loc.

• Nu ni se spune ce decizii se iau. Ele doar se impun și trebuie să le acceptăm.

• Nu ni se spune că suntem controlați, verificați și urmăriți mereu, bineînțeles, „spre binele și liniștea noastră”, și că acest control va spori mult în perioada ce vine, ca o pregătire pentru un control global.

• Nu ni se spune că actualele păreri contradictorii ale liderilor europeni au dat un „boost” puternic pentru federalizarea Europei, adică se consideră că nu ar trebui să existe păreri așa de diferite și că e necesar ca Europa să devină un fel de țară, astfel încât decizii de acest gen să se ia mai repede și mai fără emoții.

Iată doar câteva lucruri care nu ni se spun, pe care trebuie să le deducem doar. E posibil să mă înșel la unele, dar chiar m-aș bucura să pic de fraier, m-aș bucura să mă înșel.

Pentru cei care susțin că trebuie să avem milă față de ei și să îi evanghelizăm, le spun, cu riscul de a îi supăra, că cel mai bun mod de evanghelizare a lor este la ei acasă. Ei au nevoie de mediul lor, de liniște în țara lor, au nevoie să fie ajutați să înțeleagă Evanghelia acolo unde i-a așezat Dumnezeu. În Europa ei vor crea confuzie și conflict și doar o minoritate neînsemnată va accepta Evanghelia. Care din voi nu ar aduce acasă o astfel de familie, cu dorința și încedințarea că va reuși să îi pocăiască?

Scriptura spune despre ei o comparație teribilă: „vor fi ca un catâr sălbatec printre oameni”. Dură diferența, dar noi credem că îi putem pocăi. Noi, adormiții, noi, care credem și ne apărăm confortul, noi, care avem bisericile goale și nu mai avem capacitatea de a ne implica social decât în niște evenimente nesemnificative, credem că trebuie să îi acceptăm și „cineva”, dintre ai noștri, să îi pocăiască. Să ne fie rușine de o astfel de mentalitate. Aș ieși eu sau tu să lucrăm într-un centru de refugiați să evanghelizăm? Dacă nu, ar trebui să nu venim cu clișee ieftine. Cu idei cum că alții ar trebui să facă cutare sau cutare lucru.

Da, sunt de acord cu fuga din calea războiului, e natural, firesc, dar din calea războiului te mulțumești să te accepte în prima țară de lângă tine și te rogi să treacă urgia și să te întorci acasă. Când fugi din calea războiului nu ai minim 5000 de euro de căciulă, ca să faci călătoria pe mare în acele vase ale groazei. Când fugi din calea războiului, nu faci mofturi unde vrei tu să stai, nu impui condiții pentru gazde, ci accepţi ospitalitatea oricui vrea să te ajute. Există mulți oameni refugiați, dar nu au ajuns la noi. Aceia sunt în Iordania, Turcia, Liban și alte țări vecine cu Siria, care au milioane de refugiați fiecare. Acolo trebuie să ajutăm, acolo trebuie să ne implicăm. Aici e doar „negrul de sub unghie”. Cu banii consumați cu integrarea și reîntregirea familiilor lor am putea ajuta milioane de refugiați din acele țări, dar nu vrem în adevăr să ajutăm, vrem altceva. În Europa ajung altfel de oameni.

Da, îmi atrag critică, voi fi mustrat și certat, dar tot consider că ni se ascund lucruri și că există un plan de întărire a cenzurii și controlului în spatele acestei aparente invazii. Doamne, Te rog, fă să cad de minciună și să mă înșel, pentru copiii mei, fă asta și pentru soția mea, fă Tu asta. Accept orice comentariu, dacă e civilizat și politicos. Sunt gata să mă las convins de oricine aduce argumente serioase că nu e așa.

Editare ulterioară:

Pentru că cineva, „un frate”, m-a pocnit rău de tot cu exemplul în care am fost noi imigranți în Europa, ma simt nevoit sa fac precizarea că termenii de comparație nu există. Noi am mers în Europa cu profund respect față de valorile acelor țări și față de autoritate, cu mici excepții. Apoi, noi avem același fundament cultural, nu unul total opus cu al Europei. Așa că… nu iau în considerare argumentul.

Pentru cei care ne cer amintirea imigrației poporului Israel, le spun direct că argumentul nu e valid. Acei oameni au fost chemați de Dumnezeu, de El erau mânați, călăuziți și coordonați, ceea ce acum nu se întâmplă. Mai mult, în tot parcursul călătoriei lor și în luptele cu dușmanii lor, şi actualii islamiști, aveau porunca clară de a nu lăsa nimic, trebuiau uciși. Așa că, mai degrabă acest argument se întoarce împotriva lor. Nu instig la niciun fel de poziție combatantă, ci doar am dorința de a nu mai fi fățarnici. Noi trebuie să ne iubim și vrășmașii, dar asta nu înseamnă că îi chem în casa mea ca să facă reguli.

Da, avem datoria să le arătăm dragoste, însă avem și datoria să nu fim proști. Nu despre imigranți am scris în postare, ci despre „civilizați”.

[Copyright © 2015 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]