text Editoriale crestine

'Intrebarile sfarsitului de an"

'Intrebarile sfarsitului de an"

Categorie: Editoriale crestine

 

Ne vine să credem sau nu, dar “s-a dus” şi anul 2016. N-aş spune neapărat că această realitate ne îngrijorează, deoarece scurgerea anilor este un lucru absolut normal potrivit creaţiei lui Dumnezeu. Da, chiar aşa este, anii vin şi trec ! Ceea ce trebuie să ne responsabilizeze este faptul că odată cu trecerea lor se consumă, se stinge şi existenţa noastră. Din lanţul anilor noştrii s-a mai dus o verigă…..şi când mă gândesc la asta ar trebui să-mi dau seama că nu-mi pot permite să le dau voie “să se ducă” oricum. O cercetare serioasă în prezent mă face cu grijă pentru viitor. De aceea, acum la final de an se impune o serioasă analiză, care mai apoi să se regăsească într-o altfel de viaţă pentru ce va veni.

La această formă de bilanţ suntem chemaţi noi toţi şi fiecare avem datoria să ne întrebăm pe noi înşine cum suntem, încotro mergem, de unde venim. Aici nu vorbim de chestionarea aceea reciprocă, eu pe dumneata-dumneata pe mine, ci de evaluarea lăuntrică pe care fiecare ne-o facem nouă înşine.

Întrebarea adresată cugetului: Ai un cuget curat?
Ce capacitate ne-a dat Dumneze si anume conştiinţa ! Ea a fost curăţită si trebuie păstrată curată. Pavel mărturisea: “De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Fapte 24: 16). Fraţilor, nu ne osândeşte nimic ? In relaţia cu semenii, cu fraţii de credinţă, cu familia, cu colegii, cu duşmanii totul este bine ? Ce spui tu cel care scrii, dar tu cel care citeşti? Când scriu aceste cuvinte le scriu cu toata greutatea….nu încheia anul acesta fără să te asiguri că ai un cuget curat !!!!

Întrebarea adresată inimii: Îl iubeşti pe Dumnezeu?
Dragostea pentru Dumnezeu pune în ordine totul in jurul nostru. Dacă vei avea dragoste de Dumnezeu vei avea şi dragoste de fraţi şi dragoste de semeni. Într- o anumită împrejurare Domnul Isus îl întreba pe Petru: “Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” De această dragoste ar vrea să se asigure Dumnezeu din partea fiecăruia dintre noi. L-am iubit îndeajuns? Dacă da, în ce fel ţi-ai arătat drgostea pentru Dumnezeu în anul care a trecut? Oare nu mai trebuie adăugat nimic la dragostea ta?

Întrebarea adresată minţii: Ai crescut spiritual?
Dezvoltarea noastră spirituală trebuie să fie văzută de toţi oamenii. Pe măsură ce ne apropiem de întâlnirea cu Domnul trebuie să fim tot mai mult asemenea Lui. Acest obiectiv ni l-am asumat atunci când am pornit pe drumul credinţei. Citim în Efeseni 1: 17: “Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui.” Prin Cuvânt, prin rugăciune, prin Duhul Sfânt noi ne maturizăm ca să fim oameni destoinici pentru orice lucrare bună. Cu ce ne hrănim dacă vrem să creştem? Ai stagnat, ai regresat sau ai progresat ? Pe cântarul lui Dumnezeu ce se poate vedea în dreptul tău şi în dreptul meu?

Stimaţi prieteni şi credincioşi, oamenii care au întrebări, întrebări legitime…sunt oameni responsabili, responsabili cu ei, cu cei din jur, cu ce-i în stânga, cu ce-i în dreapta, cu ce e sus, cu ce e jos. Să ne dovedim grijulii pentru că noi suntem oameni ai lui Dumnezeu !

Eben- Ezer
Pastor, Ioan Cocîrţeu

 

sursa: https://biserica2.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>