text Editoriale crestine

"Triumful adevaratului Imparat"

"Triumful adevaratului Imparat"

Categorie: Editoriale crestine

 

”…Iată, Împăratul tău vine la tine…”Matei 21: 5

Încercam să- mi imaginez ce zi frumoasă a fost ziua în care Domnul Isus a intrat pentru ultima dată în Ierusalim, cetatea păcii, cetatea Marelui Împărat. Venea din Betania, acolo unde era casa prietenilor săi, era înconjurat de ucenici și inclus atât de bine într- un alai împărătesc, mulțimea striga: ”Osana”, ”Binecuvântat este cel ce vine în Numele Domnului”, ”Pace în cer și slavă în locurile prea înalte”, ”Binecuvântat este Împăratul care vine !” Toată cetatea s- a pus în mișcare întrebându- se: ”Cine este acesta ?”, iar mulțimea răspundea: ”Este Isus, Proorocul, din Nazaretul Galileii”.
În mod categoric a fost un triumf al Domnului Isus, triumf ca o răsplată pentru ceea ce a făcut, cât și ca o anticipare a victoriei finale. El, Marele Domn, Împăratul împăraților trebuia să fie încoronat ca Rege al poporului Său.
Ce ne învață această sărbătoare a încoronării Domnului Isus ? Ce- au făcut cei de- atunci și ce putem face noi la această sărbătoare ?

Sărbătoarea a fost demonstrația suveranității lui Dumnezeu
Este de- a dreptul uimitor să vezi cu câtă exactitate a fost pregătit acest eveniment. Omenește nu se puteau face aceste pregătiri și să nu apară vreo încurcătură. Mâna lui Dumnezeu era în spatele tuturor lucrurilor din această zi.
Timp exct. Nici prea devreme, nici prea târziu, ci la timpul exact S- a înfățișat Domnul Hristos înaintea oamenilor ca adevăratul rege. Mântuitorul a intrat în cetate la momentul ales de Dumnezeu, astfel încât totul să se întâmple exact de Paște. Pavel confirmă: ”Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit”.
Slujitori credincioși. Timpul este în mâna lui Dumnezeu, dar și oamenii sunt în mâna lui Dumnezeu. Atât ucenicii cât și stăpânii măgărușului din Betfaghe ascultă în totalitate de cerințele Marelui Stăpân.
Împlinirea Scripturii. După sute de ani, Scriptura se împlinea exact. Zaharia a fost inspirat să scrie despre atitudinea poporului, despre alaiul împărătesc, despre trăsăturile de caracter ale triumfătorului. Oare nu tot așa se va întâmpla și la triumful din Noul Ierusalim ? Totul se va întâmpla pe baza agendei dumnezeiești.

Sărbătoarea a fost prilejul manifestării omului
Câtă libertate a avut omul să se manifeste în acea zi ?! Cântă și se- nchină ucenicii, sunt tulburați dușmanii, ramurile de palmieri sunt fluturate în văzduh…până și pietrele puteau să strige. Da, libertate deplină pentru creația lui Dumnezeu.
Să ceri harul mântuirii. ”Osana” se traduce prin: ”Doamne, Te rugăm dă mântuire !” Era un cuvânt de laudă pe care îl cunoștea fiecare evreu. ”Osana” nu se rostea pentru muritori, ci era păstrat doar pentru divinitate. Vis a vis de aceasta, liderii religioși Îl învinuiau pe Domnul Isus că tolerează blasfemia.
Să te bucuri de Împărăție. Evanghelistul Marcu consemnează: ”Binecuvântată este Împărăția care vine”. Citim că ”cei mai mulți își așterneau hainele pe drum”. Lucrul acesta era un act străvechi de omagiu adus împăraților. Mulțimea accepta pretenția Lui de a fi Împărat. Ramurile de palmier simbolizau bucuria.
Să- ți aduci aminte de minunile Domnului. În Luca 19: 37 citim: ”…au început să laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră. Cât este de dorit ca la această sărbătoare să- ți aduci aminte de minunile Domnului din viața ta.

Sărbătoarea a fost ocazia descoperirii mesianității
Ținta pe care Domnul Isus a urmărit- o în acest triumf a fost aceea de a fi cunoscut ca adevăratul Mesia, Acela care avea să câștige o mântuire prin suferință, prin moarte, prin înviere. Mesianitatea lui Hrisots a fost evidentă în această zi.
Prin mărturia oamenilor. O mișcare de masă s- a produs în Ierusalim: ”…toată cetatea s- a pus în mișcare…” Aceeași expresie ca în Matei 2, atunci când magii vin la Irod și întreabă despre noul Împărat al iudeilor. La scară universală așteptăm ziua glorioasă când cerul și pământul se vor mobiliza ca să- L sărbătorească pe Mielul lui Dumnezeu (Apoc. 7: 9, 10).
Prin mărturia creației. Iată ce dialog: ”Învățătorule, ceartă- Ți ucenicii !”, ”Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga !” Creația este supusă Marelui Împărat, o confirmă și cartea Apocalipsa.

N- ai fost la triumful din Ierusalimul Palestinei, dar poți fi la triumful din Ierusalimul veșniciei !!!

Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>