"Sfintenia lui Dumnezeu"

Categorie: Editoriale crestine

Există două aspecte fundamentale ale sfințeniei lui Dumnezeu. Primul aspect este unicitatea lui Dumnezeu. El este totalmente separat de întreaga creație. Unicitatea lui Dumnezeu este afirmată în Exod 15 : 11: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne ? Cine este ca Tine, minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni ?” Exprimări similare ale măreției, solemnității și splendorii lui Dumnezeu se găsesc în 1 Samuel 2 : 2 și Isaia 57 : 15. Isaia L-a văzut pe Domnul „șezând pe un scaun de domnie foarte înalt”. Serafimii strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor” (Isaia 6 : 1-4). Cuvântul ebraic pentru „sfânt” înseamnă „scos” sau „retras de la întrebuințarea comună, obișnuită”. În timp ce în religiile popoarelor din jurul Israelului adjectivul sfânt era aplicat cu ușurință obiectelor, acțiunilor și personalului implicat în închinare, în închinarea lui Israel în cadrul legământului el era foarte des folosit în legătură cu Divinitatea Însăși.

Sacralitatea lui Dumnezeu este adeseori transmisă obiectelor și locurilor asociate cu El. De exemplu, cu ocazia întâlnirii rugului aprins i s-a spus lui Moise să-și scoată încălțămintea deoarece pământul pe care călca era sfânt (Exod 3). În mod asemănător, când Dumnezeu a coborât pe Muntele Sinai, acesta era separat de tabăra israeliților. Nimeni în afară de Moise nu trebuia să urce pe munte sau să atingă măcar poalele lui (Exod 19). Restricții similare au fost date și în ceea ce privea cortul și ulterior Templul. Reacția corectă față de sfințenia lui Dumnezeu, și de izolarea Lui, este una de înfiorare, reverență și tăcere. „Să laude oamenii Numele Tău cel mare și înfricoșat, căci este sfânt !” (Psalmul 99 : 3)

Celălalt aspect al sfințeniei lui Dumnezeu este puritatea sau bunătatea Lui absolută. Aceasta înseamnă că El este neatins și nepătat de răul din lume. El nu ia parte în nici un fel la el. Observați modul în care Habacuc (1 : 13) se adresează lui Dumnezeu: „Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea !” În Iacov 1 : 13 se spune că Dumnezeu nu poate fi ispitit să facă răul. În această privință Dumnezeu este complet diferit de dumnezeii altor religii. Acei dumnezei s-au angajat frecvent în același tip de acte păcătoase pe care le-au făcut adepții lor. Iehova însă nu comitea asemenea acte. Iov 34 : 12 spune: „Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.”

Perfecțiunea lui Dumnezeu este standardul pentru caracterul nostru moral și motivația pentru practica religioasă. Întregul cod moral decurge din sfințenia Lui. Poporului Israel i s-a spus: „Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă sfințiți, și fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceți necurați prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, și să fiți sfinți; căci Eu sunt sfânt” (Lev. 11 : 44-45).

O problemă subliniată în repetate rânduri în Biblie este faptul că credinciosul trebuie să fie asemenea lui Dumnezeu. Astfel, deoarece Dumnezeu este sfânt, și urmașii Lui trebuie să fie sfinți. Isaia, după ce L-a văzut pe Dumnezeu, și-a dat foarte bine seama de propria lui necurăție. El a strigat cu disperare: „Vai de mine ! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor !” (Isaia 6 : 5). Când cineva nu își măsoară propria sfințenie cu etalonul lui sau al altor oameni, ci cu cel al lui Dumnezeu, nevoia unei schimbări complete a stării sale morale și spirituale devine evidentă.

Pastor Ioan Cocîrțeu

sursa: https://biserica2.ro/