text Editoriale crestine

"Isus si rugaciunea. Rugăciunea de laudă"

Categorie: Editoriale crestine

 

”În vremea aceea, Isus a luat cuvântul și a zis: ”Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit Tu cu cale !” (Matei 11: 25, 26).

Această rugăciune urmează după tristețea unei nereușite aparente. Domnul Isus predicase în Horazin, Betsaida și Capernaum, dar aceste localități refuzaseră mesajul Lui. Tocmai în același timp și Ioan Botezătorul începuse să aibă îndoieli asupra Domnului și Îi trimisese soli să-L întrebe: ”Tu ești Acela care trebuia să vină sau să așteptăm pe altul ?”

În asemenea împrejurări, ne-am putea aștepta de al oricine să fie cuprins de disperare. Nu așa însă s-a întâmplat cu Mântuitorul. El s-a revărsat într-o rugăciune de laudă către Domnul. Plinătatea Duhului Său nu putea fi înăbușită. Lauda Lui către Părintele ceresc nu erau dependente de condiții și împrejurări exterioare persoanei Sale. Ele se bazau pe o stare lăuntrică. Legătura cu Dumnezeu Îl susținea.

”Te laud”, sunt cuvintele cu care începe prima rugăciune scrisă a Domnului Isus. Cuvântul grec folosit aici este întrebuințat de zece ori în Noul Testament și înseamnă: a mulțumi, a lăuda, a promite, a mărturisi o obligație sau recunoștință. Este consimțământul, completul acord cu legea divină, expresia vizibilă a unei emoții neobișnuite de slăvire entuziastă.

Noi avem nevoie de a restabili această disciplină aproape pierdută a slăvirii în rugăciune, în predicare și închinăciune. Obișnuim să strigăm împotriva păcatului, pledăm pentru neprihănire și îndemnăm la ajutor, dar prea rar cântăm un ”Aleluia”, prea rar înălțăm rugăciuni de mulțumire către Domnul.

Este foarte posibil să nu mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu fiindcă nu ne gândim suficient la binecuvântările primite de la El. Cuvintele ”a mulțumi” și ”a gândi” sunt legate între ele.

Domnul Hristos stabilește minunatul exemplu, cum ”să nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.” Neținând seama de această învățătură, nu avem nici parte de îndeplinirea promisiunii care urmează versetului de mai sus: ”Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”

Așadar, Fiul lui Dumnezeu ne-a dat un frumos exemplu de cum ar trebui să-L slăvim pe Domnul, chiar și atunci când suntem încercați de mari nemulțumiri.

Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc... Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e... Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l... Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi... Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi... Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în... Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa... Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u... Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i... Citeste mai mult >>
"Nu te răzbuna!"
Categorie:  Editoriale crestine  „Nu zice: «Cum mi-a făcut el așa am să-i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!»” (Proverbe 24:29)Sfatul înțeleptului se referă cu sigur... Citeste mai mult >>