text Editoriale crestine

"Ce cred eu despre Biblie"

Categorie: Editoriale crestine

 

Este Cartea Cărților, revelația lui Dumnezeu către neamul omenesc. Tradusă în aproape toate limbile şi dialectele pământului, a schimbat milioane şi milioane de vieți. Dă nădejde, alungă tristețea, umple goliciunea, asigură înțelepciune, te face desăvârşit. A fost scrisă într-o perioadă de 1500 de ani, de 40 de autori diferiți, la inspirația autorului divin, Duhul Sfânt. A rezistat timpului și celor mai năpraznice adversități pentru faptul că este şi va fi Cuvântul lui Dumnezeu !!!

-cred că este fără greșeală şi suficientă ca să-l conducă pe om la credință.
-cred că răspunde la cele mai multe şi cele mai profunde întrebări ale omului, ca nici o altă carte de pe pământ.
-cred că trebuie citită de fiecare muritor şi înțeleasă sub îndrumarea Aceluia care a inspirat-o, Duhul Sfânt.
-cred că pe baza acceptării ei poți găsi cerul, iar pe baza respingerii ei te îndrepți către iad.
-cred că trebuie să devină pentru noi toți hrană pentru suflet, lumină pe cărare, sabie pentru luptă…şi chiar mai mult decât atât.
-cred că a fost proclamată, în cele mai diverse forme, de milioane de oameni.
-cred că uimește şi prin simetria ei: cel mai scurt capitol: Psalmul 117. Cel mai lung capitol: Psalmul 119. Mijlocul Bibliei: Psalmul 118. Sunt 594 de capitole înainte de Psalmul 118 şi 594 de capitole după Psalmul 118.
-cred că prin ea Îl putem cunoaște pe Dumnezeu şi ne putem cunoaşte pe noi.
-cred că este cartea care scrie cu acuratețe despre ce a fost pe pământ, ce este sub soare şi ce va veni în lumea aceasta.
-cred că generează cel mai serios obiectiv și cel mai frumos plan pentru orice om: BIBLIA SĂ FIE TRĂITĂ !!!

Citiți-o, credeți-o şi propovăduiți-o,
Pastor Ioan Cocîrțeu

 

sursa: https://biserica2.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc... Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e... Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l... Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi... Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi... Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în... Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa... Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u... Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i... Citeste mai mult >>
"Nu te răzbuna!"
Categorie:  Editoriale crestine  „Nu zice: «Cum mi-a făcut el așa am să-i fac și eu, îi vor răsplăti după faptele lui!»” (Proverbe 24:29)Sfatul înțeleptului se referă cu sigur... Citeste mai mult >>