text Editoriale crestine

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”

Categorie:  Editoriale crestine
 

 

Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunca ascultării de părinţi este legată de împliniri şi o viaţă lungă, pe de-o parte, prin respectul şi grija faţă de părinţii ce v-au născut şi crescut, iar pe de altă parte prin ascultarea sfaturilor părinteşti care vă vor feri de comiterea diverselor păcate cu care Diavolul şi lumea vă vor ispiti. Din întâmplarea următoare, culeasă din literatura evreiască, reiese foarte clar ceea ce Moise, despre care este vorba în continuare, a spus unor evrei, pe care îi avertiza să nu păcătuiască, gândindu-se că vor scăpa nepedepsiţi. El le-a zis: să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”

Aflat prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum. La scurt timp după aceea, a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe. Puţin mai târziu un al treilea călător s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte obosit.

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putut să o piardă, s-a întors degrabă. Furios, l-a trezit pe cel care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.

Martor nevăzut la toate acestea, Moise foarte nedumerit i-a zis lui Dumnezeu: „Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea călător să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Iar al treilea călător era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?”

Dumnezeu i-a răspuns: „Acum îţi explic, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de-al doilea călător şi găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceea ce se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi”.

Să ştiţi şi să nu uitaţi niciodată că toate faptele noastre au efect cel mai mult asupra noastră, după cum spune şi proverbul: „Cine dă lui îşi dă, cine face lui îşi face!” Astfel, ascultarea aduce binecuvântare, neascultarea şi orice alt păcat vor aduce blestem. Profetul Isaia îi anunţa pe evrei, chemându-i la pocăinţă: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 1:19-20). Tot el scria: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui” (Isaia 3:10-11). Aceste efecte, de regulă, se lasă aşteptate, pentru a se oferi fiecărui om posibilitatea libertăţii în acţiunile sale. Există două opţiuni pentru cei ce au făcut rău: continuarea comiterii răului şi omiterii binelui sau abandonarea răului prin pocăinţă şi silinţa de a face binele. Pentru cei ce au făcut binele sunt tot două opţiuni: rămânerea în aria binelui sau alunecarea sub ispită, spre rău. Aceste posibilităţi sunt evidenţiate şi de apostolul Pavel, când scria despre doctrina mântuirii: „Şi crezi tu, ... că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:3-8). 

 

sursa: http://www.dragostepentruadevar.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>