text Editoriale crestine

"Toma- Ucenicul îndoielnic"

Categorie: Editoriale crestine

 

Unul dintre cei mai cunoscuți apostoli după Petru și Ioan este Toma. De obicei este numit ”Toma necredinciosul”, dar poate că nu aceasta era eticheta cea mai potrivită pentru el. În multe aspecte ale vieții, Toma s- a ridicat mai presus de această supranumire.
Îndoiala lui Toma s- a văzut atunci când ceilalți ucenici i- au spus vestea că Domnul Isus a înviat dintre cei morți. Ei erau în culmea fericirii pentru că- L văzuseră pe Domnul, dar când i- au împărtășit lui Toma vestea cea bună, el nu era dispus să creadă. Îi era foarte dor de Domnul și gândul învierii îi părea prea frumos ca să fie adevărat. De aceea, el le- a spus: ”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20: 25). Încercând să cumpănim starea ucenicilor, ne dăm seama că nici ceilalți nu au crezut în înviere până nu L- au văzut pe Cel înviat (Marcu 16: 9- 11). Prin urmare, toți ucenicii au fost înceți în a crede. Toma îl iubea pe Domnul și nu putea suporta gândul de a renunța la speranțele lui în legătură cu învierea.
Când l- a văzut pe Toma după înviere, S- a uitat la el și a zis: ”Adu- ți degetul încoace, și uită- te la mâinile Mele; și adu- ți mâna, și pune- o în coasta Mea; și nu fi necredicios, ci credincios. ” (Ioan 20: 27).
Ca răspuns, Toma a făcut probabil cea mai măreață declarație care a ieșit vreodată din gura apostolilor: ”Domnul meu și Dumnezeul meu !” (v. 28). Și, în clipa aceea, el a fost transformat într- un mare evanghelist. O serie de mărturii antice sugerează că Toma a ajuns cu Evanghelia până în India. În sudul Indiei sunt biserici care își trasează rădăcinile până la începutul epocii Bisericii, iar tradiția spune că ele au fost fondate prin lucrarea lui Toma. Sursele cele mai demne de crezare afirmă că el a fost martirizat pentru credință prin străpungerea cu o suliță- o formă potrivită de martiraj pentru unul a cărui credință s- a maturizat când a văzut semnul lăsat de suliță în coasta Învățătorului și pentru unul care dorea fierbinte să fie reunit cu Domnul său.
Dumnezeu dă har, îndurare și iertare păcătoșilor pocăiți și le transformă viața în vase folositoare care Îl glorifică. Și noi suntem în raza de acțiune a harului Său transformator.
Slavă Lui !

Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc... Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e... Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l... Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi... Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi... Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în... Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa... Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u... Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i... Citeste mai mult >>
"Nu te răzbuna!"
Categorie:  Editoriale crestine  „Nu zice: «Cum mi-a făcut el așa am să-i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!»” (Proverbe 24:29)Sfatul înțeleptului se referă cu sigur... Citeste mai mult >>