Aplicarea disciplinei

..........................

   Întrebarea care ne stă evident înainte este ce înseamnă disciplinarea? Înseamnă a instrui, a educa. Înţelesul fundamental al cuvântului este acesta. Este instruirea prin care trece un copil, este metoda de a educa un copil. Tindem să confundăm termenul cu cuvântul pedeapsă. Include corijarea, dar include şi instruirea; cuprinde mustrarea, poate include o mare măsură de pedeapsă, dar lucrul esenţial, ca de altfel şi scopul esenţial al aplicării disciplinei este să instruiască şi să stimuleze dezvoltarea unui copil pentru a crea un adult. Ei bine, dacă acesta e înţelesul disciplinării, să luăm în considerare pentru moment metodele prin care Dumnezeu disciplinează.

   Cum îşi disciplinează Dumnezeu copiii? În principal, o face prin circumstanţe, prin tot felul de împrejurări. Este extrem de important ca în viaţa de credinţă să ne dăm seama că tot ceea ce ni se întâmplă are o semnificaţie daca am putea sa o vedem. Nimic nu se întâmplă în mod accidental - o vrabie, "nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru", spune Domnul şi dacă este adevărat cu privire la o vrabie, cu cât este mai adevărat cu privire la noi! Nimic nu ni se poate întâmpla fără ştirea Tatălui nostru. Împrejurările ne afectează permanent şi scopul lor este să ne aducă la sfinţire - împrejurări plăcute şi împrejurări neplăcute. Trebuie aşadar să fim atenţi şi să urmărim mereu lecţiile, să căutăm şi să ne punem întrebări.

   Perimiteţi-mi să particularizez. Biblia ne învaţă clar că una dintre împrejurările specifice pe care Dumnezeu le foloseşte adesea în această privinţă este o pierdere financiară, o schimbare în situaţia materială a cuiva, pierderea bunurilor, a posesiunilor, pierderea banilor. Acestea sunt frecvent folosite de Dumnezeu. Găsim astfel de relatări în Vechiul Testament şi s-a întâmplat deseori în istoria ulterioară a oamenilor lui Dumnezeu din Biserica Sa, ca printr-o anumită pierdere temporară şi materială Dumnezeu să înveţe pe cineva o lecţie pe care, aparent, omul nu ar fi putut să o înveţe prin alte căi.

   Să luam problema sănătăţii. V-am amintit deja de prima Epistolă către Corinteni, capitolul 11. Apostolul ne spune specific că unii erau bolnavi şi neputincioşi pentru că Dumnezeu îi adusese în acea stare, pentru a-i învăţa şi pentru a-i instrui. "Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm." Aceasta este o metodă pe care Dumnezeu a întrebuinţat-o adeseori, aşa că aceia care susţin că nu este voia lui Dumnezeu ca noi să fim bolnavi sau neputincioşi, pur şi simplu tăgăduiesc Scripturile. Dar nimeni să nu cadă în capcană şi să spună: "Ne înveţi că fiecare boala este o disciplinare din partea lui Dumnezeu?" Bineînţeles că nu, ci afirm doar că Dumnezeu foloseşte uneori această metodă pentru a-i pedepsi pe copiii Săi. "Din pricina aceasta" se întâmplă că mulţi "sunt neputincioşi şi bolnavi", este fapta lui Dumnezeu. Dumnezeu a îngăduit să li se întâmple acest lucru, sau Dumnezeu a adus boala asupra lor spre binele lor. Voia lui Dumnezeu este mult mai importantă decât sănătatea trupească a omului şi dacă un om nu se supune şi nu ascultă de învăţătura pozitivă a Cuvântului, Dumnezeu Se va ocupa cu siguranţă de el, şi este foarte posibil ca El să îi trimită o boală care să îl pună deoparte şi să-l facă să gândească. Îmi daţi voie să vă amintesc că remarcabilul doctor Thomas Chalmers a spus întotdeauna că ceea ce l-a făcut, sub îndrumarea lui Dumnezeu, să înţeleagă cu adevărat Evanghelia a fost o boală ce l-a ţinut închis în cameră aproape 12 luni. Fusese un strălucit predicator intelectual şi abil, dar a ieşit din camera în care zăcuse ca predicator al Evangheliei şi a mulţumit Domnului pentru încercarea grea. Există o paralelă a acestui lucru în 2 Corinteni 1.9 unde Pavel avea "gândul morţii" în el. Apoi urmează afirmaţia clasică despre ţepuşul din carne din capitolul 12. Dumnezeu nu a îndepartat ţepuşul deoarece dorea sa-l înveţe pe apostol sa spună: "Când sunt slab, atunci sunt tare" şi să se bucure mai degrabă în neputinţă decât în sănătate pentru ca slava lui Dumnezeu sa se arate. Nu este nici o îndoială că Dumnezeu a promis acest lucru, poate că Dumnezeu chiar l-a creat ca să-şi disciplineze şi să-şi instruiască slujitorul în acel mod special.

   În acelaşi mod Dumnezeu permite prigonirea. Aceşti creştini evrei erau prigoniţi şi din această pricină erau aşa de nefericiţi. Bunurile le fuseseră furate, casele le fuseseră distruse pentru că erau creştini, iar ei se întrebau: "De ce avem parte de acest soi de tratament? Am crezut că dacă vom crede în Evanghelie, o vom duce bine, dar se pare că avem parte de multe necazuri, pe când cei care nu sunt creştini o duc bine şi izbândesc în orice. De ce?" Răspunsul se afla în acest capitol 12 (Evrei capitolul 12).