text Editoriale crestine

Un scurt popas, în prag de vară...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrada Popa

Se duc zilele, timpul zboară și iată-ne ajunși la jumătatea anului 2021. Deja e vară, anotimpul mult așteptat de toți pentru o deconectare temporară de la activitățile cotidiene, pentru călătorii, vacanțe, vreme bună, (mai mult) timp cu cei dragi, relaxare și odihnă...

Aș vrea să-ți întrerup „visarea” pentru câteva minute și, în timp ce vei citi rândurile care urmează, aș vrea să ai câteva momente de reflecție, de meditare. Mă rog ca Dumnezeu să îți vorbească prin câteva simple gânduri așternute în scris...

Am început anul cu mai mult sau mai puțin entuziasm, dar pentru majoritatea, 2021 a fost speranța unei reveniri la „normalitate”, speranța unui nou început. Poate ți-ai pus unele dorințe la început de an, poate ți-ai propus anumite ținte și ai avut unele așteptări... nu aș vrea să supra-spiritualizez ideile, pentru că sunt sigură că, oameni fiind, am avut și dorințe de ordin uman, pământesc, dorințe care nu cred că sunt greșite, atât timp cât sunt făcute având călăuzirea și pacea lui Dumnezeu, și în același timp, care nu ne abat de la Calea spre Cer. Dar... nu neapărat pe acestea aș vrea să le aduc în prim plan.

Spiritual vorbind, cred că fiecare din noi ne-am pus anumite dorințe, ne-am fixat niște ținte. Chiar ca biserică, ne-am propus anul acesta să fim roditori, având ca deziderat versetul din Ioan 8:15: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

Nu știu care au fost dorințele tale în prag de an nou; poate ai vrut să fii mai activ în slujire, să te apropii mai mult de Dumnezeu în rugăciune, să ai zilnic timp de părtășie cu El sau să vorbești celorlalți despre Hristos. Fiecare știm ce ne-am dorit, ce am pus înaintea Domnului.

Întrebarea pe care vreau să o lansez azi, la mijloc de an, este: Unde ești, drag cititor, în raport cu aceste planuri? Ai reușit să te focusezi pe relația ta cu Dumnezeu, în mijlocul tuturor provocărilor cu care ai avut de-a face până acum în 2021?

Planurile sunt bune, dacă la temelia lor este Dumnezeu. Dar, uneori e greu să le pui în practică... și să fii constant...

Poate te uiți în urmă și constați că 2021 nu a fost așa cum ți-ai imaginat că va fi, deci nici planurile nu au fost așa de realizabile pe cât sperai... și asta produce dezamăgire, frustrare... Poate un timp ai reușit să împlinești ceea ce ți-ai propus, dar s-a produs ceva care te-a făcut să o „lași mai moale” cu credința... și astfel, te-ai depărtat mai mult de Țintă, decât erai la început de an... Poate citești aceste rânduri și te gândești că nu ai planificat ceva din punct de vedere spiritual, poate ai mers mai mult din inerție, fără să te concentrezi prea mult la rezultate...

Indiferent din care categorie faci parte, am o veste foarte bună pentru tine azi: cu Dumnezeu, chiar azi poți avea parte de un nou început. Da, nu e 1 ianuarie, nu e foarte „în trend” să îți propui ținte acum, dar nu privi lucrurile astfel. Ne aflăm la jumătatea anului, iar Dumnezeu ți-a dat harul de a trăi până acum și fiecare zi e un dar din Mâna Sa: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plâng. lui Ieremia 3:22-23)

Nu lăsa zilele să se scurgă, fără să te bucuri de binecuvântările Domnului! E momentul să te rededici Lui, să-I cauți prezența și călăuzirea. Poate planurile nu au mers până acum sau te-ai împotmolit, pentru că ai încercat să faci lucrurile pe cont propriu, fără călăuzirea lui Dumnezeu sau poate te-ai lăsat ispitit și înșelat de cel rău...

E momentul unui nou început, chiar aici, chiar acum! Nu ezita să-I vorbești Domnului despre temerile tale, falimente, eșecuri, despre starea de neputință în care te simți... El îți e alături, te ascultă și va lucra!

Mă rog să nu lași să treacă timpul, să ți se scurgă printre degete, ci să rămâi lângă Dumnezeu, luptând cu tărie pentru Împărăția Sa și pentru împlinirea planului bun pe care Îl are pregătit pentru tine!

Dumnezeu să ne ajute pe toți la aceasta!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc... Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e... Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l... Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi... Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi... Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în... Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa... Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u... Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i... Citeste mai mult >>
"Nu te răzbuna!"
Categorie:  Editoriale crestine  „Nu zice: «Cum mi-a făcut el așa am să-i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!»” (Proverbe 24:29)Sfatul înțeleptului se referă cu sigur... Citeste mai mult >>