text Editoriale crestine

„În Numele Domnului”

Categorie:  Editoriale crestine
 

 


 

Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre ele:

În timp ce aştepta coşul de la colectă cu banii pregătiţi de acasă, o fetiţă a sesizat pe o doamnă foarte elegantă ce a luat doar o monedă mică dintr-un portmoneu plin cu bani. Atunci s-a apropiat de ea, i-a întins banii ce-i avea în mână şi a zis: „Puneţi dumneavoastră în coş banii aceştia, căci este ruşine să daţi aşa puţin, iar eu mă ascund sub bancă până ce trece colecta.”

Un copil a ascultat provocarea de a oferi bani pentru o lucrare de misiune. A rămas foarte mişcat şi a dorit să facă şi el tot ce poate pentru Domnul şi lucrarea de evanghelizare. Când s-a făcut colecta specială şi când omul de serviciu a trecut cu o tavă în care strângea banii, copilul i-a zis: „Lăsaţi-o vă rog mai jos”. Omul a crezut că el nu poate ridica mâna şi a lăsat-o până la mâna lui. Copilul a insistat: „Vă rog, mai jos”, timp în care încerca să se urce pe tavă. Atunci a fost întrebat: „Ce vrei să faci?”. El a răspuns cu lacrimi în ochi: „Nu am nici un ban să dau pentru misiune dar aş vrea să mă dăruiesc pe mine pentru Domnul”.

Hai spune-ţi cu sinceritate ce atitudini, ce gânduri aveţi când trece coşul de la colectă prin adunare? Ce v-au învăţat părinţii despre dăruirea pentru lucrarea Domnului şi pentru săraci? Voi daţi zeciuiala din puţinii bani pe care îi primiţi? De la ce vârstă şi de la ce sumă de bani trebuie să dea cineva o parte pentru Domnul?

În prima relatare cred că avem de-a face cu o familie ce îşi iniţia copiii să se închine Domnului şi prin oferirea ca mulţumire a unei părti din ceea ce Dumnezeu a dat familiei lor. În al doilea caz, avem dovada că fiecare la vârsta lui trebuie să fie doritor şi dăruit să facă ceva pentru Domnul.

Acum aplicaţia: aveţi ceva bani adunaţi din vacanţă? Poate aţi primit ceva de la părinţi sau alte rudenii, poate aţi muncit în timpul verii. Dacă da, atunci înainte de a cheltui din ei, mai întâi daţi „partea Domnului”.

Vă sfătuiesc să daţi deoarece:

tot ce avem este de la Dumnezeu (1 Cronici 29:12-14)

sunt alţii care nu au şi dacă aţi fi în locul lor sigur v-aţi bucura să primiţi, dar este mai bine să daţi decât să aşteptaţi să primiţi (Faptele Apostolilor 20:35)

lucrarea Domnului se întreţine din banii celor credincioşi căci îngerii n-au bani să ajute Biserica Domnului (3 Ioan 6-8)

veţi fi binecuvântaţi în viaţă, ajutaţi la nevoie, vindecaţi când sunteţi bolnavi şi vi se va răsplăti în Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 19:29; 25:34-36)

Dacă nu prea credeţi ce am spus, încercaţi, citiţi şi aplicaţi Maleahi 3:10: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” şi Luca 6:38 „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sîn o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”.

 

sursa: http://www.dragostepentruadevar.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc... Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e... Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l... Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi... Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi... Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în... Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa... Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u... Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i... Citeste mai mult >>
"Nu te răzbuna!"
Categorie:  Editoriale crestine  „Nu zice: «Cum mi-a făcut el așa am să-i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!»” (Proverbe 24:29)Sfatul înțeleptului se referă cu sigur... Citeste mai mult >>