Puterea și privilegiul copiilor lui Dumnezeu

    Acum este timpul să ne uităm din nou în viața noastră personală de rugăciune și să ne gândim la una-două lucruri pe care le-am putea face în zilele următoare. În mod normal, cea mai bună modalitate de creștere spirituală și de înaintare nu este o revizie totală a comportamentului, ci a identifica una sau câteva mici și necesare schimbări care ne vor aduce profit în timp.

    Sau poate că e puțină sau deloc viața ta de rugăciune (lucru care poate fi atât de comun printre creștini cum nu a mai fost niciodată) și chiar ar trebui să înceapă să te răscolească acest lucru. În primul rând, s-ar putea să simți greutatea semnalului de alarmă al lui Francis Chan: „Cea mai mare îngrijorare a mea pentru această generație este incapacitatea voastră de a vă concentra, în special când vine vorba de rugăciune.” Poate asta e adevărat pentru tine și ești gata să faci o schimbare.

    Fie că sunteți în nevoie de o auto-evaluare sau învățați ca începători, aș dori să vă ofer câteva repere practice pe tema rugăciunii private. Dar haideți să începem cu motivul pentru care rugăciunea privată sau „rugăciunea din odăiță” este pe primul loc.,

    Rugându-ne „în odăiță”

    „Rugăciunea din odăiță” și-a primit numele din faimoasa predică de pe munte a lui Isus din Matei 5-8. Contextul este acela al învățăturii lui Isus cu privire la „a ne îndeplini neprihănirea înaintea oamenilor” (Matei 6:1). Matei 6:5: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6:5-6)

    Așa cum rugăciunea în auzul tuturora avut răsplata sa iminentă în iudaismul primului secol, la fel o are în comunitățile noastre creștine ale secolului 21, fie că e vorba de o biserică sau de un  grup mic, chiar și dacă e vorba de statul la masă cu prietenii și familia. Poate fi ușor să alunecăm în dorința de a îi impresiona pe ceilalți și aceasta să devină motivația noastră pentru rugăciune, fie că e vorba despre durată, ton, temă, jargon, toate sunt alese cu grijă pentru a produce anumite efecte în ascultătorii noștri.

    Este o latură grea de abordat, pentru că noi trebuie să ne rugăm în public – la biserică, acasă sau oriunde – iar cel ce se roagă în public trebuie să ia în considerare faptul că există oameni care-l ascultă; trebuie să îi aibă în minte. Dar pericolul care ne pândește este de a-l da la o parte pe Dumnezeu și a ne concentra pe impresionare.

    Testul autenticității

    Dar „rugăciunea în odăiță” ne oferă un test de autenticitate pentru rugăciunea publică. Așa cum Tim Keller comentează despre Matei 6:5-6: „Infailibilul test al integrității spirituale, spune Isus, este viața ta privată de rugăciune. Mulți oameni se for ruga când li se cere, în contextul unor așteptări culturale sau sociale, sau din frica provocată de circumstanțe dificile. Acei care au o relație adevărată cu Dumnezeu ca Tată, oricum, dorința de a se ruga va veni din interior și atunci se vor ruga chiar și atunci când nu îi presează sau împinge de la spate cineva. Ei caută rugăciunea chiar și în vremuri de secetă spirituală, când nu există nicio răsplată socială sau experimentală.” (Rugăciunea, pagina 23)

    Rugăciunea privată este un test important cu privire la realitatea noastră.

    Remediul pentru lucrurile neadecvate

    Dar rugăciunea privată nu este doar un test al realității din viața noastră, ci un remediu continuu pentru stările noastre neadecvate și pentru lipsa dorinței după Dumnezeu pe care o avem. „Rugăciunea, spune John Piper, nu este doar o măsură a inimilor noastre, descoperindu-i dorințele cele mai pure, este de asemenea un remediu indispensabil pentru atunci când inimile noastre nu-L mai doresc pe Dumnezeu așa cum ar trebui.” (Când nu-L mai doresc pe Dumnezeu, pagina 153)

    Rugăciunea privată ne arată cine suntem cu adevărat spiritual și este esențială în a vindeca multele locuri în care ne găsim răniți, nevoiași, lipsiți și rebeli.

    Contextul pentru această relație

    De asemenea, Keller notează că rugăciunea este esențială pentru „o adevărată trăire a unei relații cu Dumnezeu ca Tată.” Aceasta este inima rugăciunii – nu a scoate lucruri de la Dumnezeu, ci a-L găsi pe Dumnezeu. Rugăciunea este momentul în care noi Îi răspundem lui Dumnezeu la un cuvânt care ni l-a dat, la o experiență care ne-a condus la a ne bucura de El pentru El Însuși, nu pentru petițiile noastre. În rugăciune, ne bucurăm de darul de a avea acces la urechea lui Dumnezeu și să descoperim pentru noi înșine că nu suntem doar robi, ci prieteni (Ioan 15:15). Nu suntem doar ascultători ai acestui cuvânt, ci proprii Săi copii care se află în inima Lui (Romani 8:15-16; Galateni 4:6-7). El vrea să audă lucruri de la noi. Aceasta este puterea și privilegiul rugăciunii.

    Aici vedem motivul pentru care Isus a practicat foarte bine ceea ce a predicat despre rugăciune și despre a ne găsi „odăița”. El nu a avut nicio nepotrivire pentru care să se corecteze, nicio îndoială despre realitatea rugăciunii, El a dorit cu disperare părtășia cu Tatăl Său. Astfel, mereu și mereu El se ruga singur. „După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo” (Matei 14:23; Marcu 6:46). Nu doar o dată, ci era obiceiul Său, El „Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga” (Luca 5:16). „A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.”

    Înainte de a-și alege cei 12 discipoli, „Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Luca 6:12). Chiar și în Ghetsimani, de trei ori „S-a depărtat și s-a rugat” (Matei 26:36,42,44; Marcu 14:32-42). De la începutul slujirii Sale, până în ajunul morții Sale, El a făcut o practică din rugăciunea privată, a considerat-o ca o parte esențială în relația Sa cu Tatăl.

    Astfel, este dificil să supraestimăm locul rugăciunii private. Este, de multe ori, o măsură a cine suntem noi din punct de vedere spiritual. Cum ne rugăm, spune J.I. Packer, „este una din cele mai importante probleme cu care ne putem confrunta.”

Sursa: www.desiringgod.org