"Roadele Duhului : Bunătatea"

Categorie: Editoriale  crestine

Roada Duhului, dimpotrivă, este: “…bunătatea…”
Galateni 5: 22

Cuvântul bunătate apare în mai multe cărţi şi paragrafe ale Bibliei. El este folosit în legătură cu cele trei Persoane ale Trinităţii. În Psalmul 36: 5 se vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel se referă în 2 Corinteni 10: 1 la bunătatea lui Hristos, iar în Galateni 5: 23, este amintită bunătatea Duhului Sfânt.

Cu siguranţă, acesta este un punct de plecare în meditaţia omului faţă de bunătate. A te uita la Fiinţa lui Dumnezeu şi a observa că El este bun cu desăvârşire, reprezintă cea mai bună resursă pentru a- ţi însuşi această parte a Roadei Duhului Sfânt.

Mai întâi, putem să medităm la originea bunătăţii.

Ca orice altă trăsătură a personalităţii noastre, şi bunătatea este originată în ceva sau în cineva. Prin excelenţă şi cu desăvârşire ea se găseşte în Dumnezeu. Acest adevăr de netăgăduit este confirmat de o mulţime de texte biblice, care nu fac altceva decât să completeze un portret al bunătăţii dumnezeieşti. În Psalmult 100: 5 este scris: „Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci.” Mai mult decât atât, sfinţii Vechiului Testament erau convinşi că Dumnezeu le face parte de bunătatea Lui încă de la începutul zilei: „Fa- mă să aud disdedimineaţă bunătatea Ta.” (Psalmul 143: 8). Aşadar, bunătatea este o trăsătură de caracter pe care Dumnezeu a stabilit- o pentru Sine şi o manifestă faţă de întreaga Lui creaţie.

Mai apoi, trebuie să gândim la exemplificarea bunătăţii.

Domnul Isus a fost o persoană, în manifestarea trupească, plină de bunătate. El a venit în lume, unde existau puţine instituţii ale milei. Existau puţine spitale, puţine locuri de refugiu pentru săraci, puţine cămine pentru orfani, puţine locuri de refugiu pentru cei părăsiţi. Comparată cu lumea zilelor noastre, era o lume crudă. Hristos Domnul a schimbat- o. Oriunde a ajuns creştinismul adevărat, urmaşii Săi au făcut acte de bunătate. În mod contrar percepţiei pe care fariseii şi cărturarii o aveau faţă de Domnul, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământul nostru să- L prezinte pe Dumnezeu Tatăl. Cu adevărat, cine L- a văzut pe Fiul, a văzut pe Tatăl, inclusiv în manifestarea practică a bunătăţii.

Nu în ultimul rând, se poate observa şi atribuirea bunătăţii.
Oamenii au nevoie de bunătate mai mult ca oricând. Relaţiile interumane sunt reci, dure şi chiar ireconciliabile, ceea ce face ca bunătatea produsă de Duhul Sfânt, să fie chiar soluţia la toate acestea. Pavel spunea: „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.” (Efeseni 5: 9). Este un proces de dobândire a bunătăţii: Duhul Sfânt regenerează inima unui om, apoi locuieşte în ea în toată plinătatea, producând roadele neprihănirii. Nu ne naştem buni, ci dimpotrivă, venim pe pământul acesta cu o natură extrem de rea. Bunătatea este efectul intervenţiei supranaturale în omul natural, aşa încât el creşte în asemănarea cu Domnul Isus. Prin bunătate, noi dezvoltăm relaţii sănătoase cu Dumnezeu şi cu semenii.

Bunătatea nu este semnul slăbiciunii, dimpotrivă, ea este îmbinarea armonioasă a tăriei de caracter cu duhul blând şi milos.

Pastor Ioan Cocîrţeu

sursa: https://biserica2.ro/