Intri sau rămâi afară?

De câte ori vine cineva la tine, ca o bună gazdă, îl inviţi să intre... apoi, dacă acesta intra, ştii că puteţi vorbi, puteţi sta la masă împreună. Înseamnă că acea persoană te acceptă şi îi place să stea cu tine. Dar ce se întâmplă dacă invitatul tau nu vrea să intre, ci se opreşte la uşă sau, mai rău, doar trece pe lângă tine, fără ca măcar să te salute?

Se întâmplă de multe ori să inviţi pe cineva drag la un eveniment important pentru tine, dar el să nu apară. Se întâmplă de asemenea să te viziteze persoane pe care nu le placi şi nu le doreşti în casa ta. Atunci ce vei face? Vei sta de vorba cu el, vei încerca macar să porţi o discuţie banală cu persoana respectivă? Sau vei face şi tu ca fratele fiului risipitor; vei sta afară lăsând pe ceilalţi să se ocupe de el?

La ora de religie, la lecţia despre fiul risipitor, am fost întrebată care personaj sunt eu. Am răspuns hotărâtă că sunt fratele mai mare şi ferm convinsă că am dreptate. Nu înţelegeam cum tatăl iubea atât de mult pe acel tânăr, care mie... nu-mi mai era frate. De ce pentru el mai era fiu? Nici măcar o pedeapsă? Nici o mustrare? Nici o înştiinţare... Hei! Ai greşit! Cum mai poţi să te întorci la mine, când tu însuţi ai plecat din braţele mele? Tatăl meu nu-şi dă seama că acesta care zice că e fiul lui este de fapt un profitor? Cum să se îndrepte dacă nici măcar nu şi-a ispăşit pedeapsa pentru greşelile lui?

Sunt lucruri pe care nu le înţelegem şi reacţionăm fără să gândim. Ne vin în minte doar dezavantaje şi, prin egoismul nostru, ajutăm un suflet să cadă, în loc să-l ajutăm să se ridice. Şi atunci când fratele nostru căzut se întoarce acasa, rămânem afară, nevrând să dăm ochii cu el. Când păcătosul are nevoie de iubirea noastra, când are nevoie să fie iertat şi acceptat, nu suntem atunci pentru el, nu suntem acolo.

Uşa unui tată este mereu deschisă pentru fiii lui, iar fiii lui sunt mândria casei. Nu pot exista diferenţe între fraţi. Amândoi au fost născuţi de aceeaşi mamă şi crescuţi de acelaşi tată. Cum poţi să crezi că ţie ţi s-ar cuveni mai mult decât are fratele tău?

Sunt lucruri care adesea ne împiedică să intrăm. Cu orgoliul şi egoismul alături, vom rămâne afară, chiar dacă plouă, chiar dacă ninge şi chiar de e frig, în loc să intrăm acolo unde un tată şi un frate ne aşteaptă. Astfel pierdem o familie, un cămin şi chiar toată averea care ni se părea că ni se cuvine; şi asta doar pentru că nu ştim să iertăm şi să acceptăm pe cel de lângă noi aşa cum este. La urma urmei, poate că noi, prin împietrirea noastră, suntem mai păcătoşi decât cel ce credem că este păcătos.

Dumnezeu ne-a dat dreptul să alegem. Astăzi şi tu eşti pus în faţa unei astfel de situaţii, în care trebuie să alegi. Vei trece pragul sau nu-l treci? Vei strânge în braţe pe fratele tău întors acasă, care are nevoie de tine? Este uşor să rămâi la uşă, să asculţi prin deschizătura ei, dar ţi se pare greu să intri, să stai la masă cu cel ce a greşit. Da... a greşit, dar tocmai de aceea s-a întors acasa. El ştie că acasă are un frate care nu este ca el, acasă are un frate care îl va sfătui şi îl va îndruma pe calea cea dreaptă. Fii exemplu pentru fratele tău rătăcit.

... Decizia îţi aparţine în totalitate! ! ! ...