Intra in bucuria stapanului tau...

"El s-a intaratat de manie si nu voia sa intre in casa. Tatal sau a iesit afara si l-a rugat sa intre". Luca 15:28
"Tot asa si voi, dupa ce veti face tot ce vi s-a poruncit, sa ziceti: <>". Luca 17:10

Ah! Nu pot! De fapt, nu vreau....caci nu ma lasa inima sa intru...
Da, nu vreau sa intru ACOLO, INAUNTRU, in bucuria "stapanului" meu....

Dar ce veselie, ce sunete si cata galagie e DINCOLO, dupa usa, in casa tatei....iar mie imi place linistea, viata fara agitatie, fara zgomot, fara zvonuri care sa tiuie urechile.....Da, da, zvonul de azi, zvon care s-a dovedit a fi adevarat....doar mi-au zis bine slugile....
Si chiar daca as vrea, tot nu pot intra in halul acesta: sunt murdar, sunt obosit, sunt flamand, doar am muncit toata ziua pe ogor...ca un rob...netrebnic...

Iar tata nici nu m-a ajutat azi, parca a avut o presimtire, mai toata ziua a stat la poarta asteptand...asteptand ceva...ceva care mi-a provocat manie, gelozie, dispret...ah, sentimentele acelea...

O, dar sa-mi revin....Ce vad eu??
Acest pierde-nopti este fratele meu?

Dar el nici nu ma vede. E vesel de parca a castigat o avere...dar nu, averea toata e a mea, nu avem drepturi egale, iar eu sunt intaiul nascut!
Si...cum sa nu fie vesel, doar e in centrul atentiei. Iar tata cum il mai priveste de gales...oare nu vede ca, de fapt, arata mai rau decat un cersetor?
Dar ce contrast intre haina de purpura si asprimea fetei sale...izbitor contrast!! Numai un ochi ager ca al meu il poate vedea!

Ah! Cum sa-mi inghit necazul? Oare de ce nu l-a alungat tata? E un frate care ne-a facut numai rusine si ar fi meritat o soarta pe masura....De ce a mai venit, sa ne tulbure traiul linistit? Cum a indraznit?

Ma intreb: oare ce farmece i-a facut tatei de l-a primit cu un asa fast?
Nemernicul! Daca eram eu acasa cand venea, ii aratam eu iertare! Si ii faceam o primire de neuitat...pentru orice cuvant iesit din gura lui ar fi meritat cate o piatra...piatra, nu mila!
Prefacutul! Sigur ca nu e vrednic sa se numeasca fiu! A zis-o cu gura lui! Doar maine o va lua de la capat. Ii cunosc eu naravul...

Dar cum as mai intra sa ii dau pe toti afara...cu un bici de curele....dar ma tem de tata, nu i-am iesit niciodata din cuvant....
Pentru acest desfranat nu exista iertare! Si totusi, tata l-a iertat...eh, inima de parinte,inima slaba, in loc sa ma onoreze pe mine...
Eu insa nu pot sa il iert pe acest intrus, pe fratele meu.....

Fratele meu am zis? Ah, nu, si nici nu va fi! A pierdut acest drept. Suntem asa diferiti....ca vamesul si fariseul....
Dar e mai bine afara. De aici, din intuneric, pot privi inauntru, nestingherit de nimeni....in cercul stramt al inimii mele, plin de prejudecati si extreme, nu poate intra nimeni...de aceea ma voi compatimi singur, ma voi complace in aceasta stare pana voi atipi, iar cand, maine, voi deschide ochii, voi spune ca a fost doar un cosmar...

Da, da, cand voi deschide ochii, poate voi auzi inca o data glasul tatei: " Intra in bucuria stapanului tau..."
Poate...

Si totusi, sunt singur.....simt o senzatie de "placuta" ratare...